Evanghelia zilei
Marcu 6, 14–30

Marcu 6, 14–30

Pr. Narcis Stupcanu, 29 August 2018

„În vremea aceea a auzit regele Irod vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, și zicea că Ioan Botezătorul a înviat din morți și de aceea se fac minuni prin el. Alții însă ziceau că este Ilie, și alții că este proroc, ca unul dintre proroci. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan, căruia eu am pus să-i taie capul; el a înviat din morți. Căci Irod, trimițând, l-a prins pe Ioan și l-a legat în temniță din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soție. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău. Iar Irodiada îl ura și voia să-l omoare, dar nu putea, căci Irod se temea de Ioan, știindu-l bărbat drept și sfânt, și-l ocrotea. Și, auzindu-l, multe făcea și cu bucurie îl asculta. Deci, fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naștere, a făcut ospăț dregătorilor lui și căpeteniilor oștirii și fruntașilor din Galileea, iar fiica Irodiadei intrând și jucând, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi, și îți voi da. Și s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îți voi da, până la jumătate din regatul meu. Și ea, ieșind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. Și, intrând îndată cu grabă la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Și regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ și pentru cei ce ședeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze. Și îndată, trimițând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. Și acela, mergând, i-a tăiat capul în temniță, l-a adus pe tipsie și l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Și auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt. Și s-au adunat apostolii la Iisus și I-au spus Lui toate câte au făcut și câte au învățat.”

Cum ajungem sfinți

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLVI, III, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1994), vol. 23, p. 541

„Nu minunile i-au făcut pe ei minunați! Până când vom între­buința minunile făcute de apostoli ca scuză pentru trândăvia noastră? Uită-te la ceata sfin­ților. Nu strălucesc datorită minunilor. Mulți au izgonit demoni, dar pentru că au săvârșit fărădelegi, n-au ajuns minunați, ci chiar au fost pedepsiți.

- Atunci, ce i-a făcut mari pe apostoli?

Disprețul averilor, disprețul slavei, despărțirea de toate grijile și afacerile lumești. Dacă n-ar fi făcut asta, ci ar fi fost robii patimilor, chiar dacă ar fi înviat mii de morți, n-ar fi avut nici un folos, ci ar fi fost socotiți niște șarlatani. Așa că viața omului îl face pe om strălucit. Ea atrage harul Duhului. Ce minune a făcut Ioan Botezătorul, cel care a adus la pocăință atâtea orașe? Că n-a făcut nici o minune, ascultă-l pe evanghelist: Ioan n-a făcut nici o minune. Prin ce a ajuns Ilie minunat? Nu prin îndrăznirea lui față de împărat? Nu prin râvna lui față de Dumnezeu? Nu prin sărăcia lui de bunăvoie? Nu datorită cojocului, peșterii și munților? Minunile le-a făcut după toate acestea!”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!