Evanghelia zilei
Marcu 7, 31–37

Marcu 7, 31–37

Pr. Narcis Stupcanu, 17 Martie 2018

„În vremea aceea, ieșind din părțile Tirului și Sidonului, a venit Iisus la Marea Galileei, prin mijlocul hotarelor Decapolei. Și I-au adus un surd, care era și gângav, și L-au rugat să-Și pună mâna peste el. Atunci Iisus, luându-l la o parte, din mulțime, Și-a pus degetele în urechile lui și, scuipând, S-a atins de limba lui. Apoi, privind la cer, a suspinat și a zis lui: Effatá!, ceea ce înseamnă: Deschide-te! Și îndată urechile lui s-au deschis, iar legătura limbii lui s-a dezlegat și vorbea limpede. Însă Iisus le-a poruncit să nu spună cuiva. Dar, cu cât le poruncea, cu atât mai mult ei Îl vesteau. Și erau uimiți peste măsură, zicând: Toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească.”

Toate prin El s-au făcut...

Sfântul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, Cuvântul al Treilea împotriva arienilor, XXXII, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 15, p. 361

„ (...) împlinind El (Dumnezeu Fiul) faptele Tatălui, trupul nu era în afara Lui, ci Domnul le făcea acestea în trupul Lui Însuși. De aceea făcut om, zicea: Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeți în Mine. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeți în Mine, credeți în aceste lucrări, ca să știți și să cunoașteți că Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl (Ioan 10 37-38). Când a fost nevoie să ridice pe soacra lui Petru cuprinsă de friguri (Matei 8, 14), a întins mâna omenește, dar a oprit boala dum­ne­zeiește. Și orbul din naștere a fost atins de scuipatul omenesc ieșit din trup, dar prin tina purtătoare a scuipatului a deschis ochii dumne­zeiește (Ioan, 9, 6). Către Lazăr a trimis glas omenesc, ca un om, dar l-a sculat din morți dumne­zeiește, ca Dumnezeu.

Iar acestea se făceau și se arătau așa, pentru că avea un trup adevărat și nu prin nălucire. Domnul îmbrăcând trupul, l-a îmbrăcat pe acesta întreg cu toate pătimirile (afectele) lui, încât, precum spunem că trupul era al Lui, așa trebuie să se spună că și afectele trupului erau ale Lui, deși nu atingeau dumnezeirea Lui. Căci dacă ar fi fost trupul altuia, s-ar fi spus că și pătimirile erau ale aceluia. Dar dacă trupul a fost al Cuvântului (căci Cuvântul trup S-a făcut, Ioan 1, 14), e necesar să se spună că și afectele trupului erau ale Lui.”

Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. 5, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 12, p. 24

De la El, prin El și în El (sunt) toate (Romani 11, 36). De la El pentru că El este cauza celor ce există, conform voinței lui Dumnezeu Tatăl. Prin El pentru că Lui I se datorează conservarea tuturor; după ce le-a zidit pe toate, a adăugat fiecăruia dintre cele făcute (însușirile necesare) pentru conservare. De aceea, cu o dorință irezistibilă și o dragoste de negrăit, către El, Stăpânul și Dătătorul vieții, s-au îndreptat toate, așa cum s-a scris: Ochii tuturor privesc cu speranță către tine (Psalmi 121, 15) și iarăși: Toate nădăjduiesc în Tine (Psalmi 103, 27), deschizi Tu mâna Ta și orice viețuitoare se umple de bunăvoință (Psalmi 144, 16).”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!