Theologica
Lumina Învierii

Lumina Învierii

În noaptea de Paşti, prin cuvintele preotului: „Veniţi de luaţi lumină!” şi prin cântarea: „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim”, primim bucuria luminii Învierii Domnului. Apoi, după lectura Evangheliei de la Matei, capitolul 28, versetele 1-16, în care aflăm despre cele petrecute la Învierea Domnului, vestim Învierea lui Hristos prin cântarea: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Această cântare este un laitmotiv al Săptămânii Luminate şi o mărturisire permanentă a noastră că Hristos a înviat. Bucuria primirii Luminii Învierii lui Hristos în noaptea de Paşti se prelungeşte pe toată perioada Săptămânii Luminate atunci când aprindem în biserică, la sfintele slujbe, lumânarea cu care am primit Lumina Sfântă în noaptea Învierii Domnului ca o mărturisire că Hristos a înviat.

Bucuria luminii pascale a izvorât în noaptea de Paşti din miile de altare ale credinţei noastre strămoşeşti şi a mers prin intermediul milioanelor de lumânări ale mărturisirii credinţei în Învierea Domnului în toate casele românilor ortodocşi din ţara noastră. În noaptea de Paşti porneşte un şuvoi de lumină din bisericile noastre ortodoxe pe străzile localităţilor în care ne ducem traiul zilnic, transformându-ne pe fiecare în mesageri ai Învierii lui Hristos. Pentru câteva zeci de minute, imediat după miezul nopţii, întreaga Românie, supranumită „Grădina Maicii Domnului”, se umple de lumină, dar nu numai de o lumină fizică, ci mai ales de una a credinţei şi a mărturisirii ortodoxe că Hristos a înviat! Un sceptic se poate întreba ce îi aduce pe milioanele de ortodocşi români, în noaptea de Paşti, în ţară şi în străinătate, în biserici şi în jurul acestora pentru a primi Lumina Învierii. Răspunsul îl găseşti pe chipul fiecărui român ortodox pe care l-ai văzut fie direct, fie prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, mai ales prin intermediul televiziunilor care relatează în buletinele lor de ştiri despre sărbătoarea Învierii Domnului, şi anume bucurie, dar nu orice bucurie, ci bucuria triumfului vieţii asupra morţii, adică bucuria Învierii lui Hristos, care este învierea noastră, a tuturor.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!