Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Manifestări dedicate tinerilor în Eparhia Romanului şi Bacăului

Manifestări dedicate tinerilor în Eparhia Romanului şi Bacăului

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Moldova
Un articol de: Constantin Ciofu - 20 Aprilie 2019

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a fost partener al concursului sportiv „Crosul oraşului Buhuşiˮ. Elevii şi cadrele didactice de la Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuţăˮ din Podu Turcului au mers în pelerinaj la Mănăstirea Răchitoasa din judeţul Bacău, iar un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială Trifeşti a organizat o activitate artistică dedicată Sfintelor Paşti.

În oraşul Buhuşi, a avut loc joi, 18 aprilie 2019, prima ediţie a concursului sportiv „Crosul oraşului Buhuşiˮ. Au participat aproximativ 250 de elevi de la şcolile gimnaziale din oraşul Buhuşi, comuna Blăgeşti, comuna Racova, comuna Hemeiuş şi localitatea Lilieci, alături de cadrele didactice. Startul a fost dat în faţa Casei de Cultură Buhuşi, iar crosul a fost organizat pe trei categorii de vârstă: Under 10, Under 12 şi Under 15, cu diferenţiere între fete şi băieţi. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi prin grija părintelui Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi, Biserica a oferit premii alături de ceilalţi organizatori (Primăria Buhuşi şi Academia Olimpică - filiala Bacău).

În cadrul proiectului educaţional „Şcoala altfelˮ, ziua de miercuri, 17 aprilie 2019, a fost prilej de pelerinaj la Mănăstirea Răchitoasa din judeţul Bacău, pentru elevii şi cadrele didactice de la Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuţăˮ din Podu Turcului. Însoţiţi de profesoara Carmen Vrabie şi de părintele Adrian Ivaşcu, profesor de religie, tinerii au vizitat Mănăstirea Răchitoasa, din judeţul Bacău. „Conlucrarea dintre Biserică şi Şcoală în cadrul acestui proiect a dovedit încă o dată că cele două instituţii sunt indisolubile spre cunoaşterea profundă a lucrărilor sfinte ale lui Dumnezeuˮ, a menţionat profesoara Carmen Vrabie.

Copiii care beneficiază de masă caldă, sprijin educaţional, medical şi psihologic în Parohia Holt, Protopopiatul Bacău, au avut bucuria de a primi daruri (jucării, alimente, dulciuri, haine şi rechizite) din partea preşcolarilor de la Grădiniţa „Rază de Soareˮ, structură a Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăganˮ din Bacău. La finalul activităţii, copiii, invitaţi aici de doamnele lor educatoare, au primit câte un balon colorat, în semn de recunoştinţă pentru gestul lor frumos.

Miercuri, 17 aprilie 2019, în Biserica „Sfântul Nicolaeˮ - Trifeşti, elevii clasei a III-a de la Şcoala Gimnazială Trifeşti, îndrumaţi de profesoara Violeta Chelaru, au organizat o activitate artistică, în care s-au îmbinat arta cu poezia şi spiritualitatea. Tinerii au avut posibilitatea să cunoască obiceiurile şi tradiţiile specifice perioadei de Paşte, să înţeleagă semnificaţia simbolurilor religioase, pentru a deveni bunii creştini de mâine. Manifestarea a făcut parte din proiectul educaţional „Tradiţii şi obiceiuri pascaleˮ, coordonat de profesoara Violeta Chelaru de la Şcoala Gimnazială Trifeşti, de profesoara Paula Maftei de la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza din Roman, de preotul Laurenţiu Segneanu de la Parohia Trifeşti şi de preotul Cătălin-Gheorghiţă Creţu de la Parohia „Sfântul Nicolaeˮ din Roman. Proiectul se derulează în perioada martie-mai 2019 şi include 46 de copii de la cele două şcoli gimnaziale.