Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Maica stavroforă Ieroteia Avram a fost înmormântată

Maica stavroforă Ieroteia Avram a fost înmormântată

Galerie foto (11) Galerie foto (11) Banat
Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 11 Ianuarie 2018

Maica Ieroteia Avram, fostă stareță a Mănăstirii „Sfântul Simeon Stâlpnicul” din cartierul arădean Gai, a fost înmormântată luni, 8 ianuarie 2018, în cimitirul așezământului monahal de maici al Mănăstirii Arad-Gai.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de trei ierarhi ai Bisericii noastre: chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un sobor de aproximativ 30 de preoți și diaconi, părinți consilieri de la Centrul eparhial, stareți de la mănăstirile din cadrul eparhiei, protopopi și alți preoți parohi. La slujba de înmormântare au participat și starețe de la mai multe mănăstiri din țară, ucenice ale maicii Ieroteia, precum și numeroși credincioși apropiați ai mănăstirii.

În necrologul rostit, Înalt­preasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a spus că maica Ieroteia a fost și va rămâne un model de smerenie și de viață trăită în rugăciune. Era o monahie care răspândea în jurul ei multă lumină. Însăși sfârșitul ei într-o mare zi de praznic demonstrează acest lucru, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Preasfințitul Părinte Siluan, fost duhovnic al Mănăstirii Arad-Gai, în cuvântul rostit, a evocat viața și trăirea monahală a maicii Ieroteia și a transmis un cuvânt de mângâiere pentru obștea de maici din această mănăstire, îndemnându-le să urmeze modelul de trăire monahală a celei care le-a fost stareță.

La final, părintele protos. Macarie Deleu, duhovnicul mănăstirii, a prezentat biografia maicii Ieroteia, din care spicuim: S-a născut la 31 mai 1928 în localitatea Loman, jud. Alba, și a primit la botez numele de Ioana. La vârsta de 24 de ani a intrat ca viețuitoare în Mănăstirea Rătești, unde a fost și tunsă în monahism. După câțiva ani, în anul 1960, în urma Decretului 410/1959, a fost dată afară din mănăstire, întorcându-se acasă și lucrând ca infirmieră la un spital. În anul 1977 a fost chemată de stareța de atunci a Mănăstirii „Sfântul Simeon Stâlpnicul” din Arad-Gai, unde a primit ascultarea de ghid la muzeu. Între anii 1980 și 1984 a fost aleasă ca stareță a mănăstirii. În perioada 1984-1992 a avut mai multe ascultări în mănăstire, iar în februarie 1992 a fost aleasă, din nou, stareță a mănăstirii, conducând și chivernisind toate cu bună rânduială până în anul 2009, când, din cauza vârstei îna­intate, a decis să se retragă din această funcție. În vremea stăre­ției sale a reușit să construiască: biserica nouă, una dintre cele mai mari biserici mănăstirești din țară, clopotnița, un corp de chilii și trapeza mare. Tot ea a determinat prin modelul ei de trăire și alte tinere să îmbrățișeze viața monahală, astfel numărul lor sporind mult în această perioadă.

După o scurtă suferință, la vârsta de aproape 90 de ani, în timpul Sfintei Liturghii din ziua de praznic a Botezului Domnului, când cerurile sunt deschise, maica Ieroteia și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.