Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Lucrările Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se vor încheia astăzi

Lucrările Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se vor încheia astăzi

Data: 21 Iunie 2007

Sub preşedinţia Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la reşedinţa patriarhală din Bucureşti, au început, ieri, lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Lucrările şedinţei Sfântului Sinod au fost precedate de slujba Sfintei Liturghii şi slujba de Te Deum. După Sfânta Liturghie şi slujba de mulţumire, oficiate în Catedrala patriarhală din Bucureşti, şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost deschisă de către PF Părinte Patriarh Teoctist, după care, membrii Sfântului Sinod au continuat lucrările în cadrul celor patru comisii de lucru ale Sfântului Sinod, respectiv Comisia Pastorală, Monahală şi Socială, Comisia Teologică şi Liturgică, Comisia Canonică, Juridică şi pentru Disciplină şi Comisia pentru Comunităţi Externe, Relaţii Interortodoxe şi Ecumenice. „Dintre problemele aflate pe ordinea de zi, şi care în cursul dimineţii au fost discutate în cadrul celor patru comisii, putem reţine adresa Arhiepiscopiei Clujului prin care IPS Mitropolit Bartolomeu al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului propune a se aproba canonizarea mucenicului Atanasie Todoran“, a declarat pentru Radio Trinitas purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pr. consilier Constantin Stoica.

Pe ordinea de zi s-a aflat şi un referat al Cancelariei Sfântului Sinod vizând stadiul demersurilor în legătura cu aprobarea Legii privind reglemantarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosinţa unităţilor de cult, precum şi evaluarea rezultatelor colectei din Duminica Ortodoxiei, pe anul 2007, şi definitivarea proiectului de buget al Fondului Central Misionar pe anul 2007. Lucrările Sfântului Sinod se vor încheia astăzi.

 

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Sinod  -   Te Deum  -   Catedrala Patriarhala