Documentar
Mareșalul Constantin Prezan - generalul unității naționale

Mareșalul Constantin Prezan - generalul unității naționale

Tiberiu N. Olariu, 26 August 2017

Din rândurile personalităților proeminente a căror viață s-a legat de colinele vechii moșii Țibănești, sat atestat din vremea domniei lui Iuga voievod (1399-1400), un loc de cinste îl ocupă figura mareșalului Constantin Prezan, alături de numele Mitropolitului primat Athanasie Mironescu și cel al omului politic Petre P. Carp, prim-ministru al României în două rânduri, cu toții contemporani ai evenimentelor politico-militare care au condus la realizarea actului Marii Uniri din Decembrie 1918.

Despre mareșalul Prezan am auzit vor­bindu-se încă din primii ani ai copilăriei mele, de la sătenii păstoriți duhov­nicește de tatăl meu, satul Schinetea, locul de odihnă veșnică al mareșalului și al soției sale Olga, fiind filia Parohiei Țibăneștii-Buhlii. În memoria colectivă a sătenilor mareșalul rămâne și astăzi înconjurat de o aură legendară, cu toate că printre dânșii își mai duc bătrânețile și oameni care i-au slujit personal mareșalului în diverse activități gospodărești desfășurate în jurul conacului său, ce străjuiește semeț culmea înaltă a Țiglăului, veghetor de veacuri al drumului ce duce de la Vaslui la Roman.

Mareșalul Constantin Prezan s-a născut la 27 ianuarie 1861 în comuna Butimanu-Luceanca (actualmente în jud. Dâmbovița), în familia lui Constantin și a Alexandrinei Prezan, fiind al 4-lea copil dintre cei 11 cu care Dumnezeu a binecuvântat această familie, ale cărei origini nobiliare franțuzești se găsesc în apropierea actualului oraș Toulouse. Și-a început educația școlară în satul natal, făcând mai apoi primii pași spre cariera militară în anii 1874- 1878, prin frecventarea cursurilor Şcolii Fiilor de Militari de la Iaşi, care avea ca scop pregătirea elevilor pentru Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti. A urmat cursurile mai sus numitei școli între anii 1878 și 1880, absolvind la 1 iulie 1880, fapt ce l-a avansat la gradul de sublocotenent, fiind repartizat ulterior comandant de pluton la Regimentul 7 Infanterie.

Își continuă educația militară la Școala Specială de Artilerie și Geniu (1881-1883), fiind avansat la gradul de locotenent, apoi câș­tigă prin concurs dreptul de a frecventa cursurile Școlii de Artilerie și Geniu de la Fontainebleau din Franța, pe care o absolvă meritoriu în anul 1886. La Paris, mare­șalul Prezan leagă o strânsă prietenie cu viitorul prim-ministru Ion I.C. Brătianu, aflat și el la studii în capitala franceză.

Întors în țară, predă timp de 4 ani (1886-1890) cursul de fortifi­cații la Școala Specială de Artilerie și Geniu, iar mai apoi, în 1892, este avansat la gradul de maior, comandantul Regimentului apreciind în 1894 că „merită a înainta la alegere ca recompensă bine meritată pentru zelul și activitatea ce desfășoară în lucrările cu care este însărcinat”, maiorul Prezan avansând la alegere în 10 mai 1895 la gradul de locotenent-colonel. În anul următor este numit adjutant al principelui moștenitor Ferdinand, ocupând această func­ție timp de 5 ani, timp în care soția sa, Olga, a fost doamna de onoare a viitoarei Regine Maria.

În această perioadă (1896) familia mareșalului Prezan cumpără moșia Schinetea cu trupurile de moșie Mălinești și Armășeni, ținând cont și de importanța istorică a zonei, care, potrivit tra­diției locale, confirmată și de descoperirile arheologice, ar fi fost martora luptelor dintre oștirile lui Ștefan cel Mare și Sfânt și tătarii dispuși la izvoarele Racovei, campanii antemergătoare celei mai mari bătălii din Evul Mediu românesc, bătălia de la Vaslui din 10 ianuarie 1475, câștigată de Ștefan în fața Imperiului Otoman.

Începând cu anul 1901, familia Prezan se stabilește la Schinetea, colonelul Prezan fiind numit comandant al Regimentului 7 „Racova”, nr. 25, din garnizoana Vas­lui, ulterior urmând să fie avansat la gradul de general datorită înal­tei ținute militare, preluând din primăvara anului 1904 comandamentul Brigăzii 13 Infanterie cu sediul la Bârlad.

Acțiunea energică și modul ferm de a restabili pacea socială tulburată de răscoala țărănească din primăvara anului 1907 l-au adus pe mareșalul Prezan începând cu anul 1910 la comanda diviziilor 10 și mai apoi 7 Infanterie, cu sediul la Roman. În fruntea acestei divizii, generalul Prezan obține o serie importantă de victorii în timpul campaniei împotriva Bulgariei, România implicându-se de partea Serbiei și Greciei în acest al II-lea Război Balcanic, din care țara noastră va ieși victorioasă și va alipi la patria mamă județele Durostor și Caliacra, componente ale medievalei regiuni Dobrogea.

În perioada de neutralitate a țării vizavi de implicarea în Primul Război Mondial, trupele Armatei a 4-a comandate de generalul Prezan, ridicat la gradul de general de divizie, au avut misiunea de a asigura granițele țării în partea de nord.

Angajarea României în război pentru „realizarea idealului nostru național, adică întregirea neamului, prin eliberarea teritoriilor locuite de români, care se găsesc astăzi înglobate în monarhia austro-ungară” l-a avut în prim plan pe mareșalul Prezan, acesta fiind elogiat de Regele Ferdinand pentru modul în care a gestionat operațiunile militare din zona Carpaților Răsăriteni. Datorită acestor realizări, decidenții politicii i-au încredințat generalului Prezan conducerea Armatei 1, care alături de Misiunea Militară Franceză condusă de generalul Henri Berthelot avea misiunea de a organiza apărarea Bucureș­tiului în fața Grupului de armate Mackensen. Cu toate că trupele conduse de Prezan au reușit destabilizarea armatelor inamice, Bucureștiul a fost ocupat, regele și aparatul administrativ au fost retrași la Iași, iar mareșalul Prezan a devenit șef al Marelui Cartier General începând cu 5 decembrie 1916.

Împreună cu generalul rus Scerbacev, mareșalul Prezan definitivează planul de campanie al anului 1917, Armata Română cunoscând gloria eternă prin succesele înregistrate în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, oprind ofensiva Puterilor Centrale. Retragerea Rusiei din război cauzată de revoluția bolșevică și evoluțiile oscilante ale sorții de izbândă l-au determinat pe Regele Ferdinand să-i încredințeze generalului Prezan calitatea de Șef Suprem al Armatei.

Odată cu semnarea Armisti­țiului cu Puterile Centrale, în luna martie 1918 generalul Prezan decide să se retragă la pensie, însă revine în activitate preluând funcția de Șef al Marelui Cartier General, având sarcina de a elimina forțele inamice de pe teritoriul românesc, alungarea trupelor maghiare din Ardeal, el fiind de asemenea adevăratul partizan al intrării Armatei Române în capitala Ungariei sovietice la 3 august 1919, refuzând din modestia care-l caracteriza să prezideze parada militară românească de pe bulevardul Andrassy din Budapesta.

În anul 1920, mareșalul Prezan se pensionează pentru a doua oară, retrăgându-se la moșia sa de la Schinetea, apreciat și respectat ca un adevărat erou național de către săteni, așa cum prea puțin au știut să o facă puternicii acelor vremuri. Locuitorii acestor locuri îi poartă și astăzi o pioasă amintire prin faptul că tot lui i se datorează construcția tronsonului de cale ferată Buhăiești-Băcești (construit în 1917) și cea a tronsonului Băcești-Roman construit în 1921, precum și redeschiderea Schitului Mălinești (la insistențele soției sale Olga) în 1927, pe care l-a înzestrat cu o parte din moșia sa, schitul fiind până atunci căzut în ruină în urma promulgării legii secularizării averilor mănăsti­rești.

A fost apreciat de membrii Academiei Române care l-au ales în 1923 membru de onoare, a deținut titlul de senator de drept pe toată perioada vieții și în același timp membru al Consiliului de Coroană, fiindu-i propusă în mai multe rânduri funcția de prim-ministru, pe care însă a refuzat-o de fiecare dată.

La 14 iunie 1930, Regele Carol al-II-lea îi conferă titlul de mareșal al României, deoarece: „Ca șef de Stat Major General al Armatei și prim sfetnic al gloriosului meu părinte, prin priceperea și hotărârea domniei tale s-au putut stăpâni și învinge împrejurările tragice din iarna anului 1916 și primăvara anului 1917, iar din încercatele armate române a răsărit acea minunată oaste care a câș­tigat victoria de la Mărăști și memorabila izbândă de la Mărășești, încheind mai apoi epopeea neamului prin victoria de la Tisa”, Prezan fiind unul dintre cei 3 militari români care au primit acest titlu.

Ajuns la vârsta bătrâneților, profund îndurerat de pierderea soției, mareșalul Constantin Prezan solicită preotului de la biserica din Țibăneștii Buhlii o ultimă Spovedanie și primirea Tainei Sfintei Euharistii.

Cu toate că și-a dorit un ritual funebru asemenea oricărui mirean, trecerea sa la veșnicele lăcașuri, survenită la 27 august 1943, a numărat printre partici­panții la ceremonialul din 30 august pe Regele Mihai I, mareșalul Ion Antonescu, Patriarhul Nicodim Munteanu și alți ierarhi, miniștri, autorități publice locale, profesorul Horia Hulubei, rectorul Universităţii din Bucureşti, alături de profesorul Constantin David, rectorul Universităţii din Iaşi, mulțime de clerici și mii de oameni din împrejurimi, toți aducându-și recunoștința pentru cel care a fost „un aristocrat în gestul stăpânit, în liniştea cu care întâmpina adversităţile... A vroit să rămână până la sfârşitul vieţii militar, generalul unităţii naţionale şi nimic mai mult”, după cum l-a caracterizat gazetarul Pamfil Șeicaru, având pe tot parcursul vieții sale „o singură dorință: de a putea să organizeze, fără servituți de partid, armata pe care o condusese cu atâta demnitate”, precum afirma Nicolae Iorga.

Aducem astăzi un pios și modest omagiu, la 74 de ani de la mutarea sa în veșnicie, celui ce este o pildă eternă și vrednică de urmat, o pildă a eroismului și a modestiei bazate pe îndemnul evanghelic după care și-a ghidat întreaga viață: „Am făcut ceea ce eram datori să facem” (Lc. 17, 10).


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!