An omagial
Lupta pentru resursele României dezbină Tripla Alianță

Lupta pentru resursele României dezbină Tripla Alianță

Prof. Ioana Ionescu, 05 August 2018

În cartea sa, My war memories (Amintirile mele de război), unul dintre cei mai cunoscuți generali ai armatei germane, Erich Ludendorff (1865-1937), evocă într-unul dintre sub­capitole rolul României, din perspectiva sa, în timpul primei conflagrații mondiale a secolului trecut. Pe parcursul cărții sunt evidențiate principa­lele momente de glorie și de cădere a germanilor, dar și raporturile acestora cu ceilalți aliați din cadrul Triplei Alianțe (Austro- Ungaria, Bulgaria și Turcia). Este bine cunos­cut faptul că, în 1914, România era semnatară a alianței menționate, însă contextul intern și extern a determinat adoptarea unei poziții neutre în ceea ce privește războiul, spre dis­perarea Puterilor Centrale.

Schimbarea taberei militare, în 1916, și solidarizarea cu cauza Antantei (Franța, Anglia, Rusia), din prisma mizei - obține­rea Transilvaniei, au șocat lumea germană. Cu toate acestea, destinul istoric al românilor a făcut ca țara noastră să plătească scump „răzgândirea”, pentru că Muntenia și Oltenia (Valahia, așa cum apare în textul lui Ludendorff), precum și Dobrogea au fost ocupate de germani la sfârșitul anului 1916.

Produsele României, soluția crizei din Germania

Ludendorff scria că importanța deosebită a României, sau mai bine spus a Valahiei, a fost de nenumărate ori evidențiată de germani. Aveam misiunea de a exploata țara în așa fel încât să rezolvăm criza de produse din Germania. România și Dobrogea (în viziunea generalului, Dobrogea nu aparținea României, ci Bulgariei) au fost puse sub ocupație străină. Aliații au lăsat administrarea zonei în mâinile Germaniei, care era nevoită să ofere garanții economice partenerilor săi de luptă. Un angajament definitiv al Bulgariei asupra întregii Dobroge nu reprezenta un punct de maxim interes pentru germani. Cadrilaterul, care fusese bulgăresc, până la al doilea război balcanic, a fost imediat revendicat de bulgari și repus sub admi­nistrația lor (conform tratatului din toamna anului 1915). Așa cum stăteau lucrurile atunci, ocuparea întregii Dobroge, inclusiv linia de la Cernavodă până la Constanța, ar fi fost echivalentul cedării Bulgariei și a celei de-a treia și ultimei rute comerciale între Europa Centrală și Turcia, ținând cont că ea controla deja rutele prin Salonic și Sofia. Acest monopol ar fi fost văzut ca un efect negativ asupra comerțului Germaniei cu Turcia. Atitudinea egoistă a Austro-Ungariei era suficientă pentru a nemulțumi Turcia. În Dobrogea, interesele Germaniei erau identice cu cele ale Turciei și Austriei. Neîndoielnic, în toate revendicările Bulgariei, Viena a adoptat o atitudine ambiguă față de Germania. Cu toate acestea, Aliații erau de acord ca Germania să-și stabilească un cartier general în Dobrogea. Acesta a fost pus sub comanda generalului Von Mackensen și cuprindea regiunea de la sudul frontierei fostei Dobroge românești până la 20 km nord de linia Constanța- Cernavodă. Restul Dobrogei era sub ocupație bulgărească.

Câinii se bat între ei pe pradă

„Bulgarii ne-au dat de la început bătăi de cap și generalului Kurt von Unger. Au fost luate măsuri drastice împotriva atitudinii egoiste a acestora”, menționează în jurnal Ludendorff. Administrarea districtului a fost pe punctul de a suferi de pe urma acestei fricțiuni, dar generalul Von Unger și toți ceilalți comandanți au avut grijă ca rezervele bogate de petrol de la Constanța, precum și celelalte materii prime să fie exportate din zona liniilor de comunicație, fiind puse în beneficiul germanilor și al Aliaților. Pământul a fost cultivat pe cât posibil, ținând cont de circumstanțele dificile. Dacă armata bulgară nu a fost aprovizionată din Dobrogea, vina a revenit exclusiv Guvernului bulgar și atitudinii acestuia față de Aliați. Populația din zona liniilor de co­municație a beneficiat de protecția germană până aproape de sfârși­tul războiului. Problema stăpânirii întregii Dobroge de către Bulgaria a fost abandonată, datorită Păcii de la București. A fost acordat Armatei a III-a bulgare dreptul de a achiziționa materii prime din zona de operațiuni militare, lucru care i-a înfuriat pe bulgari, considerându-se nedreptățiți și punându-le germanilor multe piedici. Administrarea Valahiei a conținut un puternic element austro-ungar. Acest angajament a fost departe de a fi satisfăcător. Germania a trebuit totuși să accepte aranjamentul pentru că nu avea puterea să facă totul de una singură. În multe cazuri, oficiali­tățile austro-ungare au făcut viața germanilor o povară; le era frică de o influență prea mare a germanilor în România și au încercat să obțină cât mai multe avantaje, cu orice prilej, în detrimentul Germaniei. Bulgaria a făcut adminis­trația să treacă prin momente grele. Turcia a fost loială aliaților săi.

Administrația a fost numită „militară”. Ea se afla sub comanda mareșalului Von Mackensen, deci și sub comanda Cartierului General German, dar nu sub comanda directă a Majestății Sale (împăratul Wilhelm al II-lea). Serviciile secrete nu au fost implicate. Guvernatorul militar a fost Tulf von Tschepe (care a administrat părțile ocupate din Polonia).

Oficialii români și judecătorii au rămas în cea mai mare parte la posturile lor, iar cei care le-au părăsit au fost înlocuiți de alți români. Problemele administrative au fost astfel mai simple decât în est, fiind mai ales economice. Iar acestea erau cele mai impor­tante.

Cu toate acestea, proviziile alimentare erau mai mult decât surprinzătoare, în special grâu, porumb, mazăre, fasole, prune, ouă, vin. Însămânțarea de toamnă a fost imediat pusă în practică. Totul era realizat pentru a încuraja producția. Însămânțarea de iarnă a fost cea mai importantă pentru că ne bazam pe recolta românească pentru a face față perioadei critice de dinaintea recoltei maghiare din iulie și a celei germane din august. Legumele erau de asemenea foarte importante pentru noi, iar creșterea acestora a fost realizată în cel mai productibil mod cu putință. Rezerva de vite a fost masiv decimată de război, iar ce mai rămăsese era folosit pentru munci diverse. Exportul de carne a fost făcut în limite moderate.

Viena, indignată că România nu-i furnizează suficiente produse

Rezervele de petrol găsite în România nu erau prea mari. Mașinile de forat au fost în totalitate distruse, iar sondele și pu­țurile foarte inteligent, blocate. Colonelul britanic Thomsen a reușit într-un mod admirabil să facă dificil pentru germani folosirea câmpurilor petroliere. Munca sa nu a fost de o valoare covârși­toare pentru Antanta, dar a reușit să reducă rezerva de petrol a Germaniei și a armatei acesteia.

„Administrația militară a adus specialiști pentru a restabili pro­ducția de petrol românească, refăcând forezele, redeschizând rafinăriile. Cu toate acestea, rezultatele erau nesatisfăcătoare, pro­ducția crescând lent. Pentru mai mulți oameni din Viena, influen­țați de lipsurile prin care treceau și nu foarte binevoitori față de noi, părea că nu se fac suficiente eforturi pentru a aduna recolta și a repune pe picioare producția de petrol și, în februarie 1917, nenumărate plângeri care au venit de la Viena au ajuns la mine. Din acea perioadă, restricțiile impuse României au fost și mai mari, motiv pentru care, până în aprilie, toate plângerile au încetat”, amintește Luddendorf în memoriile sale.

Distribuirea materiilor prime din România a fost încredințată generalului Hanhdorff pentru că împărțirea produselor agricole din România era o misiune dificilă pen­tru că toți aliații trebuiau împăcați. Bulgaria nu revendica produsele din Muntenia sau Oltenia, ea asigurându-și necesarul de resurse din recolta dobro­geană.

Turcia a primit și ea o mică parte din rezervele românești, repartizându-i-se o parte tot din recolta dobrogeană.

Austro-ungarii: „Dunărea e a noastră!”

Cele mai dure tratative au fost cu Austria, care dorea jumătate din recolta românească, precum și din materiile prime.

Pentru a exporta petrolul, porumbul, trebuiau restabilite căile de comunicație existente înainte ca România să intre în război. Acest lucru a durat ceva timp, navigația pe Dunăre fiind reluată. Austro-Ungaria considera că Dunărea e proprietatea sa, însă germanii au rezolvat această chestiune, iar compania germană de transport Bavarian Lloyd a fost folosită pentru aservirea acestui scop.

Transporturile au fost adaptate pentru a face față cerințelor, mai ales a petrolului, pentru care s-au construit rezervoare adaptate trenurilor și vapoarelor. Germanii au încercat să construiască o conductă de la Ploiești la Giurgiu, dar nu a fost terminată în momentul semnării păcii.

„România a avut o importanță vitală pentru Germania, atât în timpul războiului, cât și după semnarea păcii”, conchide militarul german.

Evenimentele războiului au fost, în cea mai mare parte, catastrofale pentru țara noastră. „Pacea punică” de la București, raptul teritorial, precum și lipsurile prin care au trecut românii rămași în sudul țării au constituit suferințele groaznice prin care a trebuit să trecem la începutul secolului XX.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!