Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Mamă cu trei copii, botezaţi în credinţa ortodoxă

Mamă cu trei copii, botezaţi în credinţa ortodoxă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Ziarul Lumina - 11 Iunie 2015

Pe data de 7 iunie 2015, în Duminica Tuturor Sfinţilor, la Biserica „Sfântul Dimitrie şi Sfântul Ilie“ din localitatea Baranca, comuna Cristineşti, Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani, a avut loc un eveniment unic atât în viaţa parohiei, cât şi a credincioşilor care au asistat la Botezul unei mame, împreună cu cei trei copii ai săi.

Slujba Sfântului Botez  a avut loc imediat după Sfânta Liturghie şi a fost oficiată de preotul paroh Alin-Constantin Aroşoaie şi de preotul Ioan Adam de la Parohia „Învierea Domnului“ din Dorohoi.

Baranca face parte din categoria parohiilor misionare, întrucât se confruntă cu probleme speciale în ceea ce priveşte apartenenţa religioasă şi etnică a credincioşilor, precum şi cu situaţia lor financiară precară. „În plan personal, acest eveniment reprezintă rezultatul păstoririi mele, atât în cadrul activităţii pastoral-misionare, cât şi a celei liturgic-administrative, desfăşurate în cei  trei ani şi jumătate de la numirea mea în Parohia Baranca“, a spus părintele paroh Alin-Constantin Aroşoaie.

În această perioadă au mai fost situaţii în care copiii creştinilor aparţinând cultelor neoprotestante au fost botezaţi în credinţa ortodoxă, însă, de această dată, bucuria a fost deplină, văzând că o mamă împreună cu cele două fetiţe de 4, respectiv 2 ani, şi cu băieţelul de 3 luni au devenit membri ai Bisericii Ortodoxe şi ai Parohiei Baranca.