Moldova
„Mândria depărtează pe om de Dumnezeu şi pe om de celălalt om”

„Mândria depărtează pe om de Dumnezeu şi pe om de celălalt om”

Tudorel Rusu, 21 Februarie 2019

În Duminica începerii Triodului, 17 februarie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

Oficiată în sobor arhieresc, în biserica mare a mănăstirii, Sfânta Liturghie arhierească a fost prilej de apropiere între credincioşii din Suceava şi cei din localităţile limitrofe ale oraşului. Corul mixt al catedralei a dat răspunsurile liturgice.

La finalul Sfintei Liturghii, toţi închinătorii au ascultat cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, privitor la semnificaţia Evangheliei zilei, cea a vameşului şi fariseului: „Omul simte permanent îndatorirea de suflet să se roage lui Dumnezeu; omul este purtător al chipului lui Dumnezeu. Această legătură duhovnicească între om şi Dumnezeu este dorită să fie păstrată permanent, cât mai bine, cât mai adânc, cât mai aproape. De aceea, repet, omul simte permanent nevoia să se roage lui Dumnezeu şi la bucurie, şi la necaz, şi în orice împrejurare. Cum să ne rugăm? Cu smerenie şi fără să-i dispreţuim pe cei din jurul nostru, considerându-ne că suntem mai buni decât cei de lângă noi. Cu smerenie trebuie să ne rugăm permanent; mândria este păcat care separă, depărtează pe om de Dumnezeu şi pe om de celălalt om”.

Construită în perioada 1514-1522 de către fiul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Bogdan al III-lea, şi terminată de nepotul acestuia, Ştefăniţă Vodă, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” are două hramuri: Sf. M. Mucenic Gheorghe (23 aprilie) şi Sf. M. Mucenic Ioan cel Nou (24 iunie). Corpul de clădire al mănăstirii s-a înălţat, după tradiţie, pe locul unde a existat cândva o mică biserică de lemn. din care nu s-au păstrat dovezi arheologice. A fost pictată atât în interior, cât şi în exterior, în perioada 1532-1534, sub domnia lui Petru Rareş. Aici se află moaştele Sfântului Ioan cel Nou aduse în 1589 de la fosta Catedrală Mitropolitană a Moldovei. Sfintele odoare sunt păstrate într-o raclă de argint şi sunt expuse pentru închinare sub un baldachin de piatră. Minunile înfăptuite de Sfântul Ioan cel Nou l-au desemnat, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva, drept ocrotitor al Moldovei.

 


 

Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!