Memoria Bisericii
Maica Patricia Ecaterina Codău, între încercările duhovniceşti şi persecuţia comunistă

Maica Patricia Ecaterina Codău, între încercările duhovniceşti şi persecuţia comunistă

Adrian Nicolae Petcu, 09 August 2017

S-a născut la 21 decembrie 1915 în familia unui agricultor harnic din localitatea arădeană Şicula. După şcoala primară și Liceul de Fete „Elena Ghiba Birta” din Arad (1929-1933 şi 1934-1938), pentru tânăra Ecaterina au urmat mari greutăţi datorate decesului tatălui său. Încă de pe băncile liceului s-a remarcat pentru patriotismul său, devenind preşedinta Societăţii religioase a Școlii „Sfânta Ecaterina”. Participă la concursul „Tinerimea română” de la Bucureşti. Îşi continuă studiile la Academia Teologică din Arad, fiind prima studentă, cu dispensă de la Episcopul Andrei Magieru, din această instituţie de învăţământ. Totodată, a lucrat ca pedagog la Institutul Diecezan.

În 1942, fratele său se întoarce de pe front, mutilat, motiv pentru care merge la Bucureşti, pentru a-l îngriji. În acelaşi timp, află cum cel care trebuia să-i devină logodnic decedase pe front. La Bucureşti, pe lângă îndatorirea pe care şi-o asumă faţă de fratele ei, se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde în 1944 obţine licenţa cu distincţia „magna cum laude”. Paralel, urmează Seminarul pedagogic din Bucureşti şi lucrează la Institutul de Asistenţă Socială. Este perioada căutărilor sufleteşti, când se gândeşte tot mai mult să ia calea monahismului. Mai încercase în 1942, dar Episcopul Andrei Magieru îi refuzase acordarea binecuvântării pentru o perioadă de meditaţie.

Acum este hotărâtă, mai ales după excursiile spirituale pe care le făcuse, alături de alţi colegi de facultate, la Mănăstirea Sâmbăta, unde duhovnic era vestitul Arsenie Boca.

Duhovnicul ardelean se gândea să o trimită la Mănăstirea Vladimireşti, dar pentru că era profesoară, i-a recomandat să meargă la Bistriţa olteană, unde funcţiona o şcoală confesională. La 11 iulie 1945 a intrat pe poarta Mănăstirii Bistriţa, unde a primit ascultarea de profesoară la disciplina religie. La 26 aprilie 1946 a primit binecuvântarea Patriarhului Nicodim de a fi tunsă în monahism cu numele de Patricia. Pentru abilităţile sale, superioara aşezământului de la Bistriţa, Mama Olga, i-a dat în vara anului 1948 însărcinarea să se îngrijească de o grădiniţă dintr-o localitate din apropiere. În anul următor, autorităţile comuniste nu au mai permis aşa ceva. După încercarea soldată cu un eşec a Patriarhului Justinian de a înfiinţa un seminar teologic pentru maici la Mănăstirea Bistriţa, în toamna anului 1948 maica Patricia este chemată la Bucureşti. Patriarhul Justinian îi dă ascultarea de a conduce acest seminar, care avea să funcţioneze la Mănăstirea Plumbuita. Un an mai târziu este detaşată ca profesoară la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Văratec, unde directoare era maica Veronica Constantinescu.

Cu sprijinul lui Bartolomeu Anania, inspector patriarhal pe învăţământ, preferă totuşi să se întoarcă la mănăstirea de metanie. Aici, aşezământul se afla sub spectrul terorii instituite de Securitate, care efectuase arestări în anul 1949 pentru susţinerea grupurilor de rezistenţă anticomunistă din munţi. Totodată, autorităţile comuniste susţineau conflictele dintre maicile intrate în monahism la sfatul lui Arsenie Boca şi cele vechi, foste eleve orfane, care primiseră educaţie duhovnicească în aşezământul de la Bistriţa. Pentru pacea duhovnicească, în 1951, Patriarhul Justinian decide trimiterea maicilor „arseniste” la mănăstirile Ţigăneşti şi la Tismana. La Ţigăneşti, în fruntea celor 20 de călugăriţe, s-a aflat maica Patricia Codău, care a primit ascultarea de egumenă la şcoala monahală. Un an mai târziu, ajunge chiar stareţa acestui aşezământ, care număra 250 de maici. Deoarece mănăstirea se confrunta cu mari greutăţi materiale, printr-un memoriu la Gheorghiu-Dej, maica Patricia luptă pentru scoaterea mănăstirii de sub statutul de „chiabur”. Se implică în conducerea atelierelor din mănăstire prin afilierea lor la administraţia înfiinţată de către Patriarhul Justinian, dar nerecunoscută de autorităţile statului. În 1954 primeşte vizita duhovnicească, de câteva săptămâni, a duhovnicului Cleopa Ilie şi a părintelui Arsenie Papacioc. Toate aceste realizări nu au fost primite bine de către autorităţile comuniste, care prin agenţi au determinat demisia maicii Patricia de la conducerea mănăstirii. Patriarhul Justinian i-a refuzat demisia, dar maica Patricia a insistat motivând probleme medicale. A mai rămas în mănăstire aproape un an, lucrând în atelier ca simplă muncitoare. (va urma)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!