Documentar
Mănăstirea Ciolanu a dobândit un ceresc rugător

Mănăstirea Ciolanu a dobândit un ceresc rugător

Adrian Ionescu, 05 August 2011

Părintele Evghenie Dascaliuc, duhovnicul Mănăstirii Ciolanu din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, a trecut la Domnul pe 1 august. Slujba de înmormântare a fost oficiată de IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de numeroşi călugări şi preoţi, fii duhovniceşti ai monahului de la Ciolanu.

Părintele Evghenie Dascaliuc s-a născut din părinţi ortodocşi evlavioşi, pe nume Constantin şi Domnica Dascaliuc, la 16 iulie 1922, în satul Prisicăreni din Bucovina de Nord, ţinutul Strojineţ. La Botez, a primit numele de Ioan, în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul şi a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Ioan a urmat cursurile şcolii primare în localitatea natală, apoi gimnaziul la Suceava, urmate de Liceul de Aviaţie la Turda. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a participat pe câmpul de luptă ca telegrafist pe un avion de bombardament. Distrugerile pe care le-a văzut atunci, precum şi pierderile de vieţi omeneşti l-au determinat să ia hotărârea de a se retrage la mănăstire, dacă Dumnezeu va rândui să se întoarcă viu de pe câmpul de luptă. După sfârşitul războiului, duhovnicul tânărului Ioan Dascaliuc l-a îndemnat spre aşezământul monahal de la Ciolanu din judeţul Buzău, unde a intrat ca frate şi a fost închinoviat la 1 iunie 1945, cu puţin timp înainte de a împlini 23 de ani.

Peste ani, aducându-şi aminte cu bucurie duhovnicească de acele momente ale începuturilor, avea să mărturisească: "Am ajuns la Ciolanu noaptea şi, intrând în mănăstire, am simţit un puternic fior duhovnicesc, în liniştea deplină a sfântului lăcaş, fior pe care nu-L pot uita nici astăzi. Părintele Teofil Mocăniţă m-a prezentat părintelui stareţ de atunci, arhimandritul Bonifatie Podoreanu. Dânsul este stareţul care m-a primit ca frate în Ciolanu. Prima ascultare pe care părintele stareţ mi-a dat-o, chiar a doua zi, a fost aceea de a stropi via de la metocul Săseni al Mănăstirii Ciolanu (astăzi, metoc al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei). Părintele stareţ Bonifatie m-a dat în grija duhovnicească a părintelui Teofil Mocăniţă, care mi-a devenit duhovnic. Părintele Teofil era foarte duhovnicesc, era un foarte bun călugăr". După doi ani de ascultare, a fost tuns în monahism, la 10 aprilie 1947, de către protosinghelul Teofil Mocăniţă, primind numele de Evghenie, în cinstea Sfântului Mare Mucenic Evghenie, pomenit la 13 decembrie, dar şi în amintirea unui alt monah ciolănean, Evghenie Mocăniţa, trecut la Domnul la o vârstă tânără, pe când studia la Seminarul Teologic de la Cernica. La 15 august 1949 a fost hirotonit ierodiacon, iar peste un an, ieromonah, cu ascultarea de eclesiarh. În 1952, a primit hirotesia întru duhovnic.

A ucenicit pe lângă părintele Petroniu Tănase

Între timp, s-a înscris la Seminarul Teologic Monahal de la Mănăstirea Neamţ, unde l-a avut ca profesor, printre alţii, pe părintele Petroniu Tănase. Vremurile vitrege pentru monahismul românesc nu i-au îngăduit să termine cursurile acestei instituţii de învăţământ teologic, dar lipsa acestora a fost suplinită de bogata lectură patristică neîncetată, părintele Evghenie fiind un autodidact în ceea ce priveşte literatura teologică, pe care o căuta şi o citea cu nesaţ. În anii â50, împreună cu un alt mare părinte duhovnicesc al neamului românesc, arhimandritul Dometie Manolache, protosinghelul Evghenie a contribuit, ca duhovnic, la formarea spirituală a fraţilor şi surorilor de mănăstire care urmau cursurile şcolilor monahale organizate în mănăstirile Ciolanu şi Răteşti. Mai apoi, este rânduit în ascultarea de stareţ al chinoviei ciolănene, pe care o conduce, cu răbdare şi tact pastoral, în cei mai grei ani ai persecuţiei pe care comuniştii au dezlănţuit-o împotriva monahismului românesc. Asistă neputincios la alungarea fraţilor şi călugărilor tineri din mănăstire, înfăptuită în urma decretului 410/1959, şi duce mai departe cu greu, dar cu izbândă, rânduiala de slujbă şi viaţa de obşte în aşezământul de la Ciolanu, rămas singura mănăstire de călugări din Eparhia Buzăului, în pofida numărului mic de monahi. În anul 1969, se retrage din stăreţie, dar va mai avea ascultările de preşedinte al Consistoriului Monahal, membru al Consiliului duhovnicesc şi disciplinar al Mănăstirii Ciolanu şi, permanent, pe cea de eclesiarh. Din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Epifanie, a fost şi exarh al mănăstirilor şi schiturilor din întreaga eparhie.

Nu va înceta vreo clipă să sfătuiască, spre zidire sufletească, pe toţi cei ce-şi căutau liniştea în vatra de rugăciune de la Ciolanu, chiar şi atunci când ostenelile bătrâneţilor au început să-şi spună cuvântul. A fost nelipsit de la sfintele slujbe şi şi-a îndeplinit cu râvnă pravila rugăciunii de chilie, iubind însă, în mod deosebit, Rugăciunea lui Iisus, despre care spunea că "este obligatorie pentru monahi, fiindcă Sfântul Apostol Pavel şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă şi pentru mireni rugăciunea minţii, dar în special pentru călugări, care au făgăduit. Pentru ce ai făgăduit înaintea lui Dumnezeu, răspunzi înaintea lui Dumnezeu! Sfântul Vasile cel Mare spune că dacă ai făgăduit să faci o cruce la răspântia drumurilor sau la o fântână şi n-ai făcut-o, eşti răspunzător faţă de Dumnezeu, pentru că ai făgăduit. Mai bine nu făgăduieşti, decât să făgăduieşti şi să nu împlineşti". A dat prioritate votului ascultării pe care călugărul şi-l asumă la intrarea în cinul monahal, a fost un bun cunoscător al rânduielilor tipiconale şi al tradiţiilor Mănăstirii Ciolanu, tradiţii care vin, peste veacuri, chiar de la Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, al doilea ctitor şi ocrotitor al chinoviei. A crescut mulţi fii duhovniceşti pe care îi pomenea neîncetat, citind pomelnicele mănăstirii şi ale cunoscuţilor, chiar şi pe patul de suferinţă. A plecat la cer să-şi continue rugăciunea neîncetată pentru întreaga lume, pentru obştea mănăstirii în care a fost statornic vreme de 66 de ani, trecând la cele veşnice, spovedit şi împărtăşit, în dimineaţa zilei de 1 august 2011, la prăznuirea Cinstitei Cruci, cruce binecuvântată pe care a purtat-o, cu vrednicie, în cei aproape 90 de ani de viaţă.

Ierarhul Dunării de Jos l-a însoţit pe ultimul drum pe bătrânul monah

Slujba de prohodire a fost oficiată în biserica mare a Mănăstirii Ciolanu, închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, de către un numeros sobor de ieromonahi, consilieri eparhiali, protoierei şi preoţi de parohie. În fruntea soborului s-a aflat, la invitaţia Înalt Preasfinţitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos. Ierarhul gălăţean, fiu duhovnicesc al Buzăului cu metania la Mănăstirea Ciolanu, a vorbit cu emoţie despre blândul şi duhovnicescul Evghenie, arătând, printre altele, că a fost şi rămâne pentru toţi cei care l-au cunoscut "un dascăl al dreptei credinţe, al evlaviei şi rânduielilor monahale, precum şi al statorniciei, de care el însuşi a dat dovadă prin vieţuirea doar într-o singură mănăstire. Dascăl al liniştii isihaste şi al teologiei Sfinţilor Părinţi filocalici, între care se numără şi Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, de la care a deprins Rugăciunea inimii şi blândeţea. Dascăl al smereniei, întru necontenită rugăciune; chiar dacă suferinţa l-a ţintuit la pat, părintele Evghenie Dascaliuc nu a încetat să nădăjduiască întru Domnul şi s-a mutat dincolo într-o continuă rugăciune".

După terminarea slujbei de prohodire şi înconjurarea bisericii, trupul protosinghelului Evghenie a fost purtat la locul de odihnă din cimitirul aflat în jurul bisericii mici a Mănăstirii Ciolanu, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unde a fost aşezat în locul de care părintele se îngrijise din timp. Peste ani, acesta va vorbi despre smerenia protosinghelului Evghenie, dar şi despre bucuria lui întru rugăciune, întrucât locul pe care şi l-a ales întru aşteptarea Învierii celei de obşte se află la marginea cimitirului, dar într-o linie dreaptă ce uneşte altarele celor două biserici din Ciolanu. Părintele Evghenie Dascaliuc se roagă în continuare pentru lume, pentru obştea în care a vieţuit şi pentru sine, dar în Ceruri. Veşnică să-i fie pomenirea!


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!