Oltenia
Marşuri pro viață în Mitropolia Olteniei

Marşuri pro viață în Mitropolia Olteniei

Pr. Ioniţă Apostolache, 26 Martie 2019

Sute de credincioși din cele mai importante orașe ale Olteniei au participat sâmbătă, 23 martie, la marşuri pentru viaţă. Manifestarea de anul acesta a avut ca motto mesajul „Unic din prima secundă”, dorind să conştientizeze opinia publică de importanţa vieţii încă din pântecele matern.

Aşa cum s-a obişnuit în fiecare an, marele praznic al Bunei Vestiri a fost precedat de o serie de manifestări dedicate în exclusivitate vieţii şi importanţei ei încă din prima secundă. Aşa se face că, prin iniţiativa unor organizații neguvernamentale din cuprinsul Mitropoliei Olteniei (ASCOR, Pro-Vita etc.), cu binecuvântarea şi susţinerea centrelor eparhiale, sute de credincioşi olteni s-au însoţit sâmbătă, 23 martie, în gând de rugăciune şi solidaritate, pe străzile celor mai importante oraşe din zonă: Craiova, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Turnu Severin sau Slatina, pentru a susţine valorile esenţiale ale existenţei umane.

Sute de participanţi la Craiova şi Târgu Jiu

La Craiova, „Marşul pentru viaţă” a început de la ora 16:00, pe traseul: Biserica Hagi Enuș, Teatrul Național Marin Sorescu, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”-Madona Dudu. La Târgu Jiu, participanţii la marş au pornit pe trasesul: str. Victoriei - Piaţa Prefecturii - Calea Eroilor - Masa Tăcerii - Poarta Sărutului - Calea Eroilor - Coloana Infinitului. După marş, un sobor de preoţi a săvârşit Acatistul Bunei Vestiri la Biserica „Sfinţii Apostoli” din municipiu, în prezenţa celor câteva sute de participanţi.

Atât la Craiova, cât şi la Târgu Jiu, credincioşii au fost însoţiţi de preoţii din parohii, care au binecuvântat rugăciunile rostite pe parcursul marşului.

„Marşul pentru viaţă”, la Râmnic

La Râmnicu Vâlcea, manifestarea pro-viață a început din fața sediului Primăriei municipale, continuând pe cele mai importante artere ale oraşului. „Arhiepiscopia Râmnicului, cu binecuvântarea Înaltprea­sfin­ți­tului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a organizat și în acest an evenimentul «Marșul pentru viață», cu tema «Unic din prima secundă», pentru a promova darul vieții la justa sa valoare, mai ales că fiecare copil are ADN propriu și un suflet unic, creat de Dumnezeu. Ca în fiecare an, evenimentul a fost unul pașnic, pentru că promovează iubirea vieții și a oamenilor. Însă a fost și un prilej de a trage un semnal de alarmă cu privire la dreptul la viață al copilului nenăscut și felul în care putem să venim în sprijinul mamelor care îl poartă în pântece”, a precizat pr. Alexandru Cristian Bănuță, consilier eparhial al Sectorului învățământ și activități cu tineretul.

La „Marșul pentru viață”, dimpreună cu preoți de la parohiile din municipiul Râmnicu Vâlcea, au participat membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” a Arhiepiscopiei Râmnicului, Asociației „Mămici din Vâlcea”, Ligii Femeilor Creştine Ortodoxe Vâlcea, dar și elevi și eleve de la școli din municipiu, precum Școala Postliceală Sanitară „Sfântul Efrem cel Nou” a Semina­ru­lui Teologic Ortodox „Sfântul ­Ni­colae” din Râmnicu Vâlcea.

Susţinerea dreptului la viaţă, în Turnu Severin

În Drobeta-Turnu Severin, „Marşul pentru viaţă” a avut loc în ziua de 24 martie, fiind organizat de Asociaţia „Anastasia” a Episcopiei Severinului şi Strehaiei, în colaborare cu Asociația „Stu­denți pentru viață” şi Direcţia de Patrimoniu Istoric şi Turism Cultural. Numărul celor care au participat anul acesta la a doua ediție a „Marșului pentru viață”, organizat la Drobeta-Turnu Severin a depășit cu mult numărul așteptărilor, la marș participând aproximativ 550 de copii, însoțiți de părinți. Evenimentul severinean a avut un caracter inedit, deoarece participanţii au defilat pe biciclete, role şi trotinete pentru promovarea vieţii şi importanţei copiilor pentru viitorul societăţii. „Fiecare copil, de dinainte de a fi născut, se distinge de orice alt om de pe planetă, are ADN propriu și caracteristici fizice și psihice unice. Mai mult decât atât, el este un suflet unic, creat de Dumnezeu și cu o menire foarte specifică în această lume, pe care nimeni nu o poate înlocui”, a spus Eliza Cloţea, preşedintele Asociației „Studenți pentru viață”.

Participanţii s-au adunat pe strada Crişan în dreptul Liceului de Artă „I. Şt. Paulian” și au pornit în marş pe biciclete pe traseul strada Crişan, între Bdul Tudor Vladimirescu şi Pădurea Crihala, iar apoi au avut loc activităţi în aer liber în Pădurea Crihala, dar și o tombolă cu premii, constând în articole sportive, pentru participanţii la marş.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!