Reportaj
Fotografii Mihnea Păduraru

Maria Rotariu, femeia care a născut în închisoare

Dumitru Manolache, 18 Octombrie 2018

Maria Rotariu are 93 de ani. Locuiește cu soțul, Virgil Rotariu, de 97 de ani, la Vaslui, într-o căsuță modestă, de pe o stradă liniștită din apropierea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, pe care o frecven­tează constant. Auzind-o vorbind, ai crede că această femeie, cu mintea sclipitoare, extrem de culti­vată, șarmantă și volubilă, a avut parte doar de bucurii. Și că își trăiește se­nec­tutea în liniște și împliniri. Așa și este într-un fel. Numai că în spa­tele seninătății afișa­te „macină” dureros o mare încercare a vieții ei: experi­ența închisorilor comuniste.

Am ajuns la familia Ro­­tariu într-un amurg de vară ruginită stropit de câteva picături de ploaie. Am fost întâmpinați de domnul Virgil Rotariu. Auzisem ceva despre experiența doamnei Maria Rotariu de la părintele Cosmin Gubernat, care slujește la biserica la care se roagă dânsa, și am vrut să o cunoaștem. Așa am descoperit încercarea tinereții domniei sale când, arestată fiind de Securitate, a trebuit să nască în închisoarea Văcărești din Bucu­rești.

Prima arestare

În 1951, la scurtă vreme după absolvirea Școlii de asistenți sociali București, proaspăt căsătorită cu Virgil Rotariu, un matematician poreclit de colegi „Pitagora”, îndrăgostit lulea de frumoasa lui soție, s-a stabilit la Tanacu, din județul Vaslui, unde urma să predea, ea, limba română, el, matematica. Dar liniștea tinerei familii avea să fie tulburată de „invitația” la secția de securitate pentru a da o „nevinovată” declarație.

 „Ne căsătoriserăm pe 18 iunie 1951, iar vizita celor doi agenți de securitate se petrecea la câteva luni după eveniment. Eu mai fusesem anchetată înainte de căsătorie, pentru că aveam un prieten din Tecuci, Aurel Tacu, mare legionar, care venea la noi în casă, și care avea să petreacă după aceea mulți ani de chinuri prin cele mai odioase închisori comuniste. Îl cunoșteam, dar nu aveam treabă cu activitatea lui legionară. Venea la mine să-l mai ajut cu examenele, pe care le tot neglijase din cauza activității lui. Așadar, am fost mai întâi închisă la Iași. De acolo m-au transferat la Suceava, dar eu credeam că ajung în Siberia! Am fost băgată în celula 18. Am eu ceva cu cifra 8, pentru că sunt născută pe 18 iunie 1925, căsătorită pe 18 iunie, și am născut 1953, tot într-o zi de 18! Și, cum se spune că cifra 8 este simbolul veșniciei, probabil că de-aia am ajuns eu, o bicisnică ce sunt, la 93 de ani!

Fusesem dusă la Suceava pentru a fi confruntată cu legionarii tecuceni închiși acolo. Cum am ajuns, surprinzător, m-au scos la plimbare încă din prima zi, ceea ce a atras suspiciunea colegelor de celulă cum că aș fi informatoare! Când au văzut că am luat legătura cu deținuții respectivi s-au lămurit ce e cu mine”, ne poves­tește doamna Maria, care a stat închisă la Suceava patru luni.

A doua arestare

Când a fost arestată la Tanacu, doamna Maria era însărcinată în patru luni și jumătate. „Lucram pe vremea aceea și la școală, și la dispensarul TBC. Au venit doi indivizi la școală și m-au ridicat, spunându-mi să merg cu ei să dau o declarație. Virgil le-a spus că nu mă lasă singură. Când am ajuns la Securitate, șeful de acolo, care mă știa, i-a spus soțului să-mi aducă haine, pentru că trebuia să plec la București. Fusesem reclamată de fostele colege de la Litere pentru că aș fi făcut activitate legionară împreună cu ele! Mai întâi am fost dusă la Rahova, unde am intrat direct în anchetă. Când au văzut că sunt gravidă, colegele de la Litere și-au dat seama că au făcut rău că au mințit. De fapt, ele încercau să salveze o altă colegă care, într-adevăr, activase în mișcarea legionară, și și-au zis să mă bage pe mine în față, pentru că eram căsătorită pe undeva prin Moldova și ar fi fost mai greu ca Securitatea să dea de urma mea. Uitaseră că existau evidențe și că aveam cazier. Tocmai de aceea m-au luat ca din oală: găsiseră o scrisoare de-a mea la o mătușă din partea tatălui meu! Când și-au dat seama în ce mă băgaseră, fetele și-au schimbat declarațiile, spunând că fuseseră «date sub presiune». Dar ce mai conta? Trebuia să fiu vinovată! De aceea m-au anchetat zile la rând, m-au dat cu capul de pereți pentru că nu voiam să rostesc «legionarul Tacu Aurel». Când eram întrebată despre prietenul meu, eu îi spuneam «studentul Tacu Aurel». Au schimbat anchetatorii, mi-au adus și un licențiat în filozofie, altul deo­sebit de frumos, un altul tânăr, doar-doar voi recu­noaște că am făcut activitate legionară. Ce se mai înfuriau!”, își aminteșe doamna Maria.

„Credinţa mea puternică m-a ținut în viață”

Până la urmă, Maria Rotariu a ajuns la Văcărești.

„Virgil mi-a adus multe haine într-o ladă de campanie. Partea nostimă era că eu, fiind însărcinată, nu puteam să ridic ditamai lădoiul. Copilul mișcase deja. De aceea, îmi duceau bagajul de colo-colo securiștii! Și asta mă amuza grozav! Eu am avut tot timpul moralul ridicat. Dar și o credință puternică. Aceasta m-a ținut în viață. Am născut un băiețel, căruia i-am pus numele Florin, care a rămas lângă mine până pe la trei săptămâni. Apoi mi l-au luat și l-au dus la Spitalul de copii din București, pentru că făcuse o infecție urâtă și trebuia să-i facă paracenteză (drenare) la ambele urechi. Am crezut că îmi va fi adus înapoi, dar nu a fost așa. Atunci am intrat în greva foamei și am cerut cu insistență să-mi restituie copilul. După cinci zile, mi-au adus copilul. Am rămas cu el la Văcărești cinci luni, ieșind din închisoare în 1952. Cât am stat acolo, am suferit de rinichi și aveam albumină. Când trebuia să nasc, aveam picioarele umflate cât cofa. Medicii spuneau că voi muri și eu, și fătul. Dar Dumnezeu a vrut altfel. La un moment dat, am fost mutată din celula deți­nutelor politic, în cea a de­ținutelor de drept comun, unde se afla o moașă din Vaslui. Ea a reușit să transmită «afară» in­formații despre mine. Așa a aflat soțul meu că avem un băiețel. Astăzi, Florin are 65 de ani și trăiește la Iași. Are pregătire în matematică. O perioadă a fost profesor universitar în Canada. Are doi copii, un băiat actor și o fată pictoriță”, ne mai spune doamna Maria.

După ce a ieșit din pușcărie, a fost urmărită tot timpul de Secu­ritate. După Revoluție, a c­u­nos­­cut-o pe Aspazia Oțel Petrescu. „Nu pot să v-o descriu. Era cre­­dința întruchipată. Când aveam nevoie de o lămurire pe ea o sunam!”, ne mai spune fosta deți­nută politic.

În fiecare duminică, doamna Maria merge la biserica din apropiere unde se roagă pentru ea, pentru cei dragi ei și pentru cei care au pătimit nevinovați în închisorile comuniste, exprimându-și astfel mulțumirea față de Dumnezeu Care, la un moment dat, a vrut altfel pentru ea și pentru copilul ei născut în celulă...


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!