Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Manifestări religioase la Caransebeș cu ocazia Duminicii Ortodoxiei

Manifestări religioase la Caransebeș cu ocazia Duminicii Ortodoxiei

Un articol de: Ziarul Lumina - 04 Martie 2017

Episcopia Caransebeșului organizează în Duminica Ortodoxiei mai multe manifestări religioase pentru a marca așa cum se cuvine această sărbătoare. Prima duminică din Postul Mare este pentru credincioșii ortodocși duminica ce a fost instituită de către Sinodul de la Constantinopol (843) ca sărbătoare ce subliniază biruința dreptei credințe asupra iconoclasmului și, în general, asupra tuturor ereziilor.

La Caransebeș această sărbătoare va fi în acest an una foarte importantă, mai ales că în anul 2017 Patriarhia Română omagiază sfintele icoane, iconarii și toți pictorii bisericești. Episcopia Caransebeșului organizează cu acest prilej o procesiune de amploare pe străzile municipiului, la ora 9:00, credincioșii însoțiți de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian și de clerici vor purta în mâini icoane și se vor deplasa de la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” până la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfân­tul Proroc Ilie Tesviteanul”. La această procesiune sunt în­dem­nați să participe credincioși de toate vârstele, dar mai ales tinerii care doresc să se alăture sutelor de copii și tineri de la centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului, cu toții mărturisindu-și credința, având în mână sfinte icoane. Odată ajunși la Catedrala Episcopală, Preasfin­țitul Părinte Episcop Lucian va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, în cadrul căreia cei care s-au pregătit se vor împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Tot în această zi va avea loc în catedrala din centrul municipiului Caransebeș, începând cu ora 17:00, o manifestare culturală de excepție, concretizată prin concertul aniversar al corului Catedralei Episcopale „Învierea Domnului”. Vor concerta, având în repertoriu cântări specifice perioadei în care ne aflăm, corul preo­ților din Episcopia Caranse­be­șului și corul catedralei. În cea de-a doua parte, evenimentul cultural va continua tot în sfântul locaș cu vernisarea expoziției „Icoana din sufletul copilului”, cei prezenți putând să vadă icoane realizate de copii din ciclul primar și gimnazial de la Școala de Muzică și Arte Plastice a Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Caransebeș, coordonați fiind de către doamna profesoară Nicoleta Cozma.

„Mărturisirea icoanei nu este altceva decât mărturisirea faptului că trebuie să redescoperim Chipul lui Hristos din noi. Trăim într-o societate destul de frământată în care sunt destul de multe controverse și iată Biserica vine cu o alternativă a unei procesiuni mărturisitoare, care să mărturisească nu doar credința ortodoxă, ci și dragostea noastră a unuia față de celălalt și bucuria de a fi în comuniune”, a subliniat părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Această manifestare va fi organizată de către Sectorul cultural al Episcopiei Caransebeșului, în parteneriat cu Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” și Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” din Caran­sebeș. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)