Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Lumea în care au fugit bunicii

Lumea în care au fugit bunicii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 02 Martie 2018

Avusese ochii negri bunica. Dar s-a pomenit cu ei albi într-o zi.
Cu ochii aceștia noi vedea totul în negru. Dimineața zicea c-a ieșit un soare negru pe cer. Iarba răsărea neagră pe câmpuri. Până și albul era negru pentru ea. Doar întunericul îl vedea cum trebuie. Să nu fi fost negru, l-ar fi văzut și pe el greșit.
Atunci când aveam ochii negri, își amintea bunica, totul se vedea în culori. Până și întunericul se vedea așa!
Poate că d-asta îi plăceau atât de mult nopțile. Sau poate pentru că era noapte atunci când o furase bunicul de acasă și fugise împreună cu el în lume.
Mai târziu avea să spună așa: N-am fugit deloc, am mers până în revărsatul zorilor la pas!
La fel cum avea să meargă bunicul în revărsatul dimineții aceleia de vară, când a plecat de unul singur la câmp cu gândul să-și secere grâul, dar l-a secerat grâul pe el. Așa s-a întors seara acasă, gata secerat și treierat. Bunica l-a dus la cimitir, în loc să-l ducă la moară.
A venit cu ochii albi de acolo. Și i-a albit după aia și părul.
N-a mai fost nevoie, de atunci, ca primăvara, înainte de Paști, să dea mama prin odăile casei noastre cu var. Se uita bunica o noapte întreagă la pereți, iar dimineața îi găseam albi ca laptele. Odată, când au secat ugerele oilor, s-a îndurat unul dintre pereții odăii de la drum de noi. Doar că trebuia să-l mulgem cu mare grijă!
Iarna, când se întâmpla să nu ningă, bunica își despletea părul și ieșea cu el așa despletit în curte. Începea să ningă chiar din părul ei, și ningea în tot satul!
Doamne, ce mult îmi plăcea să mă dau cu sania prin părul bunicii! Câteodată, îmi lipeam urechea de tâmpla ei și-i ascultam gândurile. Se gândea toată ziua la un singur lucru: Cum o să vină bunicul într-o noapte și-o să fugă din nou cu el în lume!
Exact așa s-a întâmplat până la urmă. Cu deosebirea că lumea în care au fugit ei doi se schimbase, nu mai era cea de atunci când fugiseră prima dată!