Mănăstirea răsărită din pământul rromilor tofleni

Mănăstirea Toflea, din comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, este singurul aşezământ monahal ctitorit de un rrom din contribuţii personale, într-un sat locuit în totalitate de această etnie. Reînviată după 400 de ani, mănăstirea cu hramurile "Sfinţii Trei Ierarhi" şi "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" face misiune cu doi călugări vrednici în această localitate cu peste 5.000 de suflete, în care o parte au fost asimilaţi comunităţii penticostale, prezentă aici de aproape două decenii.

Protosinghelul Paisie Agachi, stareţul mănăstirii de la Toflea, coboară spre biserică dinspre chilii binecuvântând, bucuros de oaspeţi: "Faptul că cineva vine la noi în vizită este semn că Dumnezeu nu ne-a uitat".

Ca o întoarcere la casa părintească. Astfel poate fi comparată trăirea care te încearcă odată ajuns în bătătura sihăstriei ştefaniene, răsărită dintr-o pădure de carpen. Nici nu apuci să vezi când ţi s-a aşezat masa la care eşti poftit, ori când ţi se lasă deschisă uşa bisericii pentru a-ţi găsi liniştea, fără a uita, desigur, de cuvintele de încurajare, menite să te întărească în nădejde şi dreapta credinţă. Deşi sunt sub 100 - cum amar glumeşte protosinghelul Paisie -, cei doi călugări inimoşi, prin misiunea lor duhovnicească asumată, fac cât o obşte bună. "Important este ca atunci când un om vine la mănăstire să-i asculţi oful, nu să-l grăbeşti. La Mănăstirea Toflea este timp şi chiar dacă nu e, pentru că acum avem de turnat betoane, de finisat lucrările la sfânta mănăstire, ne facem timp, deoarece sufletul trebuie betonat în dreapta credinţă. Când zideşti pe piatră, nimic nu o poate doborî, pentru că piatra este Hristos", explică părintele stareţ. Părintele Teoctist, cel de-al doilea călugăr, încuviinţează discret din cap, fără să rostească prea multe cuvinte, pentru că acest monah vorbeşte cu ochii.

Cei doi monahi, întrupări ale rugăciunilor de peste timp ale călugărilor de la schitul ridicat la 1600, tot pe aceste pământuri, de Toflea cel Bătrân, păzesc viaţa monastică de aici, reînviată după mai bine de 400 de ani. Ctitorul mănăstirii, Vasile Băiculescu, îşi aminteşte de momentul sfinţirii locului şi aşezării pietrei de temelie, în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie) a anului 2002 de către Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, la fel cum păstrează proaspăt în memorie redeschiderea mănăstirii, la data de 18 decembrie 2010, în ziua Cuviosului Daniil Sihastrul.

Aproape de oameni

De doi ani, de când locuieşte la Toflea, protosinghelul Paisie Agachi a intrat la inimile localnicilor şi speră ca prin rugăciune şi prezenţă activă în cadrul comunităţii să-i readucă în familia Ortodoxiei pe mare parte din toflenii care au îmbrăţişat confesiunea penticostală, cuibărită de 15 ani în această zonă.

Misiunea nu este una uşoară şi, chiar dacă este de dată recentă, rezultatele nu întârzie să apară. Până acum, la Mănăstirea Toflea s-au oficiat 15 botezuri şi cinci cununii, fără a se percepe vreo taxă. Părintele îşi aminteşte de prima cununie săvârşită, cea a fetei lui Gheorghe Floricaru, la care au participat 700 de oameni şi care a rămas un model de slujire pentru comunitate: "Părinte, vreau cununie ca la fata lui Floricaru", îi cer toflenii stareţului când se iau în faţa lui Dumnezeu.

De asemenea, programul catehetic naţional "Hristos împărtăşit copiilor" este cunoscut şi de copiii rromi de aici, cărora li se permite accesul în biblioteca şi sala de lectură ale Centrului social "Sfântul Cuvios Paisie cel Mare" din cadrul mănăstirii. Tot în centrul social funcţionează o cantină socială unde oamenii din sat, bogaţi şi săraci, iau masa împreună în zilele de duminică şi la sărbătorile mari.

Iniţiativele nu se opresc aici: "De anul acesta, cu binecuvântarea IPS Casian, dorim să facem un parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Galaţi pentru ca elevii cei mai buni la învăţătură, proveniţi din zone defavorizate, să poată beneficia de o tabără la mănăstire. Dorim să-i aducem şi pe alţii în aceste spaţii ale mănăstirii, deoarece un spaţiu ridicat care nu are suflet în el nu are valoare", completează părintele duhovnic Paisie.

Dincolo de prejudecăţi, "suntem egali cu toţii"

"Nu avem altceva mai frumos aici, în sat, decât mănăstirea. Înainte de a avea mănăstirea, mergeam la biserica noastră mică, unde ne ducem şi acum. Ne rugăm pentru sănătate, căutăm să fie pace şi linişte. Să vină vara, să vedeţi ce frumuseţe este aici", spune Vasile Dumitru, unul dintre consilierii mănăstirii, a cărui familie este un exemplu în comunitatea rromă din Toflea.

Unul dintre bătrânii satului, Nicolae Dobre, de 79 de ani, care spune că are jumătate de sat de copii, de nepoţi şi strănepoţi, cu judecată chibzuită vorbeşte despre credinţa sa: "Fiştecare cu legea lui. Eu am rămas ortodox, pentru că aşa m-am născut şi aşa vreau să mor. Aceasta este credinţa dreaptă. Este foarte bine că avem mănăstire pentru că suntem creştini".

Oameni veseli, ospitalieri, toflenii spun despre ei că sunt "ţigani de vatră. Noi nu suntem nomazi. Nu avem bulibaşă sau împărat. Suntem egali cu toţii. Nu purtăm fuste, nu avem corturi. Suntem romanizaţi".

Stareţul Paisie, român neaoş şi patriot pur (dovadă sunt cele şapte steaguri arborate pe clădirile aşezământului monahal), spune că este toflean. Demontează prejudecăţile majorităţii referitoare la toţi membrii de etnie rromă şi se declară bucuros de locul în care se află: "Omul care nu trăieşte în comunitate cu ei gândeşte din afară, după vorbe. Anul trecut, pe 2 iulie, la cinstirea Sfântului Ştefan cel Mare, s-a organizat primul hram de vară la Mănăstirea Toflea. Pelerinii au rămas impresionaţi de ospitalitatea oamenilor de aici. Toflenii au stat ultimii la masă. După ce s-a terminat praznicul, am rămas impresionaţi de curăţenia care era în curte. Pot spune că fac parte dintr-o familie bogată spiritual, dar săracă din punct de vedere material şi, deşi sunt multe palate în această localitate, cel mai frumos palat - mănăstirea - este al lui Dumnezeu. Sunt cel mai bucuros".