Patristica
Maica Domnului Panaghia

Maica Domnului Panaghia

Prof. Univ. Vasile Gordon, 16 Noiembrie 2012

Prezenţa sfinţilor şi ajutorul lor sunt de mult preţ pentru întreaga omenire. Locul cel mai înalt între sfinţi îl are Maica Domnului, maica lui Hristos şi a noii creaţii celei întru Hristos. Numirile Maicii Domnului din cultul şi teologia Bisericii noastre nu sunt simple epitete, ci sunt într-o formă concentrată rugăciuni şi mărturisiri de credinţă. În cateheza ce urmează aflăm câteva dintre temeiurile cinstirii Maicii Preacurate.

I. Pregătirea aperceptivă.

Cultul Bisericii noastre este structurat pe o scară ierarhică bine determinată: adorare pentru Preasfânta Treime, supra-venerare (supracinstire) pentru Maica Domnului şi venerare (cinstire) pentru Sfinţi, Sfânta Cruce, Sfinţii Îngeri şi Sfintele Moaşte. Fecioara Maria a fost aleasă de Dumnezeu Însuşi pentru a-L naşte pe Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Această alegere este o dovadă că Dumnezeu i-a acordat o cinstire fără egal, temei logic şi firesc pentru a o cinsti şi noi, oamenii, în chip deosebit. Din păcate nu toţi creştinii acceptă această logică. De aceea, o cateheză despre Maica Domnului este bine-venită, din cel puţin două puncte de vedere: 1. pentru a evidenţia temeiurile de bază ale cinstirii ei; 2. pentru a răspunde atacurilor nedrepte din partea eterodocşilor.

II. Tema

Se va referi, aşadar, la câteva dintre temeiurile cinstirii Maicii Preacurate, deodată cu evidenţierea importanţei slujirii ei în iconomia mântuirii.

III. Tratarea:

A. Temeiuri biblice. a. Vechiul Testament: 1. Fac. 3, 15: "Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul". Sfinţii Părinţi înţeleg prin "femeie" pe Maica Domnului, iar "sămânţa" - Fiul ei, Iisus Hristos; 2. Is. 7, 14: "Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi îi vor pune numele Emanuel"; 3. Iez. 44, 2: "Poarta aceasta va fi închisă; nu se va deschide şi nimeni nu va intra prin ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat prin ea. De aceea va fi închisă" (referire la pururea fecioria Maicii Domnului); 4. Ps. 45, 10: "Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită şi prea-înfrumuseţată" (referire la locul Maicii Domnului în ierarhia cerească). Odată cu acestea, trebuie reţinute şi alte locuri vetero-testamentare, cu referire tainică la Maica Domnului: Fc. 28, 11-19 (Scara lui Iacov), Ieş. 3, 2 (Rugul care ardea şi nu se mistuia), Ieş. 16, 33 (Vasul â năstrapa cu mană), Num. 17, 8 (Toiagul lui Aaron) etc.

b. Noul Testament: 1. Lc. 1, 28: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei" (cuvintele Arhanghelului Gavriil); 2. Lc. 1, 35: "Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri" (cuvintele aceluiaşi arhanghel); 3. Lc. 1, 42: "Binecuvântată eşti tu între femei..." (cuvintele Elisabetei); 4. Lc. 11, 27: "Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt!" - strigă o femeie din popor - cuvinte pe care Iisus le-a confirmat: "Aşa este..." (v. 28); 5. Lc. 2, 51, loc în care aflăm că Iisus îi era ascultător; 6. In. 2, 3 - Iisus preface apa în vin, la rugămintea Maicii Sale; 7. In. 19, 26 - aflăm că nici când era pe Cruce Iisus nu a uitat-o, încredinţând-o ucenicului Său iubit.

B. Temeiuri patristice (dogmatice, canonice, cultice): 1. Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes, 431) l-a condamnat pe Nestorie, care o numea pe Maica Domnului "Născătoare de Hristos" şi, prin semnătura a 198 de episcopi, i s-a recunoscut calitatea de "Teotokos", adică "Născătoare de Dumnezeu". 2. Tot la Sinodul al III-lea s-au stabilit câteva canoane prin care se condamnă învăţăturile greşite ale lui Nestorie (inclusiv cele cu privire la Maica Domnului), dar şi ale celor care îi vor călca pe urme (în special canoanele 2, 3, 4, 5 şi 7); 3. Sfântul Ioan Damaschin spune: "Propovăduim că Sfânta Fecioară este în sensul propriu şi real Născătoare de Dumnezeu. Prin faptul că Cel ce S-a născut din ea este Dumnezeu adevărat, este adevărată Născătoare de Dumnezeu aceea care a născut pe Dumnezeu adevărat, întrupat din ea..." ; 4. În cultul ortodox, Maica Domnului este invocată după Sfânta Treime, înaintea îngerilor şi a sfinţilor, prin faptul că este considerată mijlocitoare prin rugăciunile ei. În această privinţă, este foarte sugestivă icoana numită "Deisis" (Rugăciune), în care Mântuitorul este încadrat în dreapta de Maica Domnului, iar în stânga de Ioan Botezătorul. Frumuseţea şi bogăţia cultului Maicii Domnului se poate observa cel mai bine în slujbele consacrate sărbătorilor ei: Naşterea... (8 sept.) şi Intrarea în Biserică (21 nov.) - în care sunt evidenţiate virtuţile părinţilor Ioachim şi Ana; Buna Vestire (25 martie), în care este evocată acceptarea ei de a deveni Mama Fiului lui Dumnezeu; Soborul... (26 dec.) - omagiul Bisericii pentru vrednicia ei de mamă; Adormirea... (15 aug.) - care arată conştiinţa Bisericii că Maica Domnului este "Panaghia" (Preasfânta), care ne miluieşte cu rugăciunile ei.

C. Câteva precizări la atacurile eterodoxe. Facem întâi menţiunea că obiecţiunile sunt rezultatul ignoranţei în materie de interpretare biblică. Paradoxal însă, îşi întemeiază tocmai biblic aceste obiecţiuni, legate în special de pururea-fecioria ei. "Bazaţi" pe textele de la Mt. 1, 24 şi Mt. 13, 55, spun că ea a mai avut copii, pe aşa-numiţii "fraţi" ai Domnului (care, de fapt, erau verişori). Răspunsurile ortodoxe sunt la îndemâna oricui, mai ales în Mărturisirile de credinţă (catehisme), încât nu insistăm aici asupra lor. În schimb, evocăm cuvintele de total bun simţ ale unui teolog protestant (!), Hengster Berg: "Pururea-fecioria Mariei constituie antiteza binecuvântată împotriva barbariei care socoteşte că aceea care a luat Duh Sfânt şi a fost umbrită de puterea Celui Preaînalt a trăit apoi în comuniune matrimonială cu Iosif" (Pr. G. Remete, Dogmatica, p. 286).

D. Devieri ale romano-catolicilor şi ale protestanţilor. a. Catolicii a promovat dogme noi: imaculata concepţie (1858), înălţarea ei cu trupul la cer (1954), numirea ei, la Conciliul II Vatican (1965), Mamă a Bisericii ("Mater Ecclesiae") şi Co-Redemptis ("Co-Mântuitoare"); b. Protestanţii îi acordă Maicii Domnului o cinstire oarecare, numind-o "fericită", "fecioară lăudată", "preavrednica", dar nu i-au rânduit nici un fel de cult, considerând-o doar o "femeie deosebită".

IV. Recapitularea

(prin întrebări şi răspunsuri punctuale):

- Cine i-a acordat Maicii Domnului cinste, mai întâi?

- Reproduceţi trei temeiuri semnificative pentru cinstirea ei.

- Care este locul Maicii Domnului în cultul ortodox?

V. Asocierea:

Maica Domnului este considerată de Sfinţii Părinţi "Eva cea Nouă", care a născut pe Cel Care ne-a adus mântuirea, spre deosebire de "Eva cea Veche", soţia lui Adam, prin care a venit căderea.

VI. Generalizarea:

"Cât va fi Biserica, şi în chip deosebit Biserica Ortodoxă, Maica Domnului va fi nelipsită din credinţa, din evlavia, din dragostea şi din cinstea noastră pentru ea. Numele ei îl poartă cele mai multe femei, icoana ei se găseşte în toate bisericile şi în cele mai multe case de creştini, sărbătorile ei sunt între cele mai de cinste, rugăciunile către ea, dintre cele mai obişnuite" (prof. Teodor M. Popescu).

VII. Aplicarea.

Să luăm aminte, în sfârşit, la faptul că:

- evlavia poporului a păstrat până astăzi expresia "Doamne, Maica Domnului!", care exprimă asocierea ei în lucrarea de mântuire;

- toate slujbele săvârşite în Biserica noastră au în rânduială rostiri de cinstire şi de cerere către Maica Preasfântă;

- odată cu argumentele arătate mai sus, pentru cinstirea Maicii Domnului avem argumentul logic al bunului simţ: nu poate fi despărţit niciodată Fiul de Mamă şi nici Mama de Fiu, aşa cum din păcate o fac neoprotestanţii şi, parţial, protestanţii. Este de neînţeles cum poate susţine cineva că-L iubeşte pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, iar pe cea pe care El a ales-o ca mamă să o considere o "simplă femeie", care nu şi-a păstrat sfinţenia fecioriei, a mai avut alţi copii etc.!

Bibliografie selectivă:

1. Învăţătura de credinţă ortodoxă, EIBMO, Bucureşti, 2008

2. Pr. lect. dr. George Remete, Dogmatica, Alba Iulia, 1997

3. Prof. dr. Teodor M. Popescu, Meditaţii teologice, Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, 1977

4. Arhid. prof. dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Sibiu, 1992

5. Pr. prof. dr. Vasile Gordon, Cateheze pastorale pe înţelesul tuturor, Bucureşti, 2012


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!