Educaţie
Manuale frumoase, însă „puţin cam încărcate”

Manuale frumoase, însă „puţin cam încărcate”

Cristina Zamfirescu, 08 August 2018

România traversează o criză de scriitori de manuale, iar cărţile şcolare de limba engleză lipsesc, a declarat ministrul educaţiei, precizând că în toamnă va fi organizat un grup de lucru prin intermediul căruia vor fi instruiţi profesorii pentru a elabora manuale. Pentru că autorii de cărți școlare nu reușesc să propună manuale mai simple, mai uşoare şi cu programe adaptate clasei, se ia în calcul inclusiv varianta importului, potrivit ministrului. În noul an de învăţământ, peste 500.000 de elevi vor beneficia de manuale noi.

„Am dori ca în toam­nă să avem un simpozion, o conferinţă, un grup de lucru în care să încercăm să instruim cât mai multe cadre didactice pentru a putea elabora manuale şcolare, deoarece avem o criză de scriitori de manuale. De exemplu, încă avem o lipsă a manualelor de limbă engleză. Nu am primit manuscrise suficiente care să se califice pentru a avea manual de limbă engleză. Uimitor, dar aceasta este realitatea şi în general nu avem suficient de multe manuscrise astfel încât să avem pentru fiecare disciplină cel puţin trei manuale pe care să le oferim cadrelor didactice să fie alese pentru a fi tipărite. Sunt manuale, dar nu la toate disciplinele”, a declarat ministrul educaţiei naţionale, Valentin Popa, în cadrul unei conferinţe de presă.
De asemenea, Popa a mai menţionat că, la toamnă, peste 500.000 de elevi vor avea manuale noi.

„Anul acesta vor beneficia de manuale şcolare peste 500.000 de elevi din clasele I-VI, la 63 de discipline. Există la Editura Didactică 105 titluri noi, din care, în premieră, sunt 40 de traduceri în limbile minorităţilor din România pentru 2,6 milioane de exemplare. (...) Tot în premieră avem şi manuale care sunt tipărite într-un număr mic de exemplare, astfel de discipline nu au fost niciodată de interes pentru editurile din România deoarece costurile pe exemplar ar deveni extrem de mari. (...) Manualele retipărite se găsesc deja în depozitele inspectoratelor şcolare judeţene, fiind contractate şi realizate de editurile cu care Ministerul Educaţiei are contracte în derulare”, a spus ministrul Valentin Popa, citat de Agerpres.

Ministrul învăţământului a mai precizat că manualele sunt deja încărcate pe site-ul www.manuale.edu.ro, precizând că sunt frumoase, însă „puţin cam încărcate”.

„Dacă accesăm, vom vedea că sunt foarte frumoase, veţi găsi discipline care sunt în trei versiuni, altele în două sau într-o singură versiune, precum istoria. Nu am avut mai multe versiuni calificate. Din punct de vedere estetic sunt frumoase, din punctul de vedere al conţinutului, cred că sunt puţin cam încărcate, dar aşa ştiu să scrie manuale specialiştii noştri din sistem. La Consiliul Consultativ a fost discutată inclusiv posibilitatea importului, dacă în România nu pot fi realizate manuale mai simple, mai uşoare şi cu programe adaptate clasei”, a declarat ministrul.
În aceeași conferință de presă, ministrul educaţiei naţionale a anunţat că va fi lansată în dezbatere publică o ordonanţă de Guvern care va urmări în principal operaţionalizarea masteratului didactic, care este prevăzut în Legea educaţiei din 2011, dar nu a fost pus în practică.

„Suntem pregătiţi pentru a lansa în dezbatere publică o ordonanţă de Guvern care să aducă câteva completări Legii educaţiei, şi nu numai, şi care va urmări în principal operaţionalizarea masteratului didactic, promovarea prin examen în învăţământul superior şi reglementarea evaluării şcolilor doctorale. În privinţa masteratului didactic, el este prevăzut în Legea educaţiei din 2011, niciodată însă nu a fost pus în practică. Aceste modificări pe care le aducem vor face posibilă trecerea la autorizarea, la acreditarea programelor respective. Sperăm ca la admiterea din anul viitor să avem în cât mai multe universităţi oferte legate de masteratul didactic. Din punctul meu de vedere, acest masterat este extrem de important pentru a profesa în învăţământul preuniversitar”, a spus Popa.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!