Reportaj
Mănăstirea de la poarta Brăilei

Mănăstirea de la poarta Brăilei

Daniel Tomescu, 09 Martie 2011

La marginea pădurii care găzduieşte staţiunea Lacu Sărat se află Mănăstirea "Sfântul Pantelimon". Situat la câţiva kilometri de Brăila, aşezământul monahal aduce mult folos duhovnicesc atât brăilenilor (care pot ajunge foarte uşor, chiar cu tramvaiul), cât şi pacienţilor care, an de an, îşi caută sănătatea în cunoscuta staţiune. De altminteri, acesta a şi fost scopul pentru care a fost ridicat sfântul lăcaş: oamenii vin la Lacu Sărat pentru a-şi trata diferite afecţiuni, să-şi tămăduiască şi sufletul, trecând pragul mănăstirii.

Locul este de un pitoresc deosebit. Ascunsă de coroanele copacilor, bisericuţa mănăstirii aproape că nici nu se vede din staţiune. Doar toaca şi clopotele care anunţă începutul slujbei dau de veste turistului care vine pentru prima oară aici că la vreo sută-două de metri în stânga aleii principale se află, adăpostit de frunziş, un sfânt lăcaş. În decorul auster dominat de albul zăpezii, presărat, pe ici, pe colo, şi de cenuşiul închis al pădurii, biserica de lemn a mănăstirii aproape că se topeşte în peisaj.

Piatra de temelie a Mănăstirii "Sfântul Pantelimon" a fost pusă în 1996. Atunci, Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, sfinţea locul şi dădea astfel semnalul de începere a lucrărilor. În ziua de 27 iulie 1999 a fost târnosită biserica mănăstirii şi a fost binecuvântat corpul de chilii.

Biserica este realizată în stil maramureşean. Turnul-clopotniţă are o înăţime de 24 m. Întreaga construcţie este din lemn, iar interiorul este placat cu lemn natur. Pereţii dinăuntrul bisericii sunt decoraţi cu icoane deosebit de frumoase, care au fost realizate de pictorul brăilean Iacob Ştefan. Un alt brăilean a executat catapeteasma, care este o adevărată dantelă în lemn. Dacă luăm în calcul faptul că, după ce ani buni a cioplit numai lucrări laice, aceasta a fost prima sa catapeteasmă, creaţia maestrului Burcuş este cu adevărat remarcabilă.

Tetrapodurile pe care sunt aşezate icoana Maicii Domnului şi cea a sfântului zilei sunt acoperite cu veşminte brodate cu fir auriu, realizate de măicuţele de aici. "Acestea au fost primele broderii executate de noi", a spus maica Pantelimona, stareţa mănăstirii.

Galbenul stins al lemnului din care sunt făcuţi pereţii şi luciul roşiatic al aurei sfinţilor dau o lumină neobişnuită, caldă şi discretă.

Ouăle încondeiate, veritabile opere de artă

Obştea Mănăstirii "Sfântul Pantelimon" este formată din 13 vieţuitoare. Două dintre ele sunt mai vârstnice: una are, mi-a spus maica stareţă, "70 şi ceva" de ani, iar cealaltă â65. Restul maicilor au între 30 şi 45 de ani.

Pe maica Filofteia (cea mai în vârstă din obşte) am cunoscut-o în atelierul de croitorie. Lucra la un veşmânt preoţesc. Maica a "plecat la mănăstire" de copilă, de pe când avea 15 ani. Deci poartă haina monahală de aproape şase decenii. O viaţă de om!

Printr-o fericită coincidenţă, "decana" lucrează în aceeaşi încăpere cu maica Magdalena. Aceasta este mezina obştei şi chiar pare o adolescentă, nu-i dai mai mult de 16-17 ani. De aceea am rămas perplex când maica stareţă mi-a spus că "mezina" a împlinit 30 de ani şi are deja 16 de mănăstire.

Înainte de intrarea în Postul Paştelui, maicile de la "Sfântul Pantelimon" încep să încondeieze ouă. Şi o fac cu multă pricepere. Se poate spune că au ridicat acest meşteşug la rangul de artă. Am văzut câteva dintre primele ouă încondeiate anul acesta. Este uimitor câtă răbdare şi câtă migală sunt necesare. De obicei, când vedem un ou încondeiat ne lăsăm furaţi de frumuseţea lui, dar habar

n-avem cât de greu se decorează. În primul rând, ouăle se golesc de conţinut, apoi se lasă la zvântat. După ce interiorul este

perfect uscat, începe lucrul propriu-zis. Ouăle pot fi pictate cu vopsea sau pot fi împodobite cu ceară. Dacă se lucrează cu ceară, rezultatul este de-a dreptul spectaculos, dar şi procedura este mai complicată. Mai întâi, ceara se topeşte la căldura unui bec "de-o sută". Apoi se adaugă culorile - pigmenţi organici folosiţi în pictură. Ceara lichidă se aplică pe ou cu un instrument numit "chişiţă". Toate operaţiunile necesită multă atenţie, fiindcă la încondeiere expresia "fragil ca un ou" este mai adevărată decât oricând.

Rolul decisiv al lui "tataia Lungu"

În faţa clădirii care adăposteşte stăreţia, chiliile şi atelierele este "curtea" mănăstirii, de fapt "grădina de legume şi de flori", cum mi-a explicat maica Pantelimona. Între dreptunghiurile de pământ am văzut un fel de rigole din beton. Maica stareţă mi-a explicat că terenul pe care s-a construit mănăstirea a aparţinut Societaţii Seroplant - Brăila. Cele câteva sere aflate pe acest petic de pământ au fost demolate, dar "trotuarele" dintre ele au rămas şi, astfel, plantele pot fi întreţinute chiar şi atunci când solul este moale după vreo ploaie.

Am rămas surprins când am auzit de la maica Pantelimona cum s-a "născut" Mănăstirea Sfântul Pantelimon. Ideea i-a aparţinut Înalt Preasfinţitului Casian. Acesta i-a cerut sprijinul lui Anton Lungu, pe vremea aceea primar al municipiului Brăila. Anton Lungu, spre mirarea celor care până atunci nu conteniseră să-l numească "primarul comunist", a primit cu mare bucurie propunerea arhiereului şi a rezolvat rapid toate problemele legate de actele de proprietate şi de autorizaţii. "Fără sprijinul lui "tataia Lungu", ne-a spus maica Pantelimona, această mănăstire nu ar fi existat. De altminteri, domnul Lungu, Dumnezeu să-l ierte!, a avut grijă de mănăstire şi după ce nu a mai fost primar. Venea adesea pe la noi: "Vreau să văd ce fac măicuţele mele!""

Am întrebat-o pe maica stareţă dacă Anton Lungu a fost un om credincios. "Credinţa omului se cunoaşte din fapte. Pe lângă ajutorul acordat construirii mănăstirii noastre, fostul primar se numără printre ctitorii Mănăstirii Măxineni şi ai altor biserici din municipiul Brăila."

Despre pacea din noi înşine

Maica Pantelimona Corjos şi-a început ucenicia la Mănăstirea Lepşa, din Munţii Vrancei, în urmă cu exact două decenii. Aici, la Lacu Sărat, a venit în 1999, după ce câţiva ani buni a vieţuit la Mănăstirea Buciumeni din judeţul Galaţi.

Trăind atâta vreme în disciplina calmă a mănăstirii, Maica Pantelimona (care nu cred să aibă 40 de ani!) vorbeşte cu sfătoşenia unei monahii venerabile. "Este foarte important să-ţi găseşti locul în viaţă. Altminteri, umbli de colo-colo fără nici un rost. E bine să nu ne lăsăm influenţaţi de ceea ce se petrece în jurul nostru. (…) În mănăstire nu are importanţă că te înţelegi mai bine cu unul sau cu celălalt. Sigur, este bine să te înţelegi cu toată lumea, să fii în armonie cu oamenii. În definitiv, totul ţine de noi. Dacă în noi înşine este pace, atunci suntem în armonie cu cei din jurul nostru. Dacă nu este pace, nu avem cum să găsim armonie cu cei din preajmă", ne-a spus maica stareţă.

I-am mulţumit maicii Pantelimona pentru acest adevărat cuvânt de folos. Apoi am încercat s-o fotografiez, pentru a ilustra prezentul material. N-a fost chip s-o înduplec. M-a refuzat cu blândeţe.

La plecare, am realizat că maica stareţă, poate nu întâmplător, poartă numele sfântului ce dă hramul lăcaşului: maica Pantelimona, de la Mănăstirea "Sfântul Pantelimon".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!