Editorial
Marea Unire vs marea însingurare

Marea Unire vs marea însingurare

Pr. Eugen Tănăsescu, 14 Ianuarie 2018

Centenarul Marii Uniri reprezintă un adevărat test spiritual al românilor. Acum se va pune în evidență cât de afectată este societatea de ispita individualismului, a traiului „pe cont propriu”, în afara viziunii evanghelice a comuniunii. Altfel spus, Centenarul va măsura eficiența punerii în practică a ideii de comunitate.

Dincolo de actul geopolitic, Marea Unire a fost expresia unei dorințe comunitare. Românii și-au dorit unirea dintr-un motiv cultural simplu: o limbă, un neam, o țară. O frățietate! Vom vedea ce a mai rămas din această dorință, în contextul în care globalizarea și economia de piață au transformat granițele, culturile și tradițiile, remodelându-le până la nivel de individ.

În mesajul de Crăciun, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, remarca un efect nociv al globalizării: distrugerea coeziunii sociale prin încălcarea, abuzarea și interpretarea greșit voită a drepturilor omului. Rezultatul e sub ochii noștri: aproape toată planeta, inclusiv românii, se află într-o stare de tensiune a dezbinării, un război prezis de Scriptură, „frate contra frate”.

Cum s-a ajuns aici? Practicând paradoxul social al „războiului pentru pace”: căutăm armonia socială („binele social”) hrănind instinctele egolatre. Fărâmițăm societatea, transformând-o în sumă de indivizi.

E drept că filetismul este erezie. Nici etnocentrismul nu e de dorit. Dar poate că și cosmopolitismul este, din moment ce el a ajuns să distrugă comunitatea. Și aici este esența crizei prin care trecem, cum tot Sanctitatea Sa Bartolomeu remarca: egolatria vede semenul ca pe o îngrădire. În goana după împlinire și „dezvoltare personală” ne-am transformat fratele în concurent sau chiar dușman. Iar asta ne va înnebuni.

Cert este că, în iureșul acestui război, s-au găsit minți atât de secularizate, încât s-au năpustit asupra unui proiect-simbol al Centenarului: Catedrala Națională. Poate unicul de asemenea anvergură pentru că, dincolo de cuvintele care vor aminti despre unire, rămâne o materializare a acestora: un sfânt locaș care să amintească românilor de drumul esențial al vieții pământești, Calea spre Cer.

Doar rușinea de a nu fi catalogați antiromâni i-a mai oprit pe unii, mai ales după ce s-a înțeles că această catedrală nu este o ambiție personală a cuiva, ci „un mandat primit de la înaintași”, cum a explicat chiar Patriarhul României de curând, care a dat o lecție de viață: ca să ai un simbol, trebuie să lupți enorm pentru el. Mai ales când anumite „voci ale societății civile” au tot interesul să-ți destrame identitatea națională și spirituală, prin colonizare culturală.

Soluția este una singură: Hristos. Doar o viziune evanghelică asupra comunității este capabilă de revigorarea bucuriei de a înțelege și celebra Marea Unire. De a transforma apartenența la neam în posibilitate a mântuirii tuturor neamurilor. Sau, altfel spus, de a vedea în semenul nostru nu un dușman, ci un frate. Nu o cifră aducătoare de profit, ci o persoană.

Altfel, vom continua să ne văicărim ipocrit că nu mai suntem români, mâncând burgeri în lanțurile de restaurante străine și visând la „o țară ca afară”.
Tragedia nu e că nu mai știm ce vrem, ci că pur și simplu nu ne mai pasă ce vom ajunge.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!