Documentar
Maica Domnului, mutată la cer, dar pururi aproape de oameni

Maica Domnului, mutată la cer, dar pururi aproape de oameni

Augustin Păunoiu, 15 August 2009

„Cu Adormirea ta cea fără de moarte toată lumea ai sfinţit şi la cele mai presus de lume te-ai mutat, ca să vezi frumuseţea Atotţiitorului şi împreună să te bucuri cu Dânsul ca o maică, făclia Luminii celei neapropiate, izbăvirea credincioşilor şi nădejdea sufletelor noastre”. Cu aceste cântări, de laudă şi cerere întâmpină Biserica Ortodoxă cea mai importantă sărbătoare închinată Maicii Domnului. La praznicul de astăzi, un număr foarte mare de biserici din ţară îşi serbează hramul.

Maica Domnului nu a făcut obiectul Evangheliei şi al predicii apostolice care au vorbit oamenilor doar despre Hristos, în schimb, ea face parte din tradiţia tainică a Bisericii creştine. Astfel, cu cât vom ajunge mai aproape de Hristos în Biserică, cu atât mai mult ne vom apropia şi de Mama Lui. Sfârşitul pământesc al Sfintei Maria pe care îl prăznuim astăzi rămâne o taină pe care trebuie să o venerăm cu evlavie, ştiind că rugăciunile înălţate către Împărăteasa Cerurilor nu sunt lăsate fără răspuns.

Anul bisericesc are o structură diferită de cel civil. El începe toamna şi se termină la sfârşitul verii. Dacă privim cu atenţie la cele mai importante sărbători din lunile septembrie şi august vedem că două sunt de cea mai mare însemnătate. 14 septembrie, când prăznuim Înălţarea Sfintei Cruci şi 15 august, când serbăm Adormirea Maicii Domnului. Biserica pune înaintea tuturor Crucea şi termină cu Fecioara. De ce? Pentru că Crucea este începutul vieţii creştine, iar ea naşte în final curăţia, puritatea. Rodul Crucii este sfinţenia. Viaţa Maicii Domnului a fost o viaţă sfântă, o viaţă de cruce. O viaţă de cruce de la începutul ei, când a renunţat la propria sa voie spunând Arhanghelului Gavriil: „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău”, trecând prin momentul răstignirii Fiului ei mult iubit de către cei necredincioşi. De altfel, chiar dreptul Simeon la templu, întâmpinând pe Pruncul Iisus şi pe Maica Sa îi proorocea celei din urmă: „Şi prin sufletul tău va trece sabia, ca să se descopere adevărul din multe inimi.”

Dar Maica Domnului nu este preacinstită fiindcă revelează doar celor de pe pământ pe Hristos, pe Mesia cel prezis şi aşteptat, ci este mai slăvită decât Heruvimii şi Serafimii pentru că datorită ei, stăpâniile şi puterile cereşti le-a fost oferit prin Maria prilejul de a cunoaşte mai bine ca înainte bunătatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Prin ea s-a făcut cunoscută cetelor îngereşti adâncul şi bogăţia cunoaşterii şi înţelepciunii divine. Fecioara este călăuza oricărui suflet şi a oricărei minţi spre adevărul lui Dumnezeu.

Posibilitatea unirii noastre cu Dumnezeu se datorează Maicii Domnului

Fericita Fecioară a fost cântată în insuflările şi cuvintele proorocilor înainte de naşterea ei. Dacă în Vechiul Testament era ceva sfânt: cortul, chivotul, rugul ce nu se mistuia şi celelalte ale lui Moise, pentru care se mândreau evreii, dincolo de numele lor acestea prefigurau minunea Fecioarei. Şi dacă facem toate ca să ne îmbogăţim în Dumnezeu, acesta fiind scopul tuturor lucrurilor noastre bune, nimic n-ar fi cu putinţă fără harurile Fecioarei. Dacă e ceva demn de laudă la oameni cauza laudelor este Ea, fiindcă posibilitatea unirii noastre cu Dumnezeu se datorează Fecioarei.

Pe Maica Domnului trebuie să o recunoaştem din cauza faptului că rămânem şi suntem în general oameni. Maica Domnului este rodul curat al noii creaţii. În întrega creaţie, după căderea omului din Eden, sensul în care făptura a mers a fost unul contrar celui pentru care fusese gândită lumea. Au existat desigur şi istoria biblică păstrează în memorie chipul mai multor persoane care au păstrat legătura de credincioşie şi iubire cu Creatorul universului, dar puterea lor de a influenţa şi determina poporul evreu şi cu atât mai mult celelalte popoare la o schimbare de atitudine faţă de Dumnezeul cel adevărat a fost una slabă. Mulţi dintre ei proorocii, judecătorii, patriarhii Vechiului Testament au fost rău primiţi de chiar membrii poporului din care făceau parte. Fecioara Maria este, spune Sfântul Nicolae Cabasila, în cuvântul său la Preaslăvita Adormire a Maicii Domnului, cea prin intermediul căreia pământul primeşte locuitor pe Omul cel Nou, pe Stăpânul Cerului, iar aceasta pentru că s-a născut floarea nouă a dreptăţii, Maria. Fecioara a exprimat în istoria umanităţii dorinţa întregului pământ, a tuturor oamenilor de a reînnoda, de a intra în comuniune, alungat şi părăsit cândva de oameni.

Fecioria Mariei, o atitudine spirituală de autodedicare desăvârşită lui Dumnezeu

Dar Maica Domnului revelează nu doar celor de pe pământ pe Hristos, Mesia cel proorocit şi aşteptat, ci, datorită ei, îngerilor, stăpâniilor şi puterilor li s-a fost oferit prilejul de a cunoaşte mai bine ca înainte bunătatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. „Prin ea s-a făcut cunoscută cetelor îngereşti adâncul şi bogăţia înţelepciunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu. Fecioara este călăuza oricărui suflet şi oricărei minţi spre adevărul lui Dumnezeu. Maica Domnului este unică în istoria umanităţii prin locul şi rolul deosebit în realizarea planului mântuirii.

Ea a aflat har la Dumnezeu, fiind aleasă din veci şi pusă deoparte pentru acest rol, dar în acelaşi timp a conlucrat liber ca reprezentantă a umanităţii la realizarea tainei Întrupării, nu prin iniţiativă, ci prin consimţământ. „Poziţia unică a Mariei e exprimată, afirmă diac.prof. Ioan Ică Jr., nu doar de expresia <>, ci de aceea mai cuprinzătoare de <>(Parthenometer). Pentru că Maria asigură atât reprezentarea şi continuitatea umanităţii vechi – Fiul Mariei este Fiul lui David, al lui Avraam, al lui Adam – cât şi răsturnarea acestei continuităţi printr-o naştere nouă – Maria este Mama unui Om Nou, a Noului Adam”.

Aşa cum a existat un progres în realizarea mântuirii de Hristos, tot aşa şi Maria şi-a avut propriul ei progres în har de la zămislire şi până la Adormire. Puritatea ei personală şi umplerea de har au fost însă posibile într-o lume încă nemântuită, nerăscumpărată. Fecioria ei nu e doar o integritate fizică, ci o atitudine spirituală de autodedicare desăvârşită lui Dumnezeu. Taina Mariei se descoperă în Biserică în sensul că aceasta o vede inseparabil unită cu Fiul ei întrupat şi înviat chiar şi după moarte.

Viaţa Maicii Domnului, editată de Sfântul Maxim Mărturisitorul

Cele mai însemnate date despre ceea ce a născut pe Hristos cu trup ne parvin de la Sfântul Maxim Mărturisitorul care a redactat „Viaţa Maicii Domnului”. Istoria morţii şi mutării Sfintei Maria din această lume la împărăţia veşnică, spune cuviosul Maxim, este bucuria şi lumina sufletelor prietene lui Dumnezeu. Acest eveniment a fost anunţat Mariei de Arhanghelul Gavriil, precum odinioară minunata zămislire. Întinzându-i ramura de finic, simbolul biruinţei asupra pătimirilor, precum şi a sărăciei şi neputinţei morţii, îngerul i-a spus Fecioarei: „Fiul şi Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! Astăzi, aşa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pământului, aşa vei bucura de oştirile cereşti prin urcarea ta, cea binecuvântată care ai făcut să strălucească încă şi mai mult sufletele sfinţilor. După dialogul cu Arhanghelul, Preasfânta Născătoare s-a dus în Muntele Măslinilor ca să aducă Domnului mulţumirea şi cererile ei pentru sine şi pentru lumea întreagă. În timp, rugăciunii ei, toţi pomii aflaţi în grădină şi-au plecat coroanele până la pământ. Făcând cunoscută mutarea sa Sfântului Ioan şi celorlalte fecioare care erau alături de ceata Apostolilor, Maica Domnului a mângâiat pe cei ce plângeau la auzul acestei veşti: „Nu faceţi din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleţi-vă de bucurie şi mai mare. Doresc să merg la Fiul meu, Cel ce dăruieşte tuturor fiinţă şi viaţă. Şi când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog şi să mijlocesc pentru voi, pentru toţi creştinii şi pentru lumea întreagă, ca Cel ce o judecă în milostivirea Sa, să se milostivească de toţi credincioşii şi să-i întărească şi să-i ducă pe calea vieţii, iar pe cei necredincioşi să-i întoarcă şi să-i facă pe toţi o singură turmă a Bunului Păstor care şi-a dat sufletul pentru oile Sale şi le cunoaşte şi ai Săi îl cunosc!”

După ce Maica lui Hristos a mulţumit Domnului binecuvântând şi lăudând pe Dumnezeu, Apostolii veniţi prin înştiinţare de sus la Ierusalim, au început a vorbi fiecare, pomenind nemăsurata bunătate şi putere a lui Hristos care a binevoit să se întrupeze din Fecioara neprihănită, mai supusă şi mai adâncă decât firea întreagă a oamenilor. Maica Preacurată i-a binecuvântat pentru cuvintele lor, umplându-se de o mângâiere dumnezeiască.

Atunci s-a petrecut minunata venire a Fiului Mariei. Împreună cu El oştile arhanghelilor şi ale puterilor cereşti. Venirea Domnului a fost mai strălucitoare decât Schimbarea la Faţă lucrată pe Tabor. Apostolii au căzut la pământ, dar auzind glasul cel dulce al Domnului au fost întăriţi la suflet şi la trup şi au putut contempla slava feţei Domnului. Atunci, Domnul binecuvântând-o pe Maica Sa i-a spus: „Fericită fii şi să se bucure inima ta. Pentru harul care ţi-a fost dat, tot sufletul care va chema numele tău cu sfinţenie nu va fi lepădat, ci va afla mângâiere şi milostivire în această viaţă şi veacul viitor. Iar tu intră în sălaşurile cele veşnice cu pace, bucurie ca să vezi slava mea şi să te bucuri prin harul Duhului Sfânt”.

Şi aşa, Preasfânta Maică a Domnului şi-a încredinţat fericitul şi curatul ei suflet Împăratului şi Fiului ei. Iar Apostolii au aşezat trupul Maicii în sicriu, cinstindu-l cu laude şi cântări. În această atmosferă, unii dintre iudei, precum mai înainte osândeau la moarte cu pizmă pe Domnul, aşa şi acum s-au strâns pornind să nimicească cu strigăte necuviincioase adunarea cea dumnezeiască. Unul dintre evrei, ajungând în convoiul care purta trupul Maicii Domnului, a ajuns la Sfinţii Apostoli şi întinzându-şi mâinile a apucat sicriul unde odihnea Împărăteasa Cerului. Dar în aceeaşi clipă, mâinile lui au fost tăiate din umeri. Mânia lui Dumnezeu se abătuse asupra lui. Această minune s-a petrecut spre ruşinarea necredincioşilor. Cel lovit de urgia divină şi-a schimbat dispreţul său în credinţă şi pizma în zdrobire de inimă, iar mărturiile mincinoase şi hulele în căinţă şi în rugăciune. Iudeul, recunoscându-şi greşeala şi chemând cu multă durere numele lui Hristos şi al Maicii Sale Maria s-a apropiat de sicriu şi a primit vindecare. De atunci, omul acela a crezut în Hristos şi a întărit pe mulţi din cei ce şovăiau în credinţă şi i-a întors la credinţă.

Adormirea Împărătesei Cerurilor tămăduieşte neputinţele bolnavilor

De îndată ce s-a auzit de moartea Sfintei Împărătese, povesteşte Sfântul Maxim Mărturisitorul, toţi bolnavii şi neputincioşii s-au strâns acolo şi ochii orbilor s-au deschis, urechile surzilor s-au destupat, ologii s-au ridicat ca să meargă, demonii au fost alungaţi, şi toată boala şi suferinţa s-au vindecat. Apoi, ieşind spre ţarinile Ghetsimanilor, Ucenicii Domnului au însoţit convoiul, iar Sfinţii Petru şi Pavel au aşezat trupul fără prihană în mormânt. Apostolii au rămas acolo timp de trei zile, ascultând frumoasa psalmodie a sfinţilor îngeri, pe care limba oamenilor nu o poate zugrăvi. Mai mulţi martori la Adormirea Maicii Preacurate spun că din adunarea Apostolilor care au însoţit-o pe Născătoarea de Dumnezeu la mormânt lipsea unul şi anume cel care fusese absent şi de la prima arătare a lui Hristos ucenicilor după Înviere. Toma, aşadar nu a fost înştiinţat prin voia providenţei de evenimentul plecării din această viaţă a Maicii Vieţii. În a treia zi, după ce trupul Mariei era aşezat în pământ, a sosit şi Toma care a rugat pe ceilalţi Apostoli să deschidă mormântul pentru a vedea şi el chipul Fecioarei. Ascultând cererea fratelui lor, aceştia l-au deschis cu frică. Dar minune! Mormântul era gol. Trupul slăvit al sfintei Maici a lui Dumnezeu fusese înălţat la Fiul ei ca să vieţuiască împreună cu El şi să împărăţească împreună cu El. Uimirea şi bucuria au umplut inimile Apostolilor care au propovăduit mai apoi tuturor acea minune negrăită. Căci aşa cum odinioară Învierea lui Hristos, prin Toma s-a făcut şi mai vrednică de crezare, tot aşa şi acum datorită întârzierii lui să se cunoască mutarea trupului Născătoarei de Dumnezeu în chip nestricăcios la cer. După rugăciuni şi salutări, Apostolii Domnului s-au întors fiecare în ţara propovăduirii lor care fusese aleasă prin sorţi, învăţând pe cei neştiutori credinţa cea dreaptă.

* Ca material bibliografic a fost folosită lucrarea „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului al XIV-lea: Grigore Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceii”, diac. Ioan I. Ică Jr., edit Deisis, 2008


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!