Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Timp liber Mari personalităţi cu numele Dimitrie

Mari personalităţi cu numele Dimitrie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Timp liber
Un articol de: Dan Cârlea - 27 Octombrie 2012

O serie de personalităţi ale vremurilor noastre, dar şi din vechime au făcut din numele Dimitrie pe care l-au purtat un renume. Le dedicăm această pagină doar câtorva dintre aceşti mari români, deoarece spaţiul nu ne-ar permite mai mult. Dimitrie Gusti (1880-1955) a fost un mare sociolog, fondator al Muzeului Satului din Bucureşti. Dimitrie Cantemir a fost nu doar domnitor al Moldovei în 1693 şi 1710 - 1711, ci şi un spirit renascentist: cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, om politic şi scriitor. Dimitrie Paciurea (1873-1923) a fost un sculptor valoros, opera sa situându-se la confluenţa dintre clasicism şi modernism.

Sociologul, filozoful şi esteticianul Dimitrie Gusti a avut o importantă contribuţie la dezvoltarea şi aplicarea sociologiei, fiind cel care a obţinut legiferarea, pentru prima oară în lume, de a se realiza cercetarea sociologică îmbinată cu acţiunea socială practică şi cu pedagogia. Savantul Dimitrie Gusti s-a născut la 13 februarie 1880 la Iaşi, a devenit în 1919 membru al Academiei Române, a fost ministru al învăţământului din 1932 până în 1933, dar şi profesor la universităţile din Iaşi şi Bucureşti. A înfiinţat şi a condus mai multe organisme: Asociaţia pentru Ştiinţă şi Reformă Socială, Institutul Social Român, Institutul de Ştiinţe Sociale al României, Consiliul Naţional de Cercetări Ştiinţifice.

Fondatorul Muzeului Satului

O importantă operă a lui Dimitrie Gusti este crearea, împreună cu literatul Victor Ion Popa, cu antropologul cultural Henri H. Stahl şi cu etnologul Gheorghe Focşa, a Muzeului Satului din Bucureşti, o instituţie ce conservă trăsăturile arhitecturale specifice tuturor zonelor poporului român. Planurile de amplasament ale "satului satelor" au fost executate de scriitorul Victor Ion Popa, iar lucrările au fost făcute cu finanţarea pusă la dispoziţie de Fundaţia Culturală Regală. Gusti numea Muzeul Satului "sunetul trist al clopotelor istoriei României", ceea ce denotă că încă de pe atunci apăruseră semne ale deteriorării vieţii tradiţionale la sate. La inaugurarea muzeului, Gusti declara: "El şmuzeulţ este în stare să oglindească mai bine decât orice altceva bogăţia şi varietatea de viaţă ţărănească, ideile de atâtea ori adânci, de stil arhitectonic ţărănesc, marea ştiinţă a adaptării la mediu şi a prelucrării mediului, originalitatea în împodobire şi siguranţa instinctivă sau chibzuită a folosirii spaţiului mai larg pentru oameni, vite şi lucruri; arta şi tehnica românească de la brazdă îşi dau mâna".

Dimitrie Cantemir, un domnitor enciclopedist

Dimitrie Cantemir s-a născut în anul 1673, pe 26 octombrie, într-o familie nobilă din localitatea Silişteni, comuna Fălciu, judeţul Vaslui, astăzi localitatea purtându-i numele. A fost fiul domnitorului Moldovei Constantin Cantemir (1685-1693) care era de partea turcilor. Dimitrie a fost trimis la vârsta de 15 ani la Constantinopol, ca zălog, unde a rămas timp de doi ani.

După moartea tatălui său, în 1693, a ajuns pentru câteva luni pe tronul Moldovei, dar Înalta Poartă nu l-a confirmat, aşa că s-a întors la Constantinopol, unde şi-a reluat studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice. Când fratele său Antioh a ajuns domnitor, fiind preferat de turci, Dimitrie Cantemir a fost ambasadorul acestuia la Constantinopol. S-a căsătorit cu Casandra, fiica lui Constantin Cantacuzino Stolnicul, care i-a dărut mai mulţi copii, din care au trăit Matei, Constantin, Şerban, Maria şi Antioh (viitorul poet şi diplomat rus Antioh Dimitrievici Cantemir). După moartea Casandrei, Dimitrie s-a recăsătorit cu fiica unui general rus şi a mai avut o fată, Anastasia.

Înscăunarea lui Cantemir s-a petrecut în 1710, turcii căpătând între timp încredere în el, dar dragostea lui Cantemir pentru creştinism l-a făcut să semneze, în 1711, la Luţk, un tratat de alianţă cu Petru cel Mare, sperând în eliberarea Moldovei de sub otomani. După lupta de la Stănileşti (1711), unde ruşii au fost învinşi de otomani, Dimitrie Cantemir nu s-a mai putut întoarce în Moldova, alegând ca ţară de exil Rusia, unde a rămas pentru totdeauna.

Datorită erudiţiei sale şi spiritului enciclopedic, a ajuns consilierul lui Petru cel Mare şi a început o activitate ştiinţifică plină de roade. I s-au acordat titlul de Principe Serenissim al Rusiei şi un domeniu feudal lângă Harkov, în 1711.

A cotribuit la cartografierea Rusiei, a corespondat cu filozoful Leibniz în încercarea de a stabili principiile formării Academiei Ruse. Dimitrie Cantemir a scris prima lucrare filozofică românească - "Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea", în care sugerează superioritatea vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului şi încearcă să definească concepte filozofice şi să alcătuiască o terminologie filozofică. În lucrarea "Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago", Cantemir încearcă să împace ştiinţa vremii cu religia, integrând fizica într-un sistem teist. Dimitrie Cantemir este autorul primului roman politico-social, "Istoria ieroglifică", în care satirizează lupta pentru domnie dintre boierii din Ţările Române. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare.

Între 1714 şi 1716, Cantemir scrie în limba latină lucrarea "Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae", în care face o istorie a Imperiului Otoman şi analizează cauzele care ar putea duce la destrămarea acestuia, iar una din cauzele asupra cărora a insistat era posibilitatea popoarelor asuprite de a-şi cuceri libertatea. Lucrarea este tradusă şi publicată în engleză, franceză şi germană. La cererea Academiei din Berlin, Cantemir a scris şi lucrarea "Descriptio Moldavie" (Descrierea Moldovei"). Alte opere ale lui Dimitrie Cantemir sunt: "Prescurtare a sistemului logicii generale", "Cercetarea naturală a monarhiilor", "Sistema religiei mahomedane" (în rusă "Kniga sistima muhamedanskoi relighii"), "Cartea ştiinţei mu-zicii", el fiind şi un bun compozitor.

A murit la Harkov, în 21 august 1723, şi a fost înmormântat în Rusia, la Dimitrovka, în Biserica "Sfântul Nicolae" (făcută după planurile sale). În 1935, Nicolae Iorga reuşeşte să aducă în ţară rămăşiţele pământeşti ale lui Cantemir, care sunt înhumate în Biserica "Trei Ierarhi" din Iaşi.

Dimitrie Paciurea, un portretist desăvârşit

Sculptorul Dimitrie Paciurea s-a născut la Bucureşti, în data de 2 noiembrie 1873. Deşi contemporan cu Constantin Brâncuşi, stilul lui Paciurea este în contrast cu simplitatea şi esenţializarea lui Brâncuşi. L-a avut profesor, în timpul primelor studii din Bucureşti, pe sculptorul Wladimir Hegel, care i-a insuflat cultul pentru formă şi care l-a sprijinit să-şi continuie studiile la Paris, ceea ce Paciurea a şi făcut, între 1896 şi 1900.

A debutat în 1894, la Expoziţia artiştilor în viaţă, şi după aceea a fost prezent la manifestările "Cercului artistic" şi ale "Tinerimii artistice".

În 1919 s-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii "Arta română". A avut mai multe expoziţii personale, atât în ţară, cât şi peste hotare: Bucureşti, 1907, 1922, 1930, München, 1913, Bruxelles, 1930, Veneţia, 1924. Începând cu anul 1909 a fost profesor de sculptură la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti.

În lucrările sale a făcut aluzie la patrimoniul bizantin şi la cel al Renaşterii: "Gigantul", 1905, "Christ încoronat cu spini", 1907. În alte lucrări a inventat fiinţe fantastice: "Himera pământului", "Himera apei", "Himera nopţii". Unele dintre cele mai frumoase lucrări ale sale sunt portretele sculptate ce îi reprezintă pe mari oameni de cultură români şi universali, ce sunt expuse fie în Bucureşti, fie în alte locuri. A murit în 1932, la Bucureşti. Câteva statui îi pot fi admirate în Parcul Carol din Bucureşti, iar unele monumente de artă funerară pot fi văzute în cimitirul bucureştean Bellu.