Repere şi idei
Lumea necreştină şi indiferentismul religios

Lumea necreştină şi indiferentismul religios

Un rol important în răspândirea indiferentismului religios în spaţiul budist, acolo unde este cazul, l-a jucat şi comunismul. În ţările comuniste budiste (Mongolia, Coreea de Nord, China etc.), religia a fost fie masiv ignorată, fie criticată cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă, iar structurile tradiţionale budiste au fost, de regulă, anihilate. Astfel, au fost interzise ofrandele aduse călugărilor, călugării au fost obligaţi să lucreze, a fost redus numărul mănăstirilor, vocaţiile, indiferent de natura lor, inclusiv cele religioase, au început să fie controlate etc. În ţările în care nu s-a resimţit influenţa comunismului s-a răspândit mai mult o formă de indiferentism practic, foarte mulţi oameni socotind că religia ar fi inutilă, întrucât n-ar fi altceva decât o proiecţie umană.

Pe de altă parte, valorile religioase budiste sunt contestate în mod deosebit de populaţia educată din marile oraşe şi în mediile studenţeşti. De asemenea, mulţi dintre cei care renunţă la religia tradiţională aderă la alte religii sau la diferite secte din cadrul budismului. Şi totuşi, dincolo de indiferentism şi de refuzul unora de a-şi declara propria apartenenţă religioasă, practica religioasă în sine este încă vie. Există multe persoane, de pildă, care se declară areligioase, dar care în fond păstrează şi cultivă anumite practici tradiţionale, cum ar fi altarul din casă, participarea la diferite sărbători şi pelerinaje etc. (cf. ibidem, pp. 352-353).

În lumea islamică, un musulman nu se poate concepe pe sine decât cu mare dificultate ca om în afara credinţei sale. În realitate însă, mai cu seamă între tineri şi mai ales în cazul acelora care au studiat în ţările occidentale sau în anumite ţări musulmane moderne, se poate observa cu uşurinţă acea atmosferă de îndepărtare de valorile religioase şi morale tradiţionale. În contextul secularizării, valorile religioase apar tot mai puţin ca reper în viaţa socială. Şi acest lucru se resimte, în primul rând, la nivelul discuţiilor cu noua sau noile generaţii. De pildă, tinerii apelează în conversaţiile lor tot mai rar la citatele din Coran, în raport cu părinţii, bunicii şi străbunicii lor; de asemenea, practicile religioase nu mai joacă în viaţa lor un rol atât de important, fiind considerate deseori ca elemente care fac parte mai degrabă din viaţa şi preocupările celor mai vârstnici. În general, tinerii sunt mai preocupaţi de aspectele sociale ale credinţei.

Spaţiul islamic a început şi el încă de multă vreme să fie marcat de un proces lent de secularizare. Dintr-un anumit punct de vedere, desigur, acest lucru e benefic, în sensul că implică o distincţie clară între sacru şi profan. Aceasta întrucât islamul respinge categoric orice element profan, secularizarea fiind considerată un curent care atentează la însăşi ordinea prestabilită a lucrurilor de către Allah. Mai mult decât atât, toţi cei care contribuie la răspândirea ei sunt percepuţi ca trădători ai credinţei islamice. În aceste circumstanţe, orice musulman este cumva obligat să opteze între integrism şi indiferentism.

Din punct de vedere cultural, se observă faptul că învăţământul modern, comparativ cu cel tradiţional-coranic, încurajează un anumit spirit critic în materie de probleme religioase sau cel puţin în ceea ce priveşte delimitarea între sfera religioasă sacră şi cea profană. Deşi educaţia religioasă în mai toate ţările musulmane a fost redusă atât ca număr de ore, cât şi în ce priveşte programa şcolară, totuşi spre ea acced astăzi mult mai multe persoane decât în mod tradiţional, pentru simplul motiv că nu mai e rezervată unor iniţiaţi. E foarte adevărat, această transformare a învăţământului poate influenţa apariţia şi răspândirea indiferentismului între tineri, dar acest lucru se datorează cu precădere faptului că societatea musulmană a fost mai puţin pregătită pentru această schimbare. Un alt risc pe această linie îl poate constitui desacralizarea Coranului. Dacă în mod tradiţional acesta era citit şi interpretat într-un mediu religios, în prezenţa credincioşilor, astăzi, în schimb, prin studiul său în universitate, este tratat în maniera clasică, ca o disciplină oarecare de studiu. Fără îndoială, interpretarea pur ştiinţifică a Coranului, uneori prin utilizarea mijloacelor exegezei moderne, contravine profund credinţei şi convingerilor musulmanilor tradiţionalişti. Dincolo de toate acestea şi de ceea ce se va întâmpla în continuare în această atât de frământată şi imprevizibilă lume islamică, trebuie subliniat că această religie îi atrage pe mai departe pe unii occidentali, şi nu numai, fie şi doar pentru că atitudinea sa rigidă conferă o anumită "siguranţă" celui aflat în căutare de spiritualitate (cf. J. Cuoq, "L indifferenza religiosa nell islam contemporaneo", în: ¼ indifferenza religiosa, Roma, 1978, pp. 215-221; apud S. Şt. Zetea, op. cit., p. 346).


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!