Maramureşenii la hram

Narcisa Elena Balaban, 24 August 2008

Fiecare zonă a ţării noastre are ceva specific în serbarea hramurilor. Specificitatea hramului maramureşean constă în organizarea acelor procesiuni extraordinare pe care nu le mai întâlnim în nici o altă zonă a ţării sau, dacă le întâlnim, ele nu cunosc o asemenea amploare ca aici. Maramureşenii au o evlavie deosebită la Maica Domnului. De aceea, pe 15 august, în fiecare an, sute de credincioşi, îmbrăcaţi în costumele populare pe care le poartă cu mândrie, chiar şi în secolul în care trăim, pornesc în procesiune, pe distanţe kilometrice, lăudând-o pe Maica lui Hristos. Cele mai reprezentative locuri de pelerinaj în această zi, în judeţul Maramureş, sunt Mănăstirile Moisei şi Rohia.

Fiecare zonă a ţării noastre are ceva specific în serbarea hramurilor. Sau are o sărbătoare anume la care poporul are mare evlavie. Reprezentantiv pentru moldoveni, de exemplu, este hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, care adună la Iaşi, în luna octombrie a fiecărui an, până la un milion de credincioşi din ţară şi din străinătate, în cadrul unuia dintre cele mai mari pelerinaje ale Ortodoxiei. Tot în Moldova are loc în fiecare lună a lui Cireşar hramul cel mare al Sucevei, în cadrul căruia este cinstit Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

În Ardeal, în timpul verii, pe 15 august, când serbăm Adormirea Maicii Domnului, se fac pelerinaje la mănăstirile închinate acestei mari sărbători, cum ar fi Nicula, Ciosa, Moisei, Rohia, Bixad ş.a., unde credincioşii duc daruri, mâncare şi băutură, fac danii mănăstirilor şi milostivesc pe săraci, pentru ocrotirea familiei şi a pruncilor.

Maramureşenii au o evlavie deosebită la Maica Domnului. De aceea, pe 15 august, în fiecare an, sute de credincioşi, îmbrăcaţi în costumele populare pe care le poartă cu mândrie, chiar şi în secolul în care trăim, pornesc spre mănăstiri.

Cele mai reprezentative locuri de pelerinaj în această zi, în judeţul Maramureş, sunt mănăstirile Moisei şi Rohia. Specificitatea hramului maramureşean constă în organizarea acelor procesiuni extraordinare, pe care nu le mai întâlnim în nici o altă zonă a ţarii, sau dacă le întâlnim, ele nu cunosc o asemenea amploare ca în Maramureş.

Procesiuni pe distanţe până la 30 de kilometri

An de an, Mănăstirea Moisei, unul dintre cele mai celebre centre de pelerinaj ale Ortodoxiei româneşti, adună la un loc, spre a o slăvi pe Fecioara care L-a născut pe Împăratul iubirii, între 30.000 şi 40.000 de credincioşi, din toată ţara Maramureşului şi numai. Pregătirile pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului seamănă cu pregătirile pentru Paşti şi Crăciun. Maramureşenii se întorc acasă din oricare loc ar fi plecaţi, iar copiii lor, înveşmântaţi în alb, în straie populare, se îndreaptă spre mănăstiri, cântând „Primeşte-ne Măicuţă!“.

Conduşi de preotul din sat, pelerinii, purtând în mâini prapori şi icoane, se deplasează pe jos, pe distanţe, uneori, chiar şi de 30 de kilometri, intonând, pe tot parcursul drumului imnurile închinate Maicii Domnului la care vor fi repetat în fiecare zi a postului ce precede ziua în care maica lui Hristos s-a mutat la cer. Pelerinajul la Adormirea Maicii Domnului datează încă din vremea înfiinţării acestui aşezământ monahal, încă de la 1672, când Mitropolitul Sava Brancovici sfinţea biserica din lemn a mănăstirii.

Înainte sau poate încă şi astăzi, având în vedere că maramureşenii ţin cu sfinţenie la obiceiurile lor, fetele îşi coseau costume speciale, lucrate numai în alb (camaşă, poale, surt) pentru pelerinajul din 14-15 august de la Moisei.

„Praznicul Adormirii Maicii Domnului este sărbătorit într-un mod cu totul şi cu totul aparte în zona Maramureşului, deorece credincioşii, fiii şi fiicele noastre ortodoxe se pregătesc toată perioada Postului Adormirii, în vederea pelerinajului pe care urmează să-l facă spre sfintele mănăstiri, în special spre Moisei şi spre Rohia. Credincioşii alcătuiesc nişte procesiuni în fiecare localitate importantă şi în ajunul praznicului, uneori dimineaţa, localităţile din apropierea mănăstirilor pornesc pe jos în aceste procesiuni cu crucea şi cu praporii, intonând cântările închinate Maicii Domnului. În faţa procesiunilor, întotdeauna sunt copilaşii, de la cei mai mici, 3-4 anişori, băieţeii şi fetiţele, îmbrăcaţi în haine albe, apoi sunt tinerii şi tinerele, iar la urmă cei mai în vârstă, părinţii. La Mănăstirea Moisei, unde în fiecare an se aducă cam între 30.000 şi 40.000 - în anii în care sărbătoarea Adormirii cade duminica, pot fi chiar 50.000 de credincioşi - vine tot Maramureşul istoric, dar şi bistriţeni năsăudeni, vin şi sătmăreni, vin şi sălăjeni“, ne explică Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Pentru hramul Mănăstirii Moisei se organizează între 20 şi 30 de astfel de procesiuni. Când ajung în incinta sacră a mănăstirii, pelerinii înconjoară bisericile ei de trei ori, intonând aceleaşi cântări, pe urmă se închină cântând „Crucii tale...“. Au un spaţiu amenajat unde merg şi-şi depun praporii şi crucea, apoi veghează şi cântă toată noaptea, din ajunul praznicului până în ziua marii sărbători. La sfârşitul agapei care urmează Sfintei Liturghii din ziua praznicului, credincioşii organizează din nou procesiunile, înconjoară din nou biserica, apoi pleacă pe jos spre localităţile lor. Când ajung în sat, sunt întâmpinaţi de cei care au rămas acasă. Înconjoară şi biserica parohiei lor, se închină, pun praporii şi icoanele la locurile lor, până la următoarea procesiune. „Este o ceremonie şi un ritual întreg plin de semnificaţii, care se ţine an de an, păstrând tradiţia. Procesiunile n-au putut fi oprite nici în timpul comunismului. Această atitudine a maramureşenilor era o reacţie de respingere a ateismului. Plecau în procesiune pe jos şi nu putea nimeni să-i oprească. Era foarte important să-i auzi cântând, în timpul unui regim care-L nega pe Dumnezeu: «Ajută-ne, măicuţă, să ne rugăm mereu, să credem totdeauna că este Dumnezeu»“, continuă Preasfinţia Sa.

Procesiunea este formată în general din aproximativ 50 de persoane. De regulă, pelerinii sunt însoţiţi de preotul satului, dar dacă se întâmplă ca acesta să nu meargă pe jos cu ei, el îi aşteaptă la mănăstire, înconjurând apoi împreună biserica în procesiune.

Familia Maicii Domnului

Cel de-al doilea hram reprezentativ pentru maramureşeni este hramul Mănăstirii Rohia, din Ţara Lăpuşului. Deşi localităţile din această zonă sunt mai mici, şi la Rohia se adună pe 15 august până la 20.000 de credincioşi. De fiecare dată, la hram slujeşte un ierarh care încununează sărbătoarea, prin prezidarea Sfintei Liturghii şi prin cuvântul de învăţătură pe care îl rosteşte.

Aici, pe lângă procesiunile care se organizează şi pe lângă trăirea duhovnicească înaltă, există tradiţia ca, la sărbătorile mari, în special la hram, credincioşii dintr-o localitate din preajma mănăstirii, împreună cu preotul lor, să pregătească masa pentru toţi pelerinii care vin să se roage, fie că sunt 500, 1.000, 2.000 sau 3.000. În post se gătesc cartofi, fosole sau varză, iar când e de dulce, se sacrifică şi câte 50 de oi şi se face ciorbiţă de cartofi cu carne de oaie şi toţi credincioşii, după ce participă la slujbă, se împărtăşesc, merg şi servesc o mâncare caldă, apoi se întorc la casele lor. „La sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se dau până la 15.000-20.000 de porţii de mâncare. Sunt câte 20 de căldări de mâncare. În acest fel, Biserica urmăreşte şi implicarea ei în social. Vezi miile de oameni, fiecare cu blidul lui de mâncare şi bucata lui de pâine sau mălai, uneori, mâncând şi mulţumind lui Dumnezeu şi plecând cu bucurie spre casă. Aceasta este o modalitate de a arăta tradiţia noastră şi înrădăcinarea ei în tradiţia apostolică, amintindu-ne de agapele creştine de după Liturghie“, mai spune PS Iustin Sigheteanul, care este şi stareţul Mănăstirii Rohia.

Atmosfera în Maramureş de hramul Adormirii Maicii Domnului, continuă Arhiereul, este una plină de evlavie faţă de „mama tuturor pământenilor“, arătându-se prin aceasta că maramureşenii, precum şi toţi creştinii Bisericii noastre, „toate neamurile“, cum însăşi ea a spus, fac parte din familia Maicii Domnului, cinstindu-o aşa cum se cuvine.

Rugăciune în permanentă metanie, în jurul bisericii

La fel ca la Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj, şi la Moisei, o parte din credincioşii care vin la hram înconjoară biserica în genunchi, rugându-se cu multă încredere Lui Dumnezeu şi aşteptând în special plinirea unei dorinţe. Acest obicei provine de la credincioşii ucraineni din Maramureş. „Este un efort deosebit să te rogi parcurgând spaţiul sacru din jurul bisericii în coate şi în genunchi. Propriu-zis, este o metanie permanentă. Noi când facem metanii ne închinăm până la pământ, iar aceasta este o rugăciune în permanentă metanie, în jurul bisericii. Şi se socoteşte că această rugăciune făcută în acest fel, cu efort fizic deosebit, cu credinţă şi evlavie deosebite trebuie să primească un răspuns de la Dumnezeu“, după cum a subliniat PS Iustin Sigheteanul.

Cetele de îngeri

Aceste procesiuni în care un rol important îl au în special copiii îmbrăcaţi în costume albe, care simbolizează cetele de îngeri ce L-au însoţit pe Hristos la Adormirea Maicii Domnului, după cum consideră Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. La praznicul Adormirii Maicii Domnului „a venit tot cerul împreună cu Hristos, toate cetele şi oştirile îngereşti; şi aceste grupuri de copilaşi îmbrăcaţi în alb şi fetiţele cu coroniţe, cred că, pe de o parte, semnifică cetele de îngeri care au venit cu Mântuitorul, lăudând-o pe Maica Domnului, Împărăteasa cerului şi a pământului, iar, pe de altă parte, curăţenia şi puritatea acestor copilaşi vrea să arate că ei ar dori să calce pe urmele Maicii Domnului care de la trei anişori a intrat în templu“.

Această manifestare a evlaviei faţă de Maica Domnului este specifică Maramureşului, ea diferind în foarte mică măsură de la o localitate la alta. Copiii sunt îmbrăcaţi în general la fel, indiferent de unde vin, doar adulţii purtând costume cu notele specifice fiecărei localităţi.

Fiecare credincios, miruit la finalul sărbătorii

Maramureşencele spun că în zona lor, hramul se serbează mai întâi de toate cu post şi rugăciune. Apoi, cu daruri şi mâncare, cu băutură, „mai mult răcoritoare, amu vara, iar iarna şi câte un pahar de tărie, că şi aceea, cu măsură, e bună la omul sănătos. Mai facem şi spectacole, atât lumeşti, cât şi religioase, cu cântece. Facem, de asemenea, procesiuni, care sunt foarte frumoase aici la noi, în Maramureş. Am fost şi eu în procesiune la Nicula şi la Moisei. Am plecat din biserica noastră din sat, cu prapori şi cu icoană, îmbrăcate în costum popular, toate uniform, cu cămăşi de demult, cu cheptare de demult, de peste 100 de ani. E foarte multă linişte la hram, la noi în Maramureş, iar oamenii sunt foarte credincioşi“, ne spune, cu convingere, Maria Grad, din Săcel.

În ziua sărbătorii, după ce se face primire de episcop, când acesta vine să binecuvinteze poporul, toată suflarea prezentă participă cu seriozitate la Sfânta Liturghie, apoi fiecare dintre credincioşi, fie că sunt din localitatea care îşi serbează hramul, fie că vin din alte sate, primeşte sarmale proaspete şi un pahar cu vin. La final, preoţii care vor fi slujit în sobor în ziua respectivă se amestecă prin mulţime, miruind pe fiecare în parte şi oferindu-i anafură, înainte de a se întoarce la casa lui. „La noi în sat, după Sfânta Liturghie care este, de regulă, săvârşită de mai mulţi preoţi, sau uneori de episcop, Comitetul de femei şi Consiliul parohial pregătim sarmale, cozonac, suc, apă minerală, intindem mese în curtea bisericii şi acolo servim pe toţi cei care vin la hram“, continuă femeia din Săcel care participă cu regularitate la hramul Mănăstirii Bârsana, de pe 30 iunie, unde am întâlnit-o şi noi anul acesta. Dumneaei spune că la oricare mănăstire s-ar duce, rugăciunea este cea mai importantă, iar dacă ea este făcută cu nădejde, întotdeauna, la mai puţin de o săptămână distanţă, simte ajutorul ceresc.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!