Maria, copila dăruită să schimbe lumea

Ciprian Bâra, 08 Septembrie 2008

Persoanele sfinte, precum şi evenimentele şi scenele sfinte din istoria mântuirii neamului omenesc sunt cinstite, pomenite sau reprezentate prin desen şi culoare. Una dintre acestea, cunoscută şi slăvită în mod special în Biserica Ortodoxă, este Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, unică prin misiunea pe care a primit-o prin înger de la Dumnezeu, rămânând pentru totdeauna modelul persoanei alese de Dumnezeu pentru o misiune specială şi hotărâtoare pentru întreaga omenire.

Fecioara Maria este cea mai sfântă dintre femei şi s-a învrednicit de cinstea excepţională de a naşte cu trup pe Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii. Este recunoscută ca cea dintâi dintre toţi sfinţii, fiind „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii“.

Naşterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie, iar viaţa şi copilăria Mariei, fiica lui Ioachim şi a Anei, schiţată destul de succint în Sfânta Scriptură, este cunoscută şi prezentată în mod special în scrierile apocrife, care oferă foarte multe amănunte. Cea mai importantă sursă în acest sens o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creştină din secolul al II-lea. Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris în jurul anului 140.

Din neam domnesc şi preoţesc

Căsătorindu-se Ana, din neamul preoţesc al lui Matham, cu Ioachim, din neamul regelui David, au locuit cincizeci de ani în Nazaret şi, cu toate că duceau o viaţă plină de credinţă, nu au născut nici un prunc. Acest lucru a fost un permanent prilej de umilire din partea celorlaţi oameni, dar, în acelaşi timp, imboldul unor rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu pentru primirea unui rod al pântecelui pentru Ana cea osârduitoare.

Urcând, într-un an, la Ierusalim, de praznicul Înnoirii Templului, cei doi soţi rugători au primit vestea ce le va schimba viaţa lor şi, mai târziu, a întregii omeniri. Un înger i-a înştiinţat de primirea din partea lui Dumnezeu a unui prunc, chiar dacă erau la o vârstă înaintată şi în condiţii trupeşti neobişnuite. „Ioachime, Ioachime, Domnul Dumnezeu a auzit rugăciunea ta. Coboară de aici, căci, iată, soţia ta, Ana, va zămisli“; „Ana, Ana, Domnul a auzit rugăciunea ta şi tu ai să zămisleşti şi ai să naşti şi sămânţa ta va fi numită în toată lumea“, a vestit îngerul celor doi părinţi.

Din cartea scrisă de Iacob cel mic, „fratele Domnului“, aflăm că părinţii Mariei au ferit-o permanent de orice lucru rău şi au căutat permanent să o apropie de templu pentru a primi binecuvântările preoţilor. Astfel, aflăm că „în ziua când copila împlini un an, Ioachim făcu mare ospăţ şi chemă pe preoţi, pe cărturari, pe bătrâni şi pe întregul popor al lui Israel. Ioachim aduse pe copilă la preoţi, care o binecuvântară, şi îi ziseră: „Dumnezeul părinţilor noştri să binecuvânteze acest copil şi să-i dea un nume vestit, veşnic în toate generaţiile“. Şi tot poporul zise: „Aşa să fie, aşa să fie, amin!“, arătându-se prin aceasta că a fost de la început consacrată lui Dumnezeu.

Când Maria a făcut trei ani, părinţii ei au dus-o la Ierusalim şi au înfăţişat-o Domnului, împreună cu multe daruri. Slujitorul Templului a primt-o şi toţi preoţii s-au bucurat, apoi, rugându-se, au binecuvântat pe cei doi părinţi şi pe copila Maria, întreaga familie întorcându-se la Ierusalim. Când copila a împlinit şapte ani, părinţii au adus-o iarăşi la templul din Ierusalim, fiind însoţiţi de alaiul fecioarelor. Fiind dăruită templului, Maria rămâne în Sfânta Sfintelor până la vârsta de 12 ani. Acolo, la templu, ea a fost întâmpinată de marele preot, care a binecuvântat-o în chip profetic. Acesta primi pe Maria, o binecuvântă şi zise: „Domnul a ridicat numele tău în toate generaţiile; prin tine, la sfârşitul zilelor, Domnul va descoperi copiilor lui Israel mântuirea Sa“.

Dedicată cărţilor sfinte, ţesăturilor şi hrănită de îngeri

La scurt timp după aceasta, Ioachim, tatăl ei, a murit, la vârsta de 80 de ani, iar Maria nu se depărta de templu zi şi noapte. Ana a venit la Ierusalim pentru a fi împreună cu fiica ei, dar, după doi ani, la vârsta de şaptezeci şi doi de ani, a murit, copila rămânând astfel orfană.

Fără a avea parte de purtare de grijă părintească, Maria nu ieşea din templul Domnului, iar dacă avea nevoie de ceva, cerea numai de la Elisabeta, căci locuia aproape de aceasta.

Fiecare zi şi-o petrecea în templu, citind neîncetat din dumnezeieştile Scripturi şi ostenind la lucrul lânii, a inului şi a mătăsii.

După ospeţele liturgice, toate fecioarele din templu se întorceau la ale lor, numai Maria, iubitoare de cele sfinte, despre care Epifanie Monahul ne spune că era „de statură mijlocie, iar unii spun că era ceva peste cea mijlocie, pielea avea culoarea grâului, părul blonziu, ochii frumoşi, de culoarea alunii aurii, sprâncene negre, nasul drept, mâinile, degetele şi faţa lungi, plină de graţie şi frumuseţe dumnezeiască, neînfumurată, nesofisticată, neatinsă de moliciune, având o smerenie covârşitoare“, rămânea pentru a sluji preoţilor şi pentru a păzi jertfelnicul.

Încredinţată de Dumnezeu lui Iosif

În tot acest timp, lucra veşminte de lână pentru templul Domnului şi era hrănită de îngerii care intrau în templu, stăruind în rugăciuni, în citire, în post, în lucrul mânilor şi în toate virtuţile.

Rămânerea Fecioarei în locul cel mai sfânt al templului şi hrănirea ei de către îngeri sunt semne doveditoare ale înălţimii ei duhovniceşti, lucru pentru care dreptul Iosif a primit-o sub ocrotirea sa, după ce Zaharia arhiereul, tatăl lui Ioan Botezătorul, a luat douăsprezece toiege de la preoţii rude ale Fecioarei şi le-a pus pe jertfelnic zicând: „Arată Doamne un semn, a cui să fie Fecioara!“. Pe când se rugau ei, toiagul lui Iosif a odrăslit şi aşa i-a fost încredinţată Fecioara Maria.

Apoi fiind ea în casa lui Iosif a primit vestire îngerească că va naşte fiu pe Cel Unul-Născut. Şi a zămislit ea feciorelnic şi a născut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

Cinstită de toţi

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului există şi la copţii egipteni şi la iacobiţii sirieni, separaţi de Biserica Ortodoxă după Sinodul al patrulea ecumenic. Având în vedere că aceştia n-au împrumutat mai nimic de la ortodocşi după despărţirea lor de Biserica ecumenică, înseamnă că sărbătoarea respectivă era deja în uz şi la ei înainte de această despărţire. Începutul ei trebuie statornicit deci între Sinodul III ecumenic (431) şi Sinodul IV ecumenic (451).

În Apus, sărbătoarea este adoptată în timpul papei Serghie I (687-701). În secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul a compus condacul şi icosul acestui praznic, iar în secolul al VIII-lea, Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit Canonul ce se cântă la slujba Utreniei. Data de 8 septembrie, aleasă pentru prăznuire, reprezintă ziua sfinţirii unei biserici dedicate Fecioarei Maria, construită la Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

Laudă neîncetată a sfinţilor

„Eva, încă nepervertită, a primit cuvântul şarpelui şi a născut nesupunerea şi moartea. Maria, însă, Fecioară fiind, a primit cu credinţă şi cu bucurie vestea pe care îngerul Gavriil i-o aduse. De aceea, ea a răspuns: «Mă încred în cuvântul tău». De la ea s-a născut Acesta despre Care am arătat că vorbesc atâtea scrieri.“ (Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful)

„Câte «fecioare Maria» vom mai găsi? Să luăm aminte cum ea L-a îmbrăţişat şi cum L-a însoţit pe Domnul! Câtă bucurie oare n-au avut îngerii când şi-au văzut chipul curăţiei lor în trupul unei fecioare! Cum o va arăta Domnul tuturor şi va zice Părintelui ceresc: «Toate acestea au fost şi sunt fecioare precum Maria, Maica Mea!».“ (Sfântul Atanasie cel Mare )

„Tu eşti cea mai cinstită dintre toate făpturile, mai frumoasă decât cerurile, străluceşti mai mult decât soarele şi eşti preamărită de îngeri. Neurcându-te în rai, ci rămânând pe pământ, ai purtat în sânul tău pe Domnul cerului şi pe Stăpânul lumii întregi.“ (Sfântul Grigorie de Nyssa)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!