In memoriam
Maica Melania de la Hurezi, o viață închinată rugăciunii

Maica Melania de la Hurezi, o viață închinată rugăciunii

Ce taină minunată este chemarea lui Dumnezeu! Mare este chemarea omului în această viaţă, dar negrăită este cea către viaţa veșnică! Cum rânduiește Dumnezeu pregătirea omului pentru întâlnirea cu El, gătindu-i haină luminoasă pentru Ospățul Împărăției!

11 iulie 2017. Pare o di­mi­neață obișnuită la Mănăstirea Hurezi. În pronaosul bisericii însă odihnește trupul maicii Melania, una dintre cele mai vârstnice monahii din obște. Se săvârșește Sfânta Liturghie şi apoi slujba Înmormântării, după rânduială. Biserica este plină, ca la o zi de praznic. Mulți dintre cei care au cunoscut-o şi care au păstrat în inima lor cuvântul şi îndemnul maicii Melania, neuitând bucuria întâlnirii de la Hurezi sau de la Govora, au venit să-şi ia rămas bun, ca un răspuns la tot darul primit.

O rugătoare însuflețită și o sfătuitoare inestimabilă a celor mulți

Sub ochii noștri se stinge o generație de monahi şi monahii care şi-au înțeles vocația, trăindu-şi viaţa în curăție, rugăciune şi asceză, o viaţă pe care Dumnezeu poate să o binecuvânteze. Noi, astăzi, suntem firavi şi văicăreți, ei însă au trăit vremuri grele şi au suferit mult, având conștiința maicii Melania, care mărturisea: „Dacă Dumnezeu a suferit pentru păcatele noastre, cine sunt eu să nu rabd?” Câtă nevoință şi jertfă, câte rugăciuni şi lacrimi, pe toate doar Dumnezeu le cunoaște şi le primește ca pe lucrarea liberă şi bună a celor credincioși.

Întâlnirea cu maica Melania era întotdeauna un reper nou, din care plecai întărit. Se transmitea ceva din energia şi jovialitatea măicuței, din statornica ei căutare a vieții duhovnicești, a cugetărilor inspirate care pot să hrănească sufletul şi îl pot motiva să lupte până la capăt. De fiecare dată, cu multă smerenie, cerea mijlocirea în rugăciune, vânând adâncul unei experiențe duhovnicești: să ajungi să simți şi să spui rugăciunea cu însuflețire, cu duh. Rugăciunea nu este o simplă înșiruire de cuvinte, ea trebuie trăită, punând bine accentele: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului..., vino şi Te sălășluiește întru noi...”.

Rugăciunea care naște fii în Duh

Stându-i în preajmă, rămâneai uimit de bucuria cu care dădea sens unor cuvinte pe care rutina le-a tocit în noi, aducând la lumină cuvinte duhovnicești şi texte liturgice, precum rugăciunea de la Vecernia Rusaliilor: „Doamne, ­înainte de a mă întoarce în pământ, fă să mă întorc la Tine!”.

Rugăciunea celui care crede cu adevărat şi tânjește după dragostea lui Hristos ajunge să fie plină de recunoștință şi să-i cuprindă pe toți într-o unire duhovnicească. Deseori maica mărturisea că le pomenește atât pe maicile de la care a cules evlavie şi râvnă călugărească, de acum trecute la Domnul, cât şi pe maica stareță dimpreună cu maicile şi surorile din obște: „Mai întâi pentru maica stareță şi apoi pentru alte maici pe care le știu că sunt necăjite cu obștea, pentru că … în sfârșit, sunt puține şi e muncă multă. Şi după aceea, pentru toate măicuțele din mănăstire, rasoforele, surorile. Le iau pe nume, după chilii, şi le pomenesc”. Se țesea astfel o legătură duhovnicească, una care adună generațiile şi poate să dea nădejde pentru mai departe. ­Putem spune, așadar, că în chip duhovnicesc Epiharia a născut pe Melania, Melania a născut pe Magdalena şi tot așa...

A avut minunatul dar de a ști să vorbească cu tot omul, de a îndruma cu răbdare şi delicatețe atât pe maicile tinere, cât şi pe numeroșii pelerini care ajungeau la mănăstire.
Cu câțiva ani în urmă, trecând pe la Mănăstirea Hurezi, monahia Mariam Vicol i-a dăruit maicii Melania o carte a părintelui Sofronie Saharov, scriind pe prima filă cuvântul plin de duh al părintelui: „Când mă voi afla în faţa porţilor veşniciei, teama mă cuprinde, căci de dincolo îmi va răspunde un glas: Nu ai suferit îndeajuns ca să poţi intra aici!” Maica Melania şi-a asumat acest cuvânt, stăruind în rugăciune şi în cugetarea la Dumnezeu. Prin lucrarea proniei, ziua de 11 iulie a fost şi ziua trecerii la cele veșnice a părintelui Sofronie Saharov.

Repere ale unei biografii binecuvântate

Născută la 19 februarie 1922 în comuna Amărăşti, din judeţul Vâlcea, într-o familie cu cinci copii, tânăra Maria Grigore ajunge la vârsta de 14 ani la Mănăstirea Hurezi. Așa avea să mărturisească mai târziu: „Am plecat cu căruța cu boi, spre Horezu, patru fete din sat. Am ajuns la miezul nopții şi am găsit maicile în biserică, la slujbă. La Horezu am intrat, la Horezu am rămas. (...) Mă împingea o putere, era chemarea lui Dumnezeu...”. Aveau să fie întâmpinate atunci, în 1936, de stareța Epiharia Moisescu, cu multă bunăvoință şi dragoste: „Fetele mamii, noi suntem armata de geniu a lui Hristos! Pe eu trebuie să-l lăsăm la poartă… adică nu mai depindem de noi, depindem de Cel Mare, de Cel mai Mare în mănăstire şi noi trebuie să ascultăm”.

La 26 august 1944, de ziua Sfântului Fanurie, a avut loc călugăria sa, săvârșită de Mitropolitul Olteniei, Nifon Criveanu.

A fost trimisă la Seminarul Monahal „Acoperământul Maicii Domnului”, deschis prin grija Patriarhului Justinian în 1949 la Mănăstirea Plumbuita. După doi ani, seminarul avea să se mute chiar la Mănăstirea Hurezi.

În 1959, prin Decretul 410, maica Melania a fost exclusă din obștea de la Hurezi, fiind nevoită vreme de 11 ani să-şi câștige existența lucrând la o fabrică în apropiere de Sibiu. „A fost foarte greu. 11 ani cu decretul nu am știut decât de fabrica unde lucram, gazda la care dormeam şi biserica. Aveam catedrala de la Sibiu şi mă duceam la Sfânta Liturghie.”

După reprimirea în obște, Episcopul Iosif Gafton al Râmnicului i-a dat ascultarea de a fi stareță la Govora. Era anul 1977. Vreme de șase ani, stareța Melania a refăcut chipul Mănăstirii Govora.

Reîntorcându-se la Hurezi, a primit ascultarea de a face prescuri. Ani de-a rândul, altarul mănăstirii şi multe biserici din împrejurimi au primit ca jertfă curată prescurile frământate de mâinile sale neobosite.

În 1991 a primit ca ucenică de chilie pe maica Magdalena, cea care a deprins arta prescurilor şi care a îngrijit-o pe maica Melania cu sfințenie până la capăt. Atunci când era vremea slujbei, maica Melania, chiar şi cu povara bătrâneților, spunea cu hotărâre: „Să mergem, ne aș­teaptă Hristos!”

Dumnezeu a chemat-o la Sine în zi de duminică, chiar în vremea Sfintei Liturghii, pe când în biserică se cânta „Sfinte Dumnezeule”, făcând-o părtașă şi Liturghiei cerești. Se împlinea astfel rugăciunea ei rostită cu ardoare de-a lungul celor 80 de ani de viaţă monahală: „Doamne, Dumnezeul meu, Ție Îți încre­dințez toată viaţa mea şi pe Tine Te rog, Doamne! Aco­peră-mă şi mă fă părtașă milostivirii Tale!”


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!