Theologica
Maica Domnului, ocrotitoarea creştinilor

Maica Domnului, ocrotitoarea creştinilor

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 01 Octombrie 2018

Maica Domnului este pururea rugătoare pentru poporul dreptcredincios. Ea mijloceşte pentru noi pe lângă Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos. Părintele arhimandrit Cleopa Ilie spune despre Sfânta Fecioară Maria: „Câtă slavă are Maica Domnului! Auziţi ce spune în Acatistul Sfântului Acoperământ: «Bucură-te, acoperământul lumii, cel mai lat decât norul!». Un nor poate să acopere un oraş, o ţară, dar Maica Domnului cu acoperământul şi cu mila ei acoperă toate popoarele lumii, că atâta putere a primit de la Mântuitorul. Oricine şi oriunde o cheamă: în pădure, în pustie, la câmp, în cetate, în casă, la închisoare, oriunde ar fi, ea aude, pentru că este pusă acoperitoare şi mijlocitoare a întregii lumi către Dumnezeu”.

Este de netăgăduit faptul că Maica Domnului, Sfânta Fecioară Maria, ocupă un loc ales şi cu totul aparte în conştiinţa creştin-ortodoxă, tocmai datorită înţelegerii depline şi drepte a tradiţiei bisericeşti, aşa cum este exprimată ea în mărturiile Sfintei Scripturi, ale Sfinţilor Părinţi şi ale scriitorilor bisericeşti din primele secole creştine, dar şi în hotărârile Sinoadelor Ecumenice.

Toţi cei care credem în Maica Domnului ne bucurăm că ştim de Maica Domnului, ne bucurăm că o avem pe Maica Domnului apropiată nouă, ne bucurăm că o avem pe Maica Domnului ajutătoare şi ocrotitoare nouă, ne bucurăm că o avem pe Maica Domnului mijlocitoare pentru noi, ne bucurăm că o avem pe Maica Domnului rugătoare pentru noi.

Nimeni nu ne iubeşte mai mult dintre sfinţii care petrec în ceruri decât Maica Domnului. Ea este mijlocitoarea noastră, nădejdea celor neajutoraţi şi vindecătoarea celor bolnavi. Maica Domnului are unul dintre cele mai grele roluri, pe care ea îl îndeplineşte cu multă dragoste: acela de a se ruga neîncetat pentru mântuirea sufletelor noastre.

Să ne rugăm Maicii Domnului spunând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!