Editorial
Mărăștiul de ieri și de azi

Mărăștiul de ieri și de azi

Augustin Păunoiu, 23 Iulie 2017

„Istoria țării noastre a fost scrisă cu sânge de-a lungul veacurilor, poporul nostru a suferit mult. Pământul acesta a cunoscut foamea, teama și nenorocirile, dar țara a rămas neînvinsă, neamul a rămas întreg, căci, în final, poporul meu este o putere pe care nu au biruit-o nici fierul, nici focul”.
Sunt cuvintele Reginei Maria a României (1875-1938) consemnate în lucrarea Țara mea. Descrierea făcută aici de regină reprezintă portretul moral al neamului nostru din secolul trecut, mai cu seamă de la începutul lui, care a coincis și cu Războiul de întregire națională a României.

În acest război nu doar ostașii au fost cei care au luptat, ci un întreg popor. Așadar, un întreg popor poate fi considerat erou. Cum am putea să-i mulțumim pentru acele fapte mărețe? Nicolae Iorga spunea că „eroismul nu numai că nu se poate porunci, dar e cu neputință să-l răsplătești”.
Mărăști 1917 a fost primul loc unde ostașii noștri au pus pe fugă armatele inamice, când mai mult de două treimi din teritoriul țării era în stăpânirea dușmanului. Mărăști rămâne un simbol al românismului.

Fără bravii eroi care și-au pierdut viața pe dealul Mărăștiului nu ar fi existat astăzi România. De-a lungul timpului Mărășeștiul a venit în fața Mărăștiului, dar cunoscătorii știu că fără Mărăști nu am fi avut Mărășești niciodată.

Am fost la Mărăști acum câteva zile. Am văzut un sat de oameni bătrâni, depopulat, unde școala „Sfânta Maria”, ridicată de regina României, este închisă din cauza lipsei copiilor. La câțiva ani după terminarea războiului, ruina aceea de sat în care nu mai exista nici o casă, în care biserica fusese dărâmată chiar de tunurile românești, fiindcă un cuib de mitraliere germane își găsiseră adăpost în turla ei, unde pământul era numai tranșee și cazemate germane peste tot, a renăscut din cenușă la propriu. Generalul Alexandru Mărgineanu, neuitând promisiunea făcută în fața lui Dumnezeu și a camarazilor săi, imediat după relativa stabilizare a frontului Armatei a 2-a române, la 12 septembrie 1917, respectându-și promisiunea zilelor importante din iulie, făcea o memorabilă propunere: „În cea mai glorioasă bătălie dată la începutul campaniei de trupele Diviziei a 3-a, s-a eliberat de la 11 iulie 1917 satul Mărăști din mâinile dușmanilor. Bravele noastre trupe au mai eliberat în acea memorabilă bătălie și alte sate, însă nici unul n-a suferit de pe urma barbariei dușmane ca satul Mărăști. Nu mai este satul de altădată. Este o adevărată ruină. Avem, deci, înalta îndatorire morală și patriotică de a pune iarăși pe picioare acel sat”.

Societatea Mărăști, înființată chiar pe câmpul de luptă, a strâns bani pentru reclădirea Mărăștilor. Azi, ca și cu 100 de ani în urmă, Mărăștiul își așteaptă renașterea mult dorită. Pentru că el nu este un simplu sat din Vrancea, ci un reper al istoriei naționale a României. Oare va trebui să o așteptăm mult?


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!