Oltenia
Mănăstirile Pahomie, Pătrunsa şi Sărăcineşti

Mănăstirile Pahomie, Pătrunsa şi Sărăcineşti

Pr. Constantin Olariu, 11 Iunie 2018

Pentru pelerinul doritor de linişte şi isihie, mănăstirile vâlcene se oferă drept cel mai de preţ câştig duhov­ni­cesc. Temeluite pe locuri de Dumnezeu binecuvântate, sfintele aşezăminte monahi­ceşti fac mărturie astăzi despre trăinicia credinţei şi vocaţia ctitoricească a Olteniei de peste veac.

Sfânta Mănăstire Pahomie se află în satul Cheia din localitatea Băile Olăneşti, ju­de­țul Vâlcea. Biserica a fost zidită la anul 1520, de către Pahomie monahul şi Sava haiducul.

Actuala pisanie a bisericuței spune că acest locaș monahal a fost întemeiat la anul 1520, de către Pahomie monahul şi Sava haiducul. S-a numit încă dintru început Schitul Pahomie de la Izvorul Frumos.

Monahul Pahomie

Potrivit altei pisanii, acest Pahomie nu ar fi altul decât marele ban Barbu Craiovescu, ctitorul Sfintei Mănăstiri Bistriţa, care, între anii 1519-1520, când a reclădit lavra de la Bistriţa, dărâmată de Mihnea cel Rău în anul 1509, a zidit şi Schitul Pahomie, în amintirea faptului că la Izvorul Frumos, în pustietatea masivului Buila, în drumul pe care-l căuta prin pădure, ca să ajungă la Sibiu, spre a scăpa de urgia lui Mihnea, şi-a găsit salvarea. Printre prietenii săi se afla și căpitanul de oaste Sava, devenit Sava haiducul, pentru faptul că, zăbovind stăpânul său mai multă vreme aici, deseori a făcut incursiuni prin localităţile învecinate, pentru a face rost de hrană.

Anul 1684 din actuala pisanie a bisericuței este presupus a fi anul în care a avut loc repararea schitului, în acelaşi an fiind renovată şi Mănăstirea Bistriţa, de către Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, în calitate de descendent al familiei boierilor Craioveşti.

Salvată de la paragină

Din 17 decembrie 1824 avem date scrise despre starea Schitului „Izvorul Frumos”, metocul Sfintei Mănăstiri Iezer: „Biserica se află spre dărâmare cu totul”. Din anul 1880, schitul a fost părăsit. Abia la 1952 s-a reclădit biserica, în forma ei iniţială, după trăsăturile zidurilor rămase, cu zidari din Costeşti şi tâmplari din Bărbăteşti, pictura fiind executată de Stan Hermeanu, în anul 1956. Cu timpul, pictura s-a deteriorat, fiind refăcută în anul 1997, de către ierodiaconul Popa Nicolae din Perişani.

Sfinţirea bisericuței s-a făcut la 30 septembrie 1956, de către vlădica Iosif Gafton, pe atunci Episcopul Râmnicului. Obștea monahală a fost încredinţată, spre îndrumare, părintelui Veniamin de la Schitul Pătrunsa.

Primul vieţuitor al schitului reînnoit a fost călugărul Ioasaf Ionescu, venit de la Sfânta Mănăstire Arnota. El a trecut la cele veșnice în anul 1980, fiind înmormântat lângă zidul bisericuţei. După această dată, schitul a fost păstorit de părintele Galaction Zelig, format duhovniceşte de părintele Lavrentie Șovre, de la Sfânta Mănăstire Frăsinei, însufleţind schitul cu vieţuitori şi scoţându-l astfel din anonimat. Părintele Galaction a cerut PS Gherasim să-l aducă în obște pe părintele ieromonah Ieronim Tamaş, de la Sfânta Mănăstire Nicula, fiu duhovnicesc al IPS Bartolomeu Anania.

Daruri duhovniceşti

Schitul Pătrunsa a fost construit în anul 1740 de Episcopul Climent al Râmnicului. A fost distrus de căderea unei stânci și a fost refăcut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Actuala construcție a Schitului Pătrunsa datează din secolul al XIX-lea. Schitul Pătrunsa este declarat monument istoric.

În comuna Bărbăteşti, la 7 km depărtare de sat, o potecă îngustă de la poalele muntelui Buila duce spre o coastă presărată cu chilii - nişte căsuţe mici, dar bine îngrijite, în apropierea cărora se înalţă maiestuoasă noua biserică a fostului schit, actualmente Mănăstirea Pătrunsa.

Biserica veche, având hramul „Cuvioasa Parascheva”, a fost construită în anul 1740, de Episcopul Climent al Râmnicului, în memoria mamei sale, Parascheva. Obligată să se refugieze din calea invaziei turceşti, ea şi-a găsit adăpost în locul numit Pătrunsa. Aici va vedea lumina zilei fiul ei, viitorul Episcop Climent.

Desprinderea unei stânci a provocat mari distrugeri aşezământului, dar, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a fost refăcut de către urmaşii Episcopului Climent. Actuala construcţie datează din secolul al XIX-lea, pictura fiind realizată în stil brâncovenesc, cu influenţe populare.

Sub păstorirea Preasfinţitului Gherasim, Mănăstirea Pătrunsa s-a îmbogăţit cu o nouă biserică, mai mare decât cea dintâi, închinată Sfântului Ioan Teologul, târnosită de către Preasfinţia Sa, în anul 2006.

Viaţa monahală de aici este austeră, dar binecuvântată de Dumnezeu cu multe bucurii duhovniceşti. Cei care ajung în acest loc, în care doar ruga monahilor străbate liniştea văzduhului, pot simţi viaţa isihastă curată şi pot trăi clipe de adevărată înălţare duhovnicească.

Rugăciune, meditaţie, linişte

La confluenţa râurilor Olăneşti şi Cheia, în chiar inima satului Valea Cheii, dăinuieşte de aproape trei secole ansamblul de arhitectură medievală religioasă al Mănăstirii Sărăcineşti, ridicat în vremurile de glorie ale domnitorilor Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu. Satul a aparţinut boierilor Sărăcineşti, al căror nume l-a purtat de altfel, până în 1964, când a primit actuala denumire.

Biserica aşezământului, închinată Adormirii Maicii Domnului, a fost începută de Tănase Sărăcinescu şi familia sa, fiind terminată potrivit pisaniei în anul 1688, la sfârşitul domniei lui Şerban Cantacuzino, de către Episcopul Ştefan al Râmnicului, ispravnic fiind ieromonahul Zosima. Edificiul a fost ridicat pe locul unuia mai vechi, întrucât, după cum reiese din vechile hrisoave monahale, pe la 1436-1437, acesta primea ­întăriri de stăpânire de la Vlad Dracul.

Episcopul Ştefan s-a retras din scaun, călugărindu-se în ctitoria sa, cu numele de Sava, nume ce se mai poate desluşi şi astăzi pe obiectele care s-au păstrat. Aici a şi fost îngropat după moartea sa, în anul 1693.

Biserica, în plan triconc, cu turlă pe naos, a fost zugrăvită în stil brâncovenesc, pe vremea Episcopului Damaschin (1718), de către zugravii Teodosie, Gheor­ghe şi Preda, meşteri renumiţi, care lucraseră la mai multe biserici şi mănăstiri brâncoveneşti.

La sfârşitul secolului al XVII-lea şi în decursul secolului următor, au fost ridicate tur­nul-clopotniţă, zidurile de incintă, casele mănăstireşti şi anexele gospodăreşti. Iniţial schit de călugări, a fost transformat în 1860 în schit de maici.

Din pricina lipsurilor, aşezământul a fost părăsit în 1873, fiind practic desfiinţat. În această perioadă, casele mănăstireşti au adăpostit şcoala primară, la care învăţau elevi din satele vecine. În anul 1913, vatra schitului a fost cumpărată chiar de ministrul cultelor din vremea aceea, Constantin Dissescu. Acesta a manifestat dragoste faţă de sfântul locaş: a reparat biserica şi casele stăreţiei, reînfiinţând chinovia de maici. Referindu-se la acţiunea ministrului cultelor, Episcopul Athanasie Mironescu al Râmnicului exclama: „Aşa tocmeală şi iubire de ţară şi de monumente istorice ale străbunilor, mai înţelegem şi noi…”.

În 1960, mănăstirea a fost desfiinţată de către autorităţile comuniste, viaţa monahală reluându-se în anul 1991, când Episcopia a trimis aici primele două maici. Monumentul de la Sărăcineşti a ţinut piept vitregiilor vremii, reuşind să păstreze o mare parte din elementele medievale originale. Astăzi, în mijlocul unei incinte umbrite cu pomi, un splendid monument din veacul al XVI-lea, cu ziduri ce emană suflarea trecutului îndepărtat, cu slujbe care se ţin riguros în regim de mănăstire - înalţă inimile vizitatorilor şi predispune la rugăciune, meditaţie şi linişte sufletească.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!