Documentar
Mănăstirea care a biruit opreliştile comuniştilor

Mănăstirea care a biruit opreliştile comuniştilor

Marius Nedelcu, 23 August 2012

Între popasurile şi atracţiile turistice din judeţul Vrancea, un loc aparte îl ocupă Mănăstirea Recea şi împrejurimile, muntele şi văile, pădurea umbroasă şi numeroasele izvoare care sunt închinate unor sfinţi sau evenimente minunate. Lipsa unor numeroase căi de acces arată că zona şi-a păstrat liniştea şi singurătatea care au făcut-o atractivă pentru viaţa monahală. Mănăstirea Recea este închinată Maicii Domnului, iar de ea se îngrijeşte astăzi o obşte de 20 de maici.

Numeroasele mănăstiri şi schituri din Munţii Vrancei şi ai Buzăului, unele reînfiinţate după căderea comunismului, arată şi astăzi faima de care s-a bucurat această zonă în rândul monahilor. Nu este deloc surprinzătoare inscripţia de la Athos din secolul al XVIII-lea care spunea că "Al doilea munte sfânt al creştinătăţii se găseşte în Munţii Buzăului". Astăzi, acest loc se ridică din nou la renumele binemeritat. Cine călătoreşte pe drumul european E85 observă între Buzău şi Focşani numeroase indicatoare care indică existenţa popasurilor duhovniceşti, a schiturilor şi mănăstirilor. Între acestea se află şi Mănăstirea Recea din judeţul Vrancea, în zona Subcarpaţilor de Curbură. Mănăstirea este în cuprinsul comunei Dumbrăveni, în satul Cândeşti, la marginea pădurii. Drumul spre Recea se face direct pe şoseaua naţională, pe lângă albia râului Recea, prin satul Bordeşti, pe un drum asfaltat până aproape de aşezământ. Intrarea se face pe o poartă veche de lemn sculptat. Te întâmpină "livada" cu florile plantate şi îngrijite de călugăriţe, dar şi locurile de veci unde îşi dorm somnul maicile trecute din această viaţă. Istoria grea a locurilor a făcut ca în curte să fie răsfirate şi pierdute mormintele cuvioşilor şi rugătorilor care

s-au nevoit aici. În faţa pele-rinilor se arată biserica mănăs-tirii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", străjuită de brazi impresionanţi care au apărat-o de ploi, zăpezi şi viscol atunci când era pustie. Lângă biserică se află şi un izvor cu inscripţia "Cine un ban va da, lipsă în casă nu va avea". Tradiţia spune că izvorul a fost sfinţit cu agheasmă adusă de la Ierusalim. Aşezământul cuprinde chiliile vechi ale măicuţelor, dar şi stăreţia ridicată după 1990, cu un paraclis, noi chilii, o casă praznicală. Toate construcţiile noi s-au integrat perfect în "arhitectura" naturală, au fost păstraţi brazii seculari şi drumurile vechi pietruite. Ici-colo au fost plantaţi şi arbuşti decorativi. Biserica "Adormirea Maicii Domnului" a fost restaurată între anii 1985 şi 1990, pictura a fost refăcută la interior şi exterior, astfel că lăcaşul pare mai aproape de timpurile moderne. Biserica are formă de navă cu o turlă principală şi este împodobită cu multe candele, după tradiţia athonită. Muzeul mănăstirii este cel care oferă mărturii despre trecutul aşezământului. Icoanele împărăteşti de la 1800 amintesc de vechiul lăcaş de rugăciune, probabil de lemn, care a dispărut. O cărămidă descoperită la reabilitarea din anii 1980 şi inscripţionată cu numele "Monahul Antipa, 1877" aminteşte de călugării care s-au rugat aici înainte de venirea maicilor. În muzeu se mai păstrează o Evanghelie din anul 1749 şi un clopot de 70 kg din anul 1847. Prima atestare documentară a Mănăstirii Recea datează din anul 1685, când într-un hrisov domnesc al curţii de la Iaşi este menţionat Schitul Recea. Menţionări ulterioare se fac şi în anii 1700 şi 1710, aşezământul bucurându-se de faimă în rândul călugărilor, mai ales pentru modul de viaţă care îmbina chinovia cu sihăstria sau idioritmia. Se cunoaşte din documente că la 2 august 1753 ctitorii Schitului Recea au trimis un zapis către preotul Scriem prin care-l orânduiesc a fi duhovnicul schitului. Nu se ştie ce s-a întâmplat pe aceste locuri de atunci până în 1864, când după secularizarea averilor mănăstireşti au rămas să slujească doar câţiva călugări. Cu timpul, şi aceştia au plecat în alte părţi. După secularizarea averilor mănăstireşti, aşezământul se pustieşte şi devine biserică de enorie. În 1947, deşi se instala regimul comunist ateu, trei călugăriţe au poposit pe dealul unde se află astăzi mănăstirea. Au ascultat de un îndemn nevăzut şi au reînfiinţat aşezământul fără să ştie că aici a mai existat o mănăstire. În anul 1947, monahia Iuliana Caragiou, potrivit unei vedenii, a săpat lângă biserică şi a descoperit cărămida cu inscripţia "Monahul Antipa, 1877" care se află astăzi în muzeu. Persecutate de comunişti, maicile au început drumul greu al refacerii acestei mănăstiri, care s-a împlinit la începutul anilor 1990. Ca să poată renova biserica distrusă la cutremurul din 1940, maica Iuliana a făcut 40 de icoane cu chipul Maicii Domnului, ocrotitoarea bisericii, şi cu ce s-a strâns din vânzarea lor s-a reparat măcar parţial lăcaşul de cult. În timpul regimului comunist, maicile au lucrat şi la CAP pentru a scăpa de decretul care le scotea din mănăstire. Au trăit şi în bordeie de pământ, iar lipsurile pe care le-au îndurat sunt de neimaginat. Astăzi biruinţa lor nu poate fi înţeleasă fără ajutorul Maicii Domnului.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!