Repere şi idei
„Lupta pentru limba românească”

„Lupta pentru limba românească”

Daniela Lazăr, 15 Martie 2019

La mijloc de mărțișor se împlinesc 113 ani de când Nicolae Iorga iniția o acțiune de protest, pe care a numit-o lupta pentru limba românească” și care avea să se transforme într-o revoltă, ce urma să amprenteze mediul social, politic și cultural al vremii.

Societatea de binefacere Obolul, din care făcea parte toată protipendada Bucureștiului, a decis ca pentru zilele de 13 și 15 martie 1906 să organizeze patru reprezentații pe scena Teatrului Național din București, din care trei în franceză, limba folosită de majoritatea clasei conducătoare de la acea vreme, ca o exteriorizare a disprețului față de nația română, ca o accentuare a ne­apar­tenenței la masă și ca o promovare a îelitismului vremii” în defavoarea poporului român.

Aceste reprezentații aveau ca scop declarat strângerea de fonduri pentru ajutorarea orfanilor, însă erau, totodată, un bun prilej pentru distracție și satisfacerea dorinței de petrecere nobiliară a celor sus-puși.

Ca un răspuns la această provocare a toleranței naționale, Nicolae Iorga publică în ziarul Epoca, al cărui proprietar era Nicolae Filipescu, un articol numit O rugăminte, în care voia să adreseze o provocare publicului avizat, de a boicota spectacolele, dar care, în subsidiar, era o puternică revoltă a autorului față de desconsiderarea limbii române de către cei ce erau decidenți în viața poporului român a acelor vremuri.

În articol, Iorga menționa că „prin mine, unul dintre cei mai mulți, roagă trecutul și viitorul unui neam, care nu e doar menit unei umilinți și unei batjocuri pentru toate veacurile, rugăm pe oricine simte că are o țară, pe oricine aude glasul poruncitor al sângelui său, pe oricine se poate gândi la moșii, la strămoșii săi, trăiți cinstit, în țara românească, cu graiu românesc, cu suflet românesc, rugăm pe oricine nu vrea să-și arunce copiii în vălmășagul neamurilor, fără să știe în ce limbă îi vor pomeni aceia cari vor veni după dânșii, îi rugăm cu o căldură ce nu se poate coborî în cuvinte, să nu vie la Teatrul Național în seara de 13 martie și în seara de 15 martie 1906”.

Articolului i-a urmat o întrunire în Sala Amicitia a Univer­sității București, unde Iorga a cerut auditoriului să cânte imnul Deșteaptă-te, române, pe timpul spectacolului. Tineretul universitar, asupra căruia marele istoric avea o forță de influență covâr­șitoare, a ieșit în fața Teatrului Național și a început să cânte, după îndrumarea maestrului, imnul național. În mai puțin de o oră, esplanada din fața teatrului, Calea Victoriei, str. Matei Millo, str. Câmpineanu au fost invadate de susținători ai studenților care protestau împotriva clasei conducătoare. Spiritele s-au încins, iar relatările vremii povestesc că au fost răsturnate tramvaie, iar pietrele din caldarâm au devenit catapulte în mâinile protestatarilor, tabloul general căpătând iz de aprigă încleștare și refulare.

În tot acest timp, printre spectatorii din teatru se aflau principele moștenitor Ferdinand și principesa Maria. Nemulțumirea și mai mare a protestatarilor la apariția cavaleriei, venită să elibereze piața, a condus la o acțiune care a degenerat într-un început de insurecție contra clasei conducătoare.

Evident că spiritele au fost calmate, însă inițiativa acelei seri nu a rămas fără ecou, atât în epocă, cât și peste ani, fapt care ne-a determinat pe noi la un memento asupra acestui act de atitudine națională și de întărire a limbii și conștiinței românești. Sunt relatări care consemnează că un rezultat politic cu impact major, obținut în urma acestui protest din 13 martie 1906, a fost apa­riția revistei Neamul Românesc, care s-a vrut o propagandă a conservatorismului naționalist. Presa vremii a susținut mesajul mișcă­rii împotriva limbii române și a condamnat utilizarea excesivă de către elite a limbii franceze.

Momentul 13 martie 1906 a fost o conștientizare și o luare de poziție asupra identității națio­nale, iar evenimentul trebuie promovat și cunoscut și în societatea actuală, având în vedere că și prezentul anului 2019, Anul omagial al satului românesc, suferă de aceeași carență de luare de atitudine în cimentarea limbii române în conștiința tuturor.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!