Actualitate religioasă
Luna august la Palatul Patriarhiei

Luna august la Palatul Patriarhiei

Peste 4.000 de pelerini și turiști din țară şi din străinătate au vizitat Palatul Patriarhiei în luna august a acestui an. Ţările de provenienţă a vizitatorilor străini au fost în mare parte de pe continentul european: Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Grecia, Cipru, Portugalia, Spania, Italia, Franța, Germania, Austria, Elveția, Belgia, Marea Britanie, Olanda, Islanda, Croația, dar au fost și vizitatori veniți de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii și Argentina.

La loc de cinste s-a aflat vizita unor oaspeți de onoare precum Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, însoțit de Înalt­preasfințitul Părinte Nicholas Baalbaki, Mitropolit de Hama, din Patriarhia Antiohiei. Înalt­preasfinţia Sa s-a aflat în România cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, pentru a participa la hramul „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Nicula.

Mai amintim printre vizitatori un grup de pelerini sosiți din Sfântul Munte Athos. Grupul a fost condus de către preacuviosul părinte Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped. Un alt grup de turiști a fost cel al pelerinilor din localitatea Ceacu, județul Călărași.

Tot în luna august Palatul Patriarhiei a găzduit examenul pentru obținerea gradului I profesional în preoție, la care au participat peste 200 de preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor și din eparhii sufragane Mitropoliei Munteniei și Dobrogei. Delegatul Patriarhului României la acest examen a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.

Pe parcursul vizitelor, cei care au dorit să cunoască îndeaproape Palatul de pe Colina Bucuriei au fost conduși de către ghizii Ansamblului Patriarhal, care i-au introdus în istoricul acestui loc, prezentându-le totodată informații despre activitatea Bisericii Ortodoxe Române.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!