Documentar
Mamele cu mii de copii. Monahiile şi orfanii României

Mamele cu mii de copii. Monahiile şi orfanii României

George Enache, 29 Mai 2010

În paginile "Luminii de Duminică" am publicat o serie de articole dedicate rolului monahismului în viaţa societăţii româneşti la începutul secolului al XX-lea. Realizând mai mult o perspectivă teoretică, aceste articole au lăsat deoparte un mare număr de nume şi fapte asupra cărora merită să se insiste. Fără îndoială, activitatea Asociaţiei "Acoperământul Maicii Domnului", în particular a maicilor Epiharia Moisescu, Olga şi Teodosia Gologanu, formează una din paginile luminoase ale istoriei monahismului ortodox românesc din epoca contemporană.

Pe 16 mai 1912, cu binecuvântarea Sfântului Sinod, se înfiinţa Asociaţia "Acoperământul Maicii Domnului", "organizaţie monahal-filantropică", cu sediul iniţial în Bucureşti. Directoare a acestei asociaţii a fost numită maica Epiharia Moisescu.

Născută în 1870, în Săcele, judeţul Braşov, maica Epiharia se formase în mediul intelectual ardelenesc, având o bună formaţie culturală, inclusiv pe tărâm muzical. Dorinţa de a intra în viaţa monahală şi absenţa mănăstirilor în Ardeal sunt elementele care au determinat-o să vină în Vechiul Regat, devenind călugăriţă la Mănăstirea Suzana, mutându-se ulterior la Mănăstirea Ţigăneşti. Firea activă şi extrem de întreprinzătoare a recomandat-o pentru numirea ca directoare a Leagănului de Copii "Sfânta Ecaterina" din Bucureşti.

Maica Epiharia – întemeietoarea

În perioada în care a condus acest aşezământ, maica Epiharia a fost preocupată să realizeze o îmbinare între viaţa monahală, prestaţia pe teren social a monahiilor şi educaţia copiilor orfani pe care-i avea în grijă. Ea a constatat că majoritatea fetelor care veneau la mănăstire nu aveau un minim de educaţie, nefiind pricepute decât la treburile casnice. Dacă aceste persoane puteau să asigure cât de cât nevoile materiale ale copiilor, ele nu puteau oferi o educaţie acceptabilă, fapt care impunea recursul la persoane laice, care nu-i formau pe copiii din orfelinat în spirit creştin.

Aşa s-a născut ideea creării unei mănăstiri cu "persoane culte", care să aibă printre scopurile principale îngrijirea şi educarea orfanilor, din rândul acestora urmând a se recruta apoi noi şi noi generaţii de slujitori ai Altarului.

Crearea Asociaţiei "Acoperământul Maicii Domnului" a fost doar primul pas al acestui proiect, care a început să prindă consistenţă după un an, din momentul în care mica obşte creată în jurul maicii Epiharia a primit ca loc de închinare şi desfăşurare a activităţii filantropice Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea. Dotată cu numeroase clădiri, capabile să adăpostească sute de persoane, Mănăstirea Bistriţa decăzuse mult la începutul secolului al XX-lea. Până atunci mănăstire de călugări, în momentul transformării ei în mănăstire de călugăriţe mai avea un singur vieţuitor.

Noua obşte şi-a inaugurat vieţuirea la Bistriţa pe 20 iulie 1913. Mai întâi s-a întemeiat Orfelinatul de Copii. La acesta se primeau periodic câte 10 copii, cu vârsta minimă trei ani, de la toate orfelinatele din ţară. Mai târziu

s-a înfiinţat şi o grădiniţă, o şcoală elementară cu patru clase, un seminar monahal de călugăriţe şi liceu de fete orfane, cu ateliere de tot felul. Una din reguli era ca acelea dintre orfane care doreau să intre în viaţa monahală să fie sprijinite de mănăstire să-şi continue studiile de nivel superior (universitare).

Nepoatele - ucenice pe căile Domnului

Încă de la început, maica Epiharia a fost ajutată în întreprinderea ei de către cele două nepoate ale sale, care au ales la rândul lor calea călugăriei. Prima care a îmbrăcat veşmântul monahal a fost maica Olga Gologanu, care încă de la vârsta de şapte ani (era născută la data de 23 mai 1889) a venit la Mănăstirea Ţigăneşti, sub îndrumarea mătuşii sale, pe care a urmat-o apoi la Leagănul de Copii "Sfânta Ecaterina".

Cealaltă soră, călugărită sub numele de Teodosia (născută la 20 ianuarie 1884), s-a alăturat obştii la 24 iunie 1913. Iniţial, toată conducerea se afla în mâna maicii Epiharia. În anul 1925, "tuşica" (cum i se spunea maicii Epiharia) a plecat ca stareţă timp de opt ani la Horezu, stăreţia fiind preluată de către Olga Gologanu. După revenirea maicii Epiharia la Bistriţa, maica Olga a continuat să îndrume activitatea orfelinatului şi a şcolilor, în timp ce maica Teodosia şi-a asumat îndatoririle de casieră şi secretară.

Având alături pe Dumnezeu şi pe oameni

Activităţile aşezământului au fost puternic sprijinite de episcopul locului, PS Vartolomeu Stănescu, care a fost preocupat ca nici un alt ierarh contemporan de dezvoltarea vieţii monahale. De asemenea, autorităţile statului au finanţat în parte numeroasele nevoi ale mănăstirii. Regina Maria, în special, a manifestat o atenţie aparte faţă de tot ce se petrecea la Bistriţa. Însă principalele surse de venit proveneau din infima subvenţie pentru orfani, salariile personalului didactic monahal şi veniturile realizate din atelierele mănăstirii (covoare, broderie).

Cu toate acestea, mărturiile arată că cei din mănăstire s-au confruntat adesea cu mari probleme în ceea ce priveşte asigurarea celor necesare. De fiecare dată, aceste încercări au fost depăşite prin rugăciune, maica Epiharia având o încredere nezdruncinată în pronia divină pe care a transmis-o neatinsă şi ucenicelor sale.

O "bilă neagră" pentru Mănăstirea Bistriţa în anii comunismului se va dovedi prezenţa pentru o perioadă de timp, cu domiciliu obligatoriu, a generalului Ion Antonescu, care, după ce a ajuns la putere, a dat tot sprijinul aşezământului pentru orfani, mai ales că aici şi-au aflat adăpostul numeroase victime ale celui de-al Doilea Război Mondial.

Comuniştii desfiinţează orfelinatul şi şcolile Bistriţei

În momentul venirii comuniştilor la putere, Bistriţa era în plină înflorire. Maica Epiharia trecuse la cele veşnice în 1943, iar stăreţia fusese preluată de "mama Olga", aşa cum i se adresau Olgăi Gologanu toţi orfanii din aşezământ. Agenţii noului regim nu au pregetat să dea târcoale aşezământului. Primul incident major are loc în vara anului 1945, când, la ordinul ministrului cultelor, Constantin Burducea, Siguranţa Râmnicu Vâlcea îl aresta pe părintele Arsenie Boca, care, cu binecuvântarea mitropolitului Nicolae Bălan, ţinea o serie de conferinţe cu caracter duhovnicesc la Bistriţa, pe motiv de activitate legionară. Legat de acest eveniment, comisarul care s-a ocupat de anchetă, care încă provenea din "Vechiul Regim", face o serie de aprecieri la adresa mănăstirii, demne de a fi amintite: "Acest sfânt locaş poartă pecetea celei mai desăvârşite vieţi spiritualiceşti, o curăţenie perfectă şi o ordine la fel. Din toate se desprinde un spirit, gospodărie perfectă, un tact pedagogic desăvârşit care le face pe eleve şi ucenice să înţeleagă ca învăţătura să le fie crez de viitor, totul făcându-se cu duhul blândeţii".

În pofida unei astfel de mărturii, care arată aleasa viaţă duhovnicească şi rolul pedagogic remarcabil al mănăstirii, utilitatea acesteia pentru cei rămaşi orfani, autorităţile comuniste au început, treptat, să lichideze Bistriţa, în pofida faptului că noul patriarh Justinian, pentru a o proteja, a luat-o sub protecţia lui personală ca stavropighie patriarhală. Motivul oficial a fost "conspiraţia legionară", motivul real era faptul că autorităţile nu puteau accepta ca nişte copii să fie educaţi într-o mănăstire.

Primele lovite au fost orfelinatul şi şcolile "laice". Pe baza noilor legi date în vara anului 1948 referitor la organizarea învăţământului şi la organizarea vieţii cultelor religioase, şcolile şi orfelinatul au fost desfiinţate la ordinul Ministerului Muncii şi Prevederilor Sociale, în septembrie 1949, un număr de aproximativ 120 de copii fiind împrăştiaţi prin ţară. Au rămas în mănăstiri numai fetele care şi-au exprimat dorinţa să apuce pe căile monahismului.

Risipirea mănăstirii

Câteva luni mai devreme, în primăvara anului 1949, Securitatea a arestat aşa-numitul grup "Arnota", de fapt un grup de tineri fugari (conduşi de Gheorghe Pele şi Ion Opriţescu), foşti membri şi simpatizanţi ai Mişcării legionare, care se refugiaseră în pădurile din zona Arnota. În cadrul anchetelor, unii dintre cei arestaţi au mărturisit că au fost sprijiniţi cu alimente şi haine de către unele vieţuitoare de la Bistriţa. În consecinţă, au fost arestate şase maici: Xenia Dâmboviceanu, Olga Glojaru, Nimfodora Cuştiuliţă, Pantelimona Iordan, Monica Pâciu şi Ripsimia Martoiu.

Anchetată la rândul ei şi bănuită permanent de simpatii legionare, Olga Gologanu a preferat ca treptat să se retragă din funcţiile deţinute, pentru a nu afecta restul soborului. Astfel, în 1950, ea renunţa la funcţia de directoare - învăţătoare a şcolii primare de la Bistriţa, pentru ca în 1954 să renunţe şi la funcţia de stareţă, în locul ei fiind aleasă maica Florentia Bârdan.

Investigaţiile autorităţilor legate de "conspiraţia legionară" de la Mănăstirea Vladimireşti din perioada 1955-1956 a afectat din nou Bistriţa şi pe cele două surori, însă lovitura de graţie mănăstirea a primit-o în urma măsurilor administrative luate de regim la adresa monahismului ortodox român în anii 1958, 1959. Bistriţa, unde se nevoiau peste 200 de monahii, a fost complet desfiinţată, iar maicile, în marea lor majoritate trimise în lume. Deşi erau în vârstă şi teoretic ar fi avut dreptul să rămână în mănăstire, surorilor Olga şi Teodosia au fost şi ele alungate, pe motiv că erau persoane "ostile" statului comunist.

Timp de câţiva ani, cele două surori au fost adăpostite de o femeie văduvă din zona Bistriţei, pentru ca în anul 1964 patriarhul Justinian să reuşească să le aducă la "Căminul de Preotese Bătrâne", creat de el la Mănăstirea Viforâta. Au fost urmărite de Securitate până la sfârşitul vieţii lor (maica Olga a trecut la cele veşnice la 29 iulie 1971, maica Teodosia, la 20 decembrie 1972).


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!