Documentar
Martir în ceruri pentru Biserica de pe pământ

Martir în ceruri pentru Biserica de pe pământ

Marinel Laurenţiu Marcu, 09 August 2011

La 10 august, în fiecare an, Biserica se uneşte într-un trup pentru a-l sărbători cu bucurie universală şi devotament pe unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi martiri creştini, Sfântul Laurenţiu, a cărui moarte a însemnat de fapt moartea idolatriei romane, care din acel moment a suferit un declin semnificativ.

Sfântul Laurenţiu s-a născut în secolul al III-lea, în Spania, la Osca, un orăşel în provincia Aragon, la poalele munţilor Pirinei. De tânăr a fost trimis la Saragoza pentru a-şi completa studiile. Aici l-a întâlnit pentru prima dată pe viitorul episcop grec Sixt, care pe atunci era profesor la unul din cele mai renumite centre de studii ale acelor timpuri. Între cei doi se leagă o prietenie strânsă şi o comuniune de viaţă de maestru şi discipol.

Peste ceva timp, Sixt şi Laurenţiu, alăturându-se unui val de imigranţi spanioli, au venit la Roma. Când Sixt a fost ales şi întronizat ca patriarh, în anul 257, acesta l-a hirotonit pe Laurenţiu diacon şi, deşi era încă foarte tânăr, l-a ales să fie primul între cei şapte diaconi care slujeau în Catedrala patriarhală; de aceea este cunoscut ca arhidiacon al Romei. În acea vreme, această poziţie era una foarte importantă şi de mare încredere, iar cel care o ocupa avea în grijă sa tezaurul şi bogăţiile Bisericii şi distribuţia ajutoarelor şi milosteniilor la cei săraci.

Edictul împăratului Valerian împotriva creştinilor

Tot în anul 257, împăratul Valerian publică edictul său împotriva Bisericii, pe care, în nebunia lui, fără a cunoaşte lucrarea lui Dumnezeu, credea că o va putea distruge în totalitate. Prin acest edict, creştinii erau obligaţi să ia parte la cultul naţional al zeilor păgâni şi le interzicea să se mai adune în cimitire, ameninţând cu exilul sau chiar cu moartea pe oricine nu s-ar fi supus poruncii. Punându-şi speranţă în dictonul biblic: "Bate-vor păstorii şi se va risipi turma" (Zaharia 13, 7), Valerian a comandat ca toţi episcopii, preoţii şi diaconii să fie omorâţi fără drept de apel. Anul imediat următor, în ziua de 6 august, patriarhul Sixt este prins în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii şi omorât prin decapitare. Acesta a fost înmormântat într-una dintre criptele cimitirului Sfântului Calist, numită "Cripta papilor", care se păstrează până în zilele noastre.

"Unde pleci, sfinte episcop, fără diaconul tău?"

În lucrarea "De Officiis ministrorum" (Despre îndatoririle preoţilor), Sfântul Ambrozie al Mediolanului scrie: "Văzându-l pe episcopul său, Sixt, condus spre martiraj, Sf. Laurenţiu plângea şi striga: "Unde mergi tată fără fiul tău? Unde pleci sfinte episcop fără diaconul tău? Ce jertfă te pregăteşti să aduci fără diaconul tău? M-ai găsit cumva nedemn de aceasta? Arată-ne un semn că ai găsit un vrednic slujitor. Nu doreşti ca cel pe care l-ai împărtăşit cu sângele Domnului să-şi verse sângele său alături de tine?... Nu uita că oamenii cei mari sunt mai victorioşi prin faptele ucenicilor lor decât prin faptele lor. Părinte, arată-ne nouă puterea ta prin fiii tăi; sacrifică pe cel care l-ai crescut, şi vei dobândi răsplată veşnică". Răspunzând, Sixt i-a zis: "Nu te voi lăsa, fiul meu, nu te voi părăsi. Pentru tine sunt gătite chinuri mult mai grele. Pentru noi, cei mai bătrâni, cursa este mai scurtă. Ţie, fiind mai tânăr, ţi s-a gătit un triumf mai glorios împotriva tiraniei. Vei vedea, curând nu vei mai plânge şi după trei zile mă vei urma. De ce vrei să fii parte a martirajului meu? De ce ai nevoie ca eu să fiu prezent? Ucenicul slab merge înaintea maestrului său, ucenicul tare îl urmează şi împlineşte toate fără ajutorul său. Aşa şi Ilie l-a lăsat pe Elisei. Îţi încredinţez succesul puterii mele ţie". Textul Sfântului Ambrozie mai menţionează şi faptul că, înainte de a-i da sărutul păcii, Sixt i-a încredinţat diaconului său grija pentru Biserică şi i-a poruncit să împartă săracilor toate bunurile sale. Astfel, arhidiaconul Laurenţiu, în spiritul slujirii şi ascultării faţă de episcopul său, a administrat Biserica Romei timp de trei zile, împărţind toate bogăţiile acesteia la săraci.

Auzind vorbindu-se de bogăţii ale Bisericii, soldaţii romani l-au prins pe Laurenţiu şi l-au dus în faţa tribunului Partenius, care, la rândul lui, înştiinţându-l pe împărat, l-a aruncat în închisoare, dându-l în paza tribunului Ipolit. Aici, Laurenţiu, prin rugăciunile sale, vindecă un orb numit Lucillus şi converteşte pe însuşi tribunul Ipolit, pe care îl botează împreună cu alte nouăsprezece persoane ale casei lui. Pentru aceasta, Ipolit este scos în afara cetăţii, la porţile Salariei, şi i se taie capul în ziua de 9 august.

Săraci, orbi, şchiopi, bolnavi - comori veşnice ale Bisericii

Adus la palatul imperial, unde împăratul i-a poruncit lui să-i predea bunurile pe care le deţinea Biserica, Laurenţiu a chemat în faţa lui Valerian mulţimea de orbi, şchiopi, bolnavi şi săraci pe care îi ajutase şi a spus: "Iată comorile veşnice ale Bisericii, care nu se împuţinează şi sporesc mereu, care sunt răspândite în fiecare şi se regăsesc în toţi". Considerând gestul acestuia o insultă la adresa puterii romane, Valerian, cuprins de furie, i-a cerut diaconului lui Hristos să se închine idolilor, şi pentru că acesta a refuzat, a fost supus la cele mai crunte chinuri; i s-au pus pe trup lame de fier înroşit în foc, a fost bătut cu bice plumbuite şi lanţuri cu cârlige la ambele capete, i-au fost sfărâmate maxilarele cu pietre, apoi, fiind dezbrăcat de haine, a fost întins pe un grătar cu cărbuni aprinşi. Iar Sfântul Laurenţiu, cu faţa luminoasă, zicea: "Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai întărit pe mine". Şi ars fiind pe o parte, a mai avut totuşi tăria să le spună călăilor: "Iată, o, ticăloşilor, aţi fript o parte a trupului meu; întoarceţi-l acum şi pe cealaltă parte şi mâncaţi carnea mea cea friptă". După aceasta, slăvind pe Dumnezeu, a zis: "Mulţumesc Ţie, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit să intru pe porţile împărăţiei Tale!" (Vieţile Sfinţilor pe luna August). Sfârşindu-şi rugăciunea, sfântul şi-a ridicat privirea spre cer şi aşa şi-a dăruit sufletul lui Dumnezeu.

Moartea sa martirică, declinul idolatriei romane

Moartea Sfântului Laurenţiu a însemnat de fapt moartea idolatriei romane, care din acel moment a suferit un declin semnificativ. Mai mulţi senatori romani, văzând moartea sa martirică, au fost atât de puternic mişcaţi de credinţă şi eroismul său, încât s-au creştinat pe loc. Tot ei au fost cei care au luat trupul martirului şi l-au îngropat cu mare cinste pe data de 10 august 258, într-un loc cunoscut sub numele de Cimitirul Cyriaca in agro Verano, aflat la est de Roma, pe Via Tiburtina. Încă de atunci, mormântul sfântului era venerat cu fervoare şi devotament şi sărbătoarea sa, ţinută cu mare credincioşie. Sf. Împărat Constantin cel Mare construieşte aici o capelă închinată Sfântului Laurenţiu, care peste ani este transformată într-o adevărată catedrală, denumită Basilica di San Lorenzo fuori le mura (Biserica Sf. Laurenţiu din afara zidurilor).

Sfânt cinstit cu mare evlavie de creştini

Odată cu trecerea timpului, popularitatea Sfântului Laurenţiu a crescut simţitor; sărbătoarea sa ajungând să fie în secolul al VI-lea una dintre cele mai celebrate sărbători ortodoxe în Europa de Vest. Martirajul său şi puterea mijlocirii sale au fost lăudate şi mărturisite de mai mulţi sfinţi părinţi şi scriitori bisericeşti, cum ar fi: Sf. Grigore de Tours, Sf. Ambrozie, Fericitul Augustin, Leon cel Mare, Fulgenţiu de Ruspa, Eusebiu sau poetul Prudenţiu. De asemenea, secole la rând, fenomenul astronomic al curentului de meteori Perseide, care apare în preajma datei de 10 august, a fost denumit simbolic "Lacrimile Sfântului Laurenţiu". În hagiografia şi iconografia bizantină, Sfântul Laurenţiu este reprezentat ca diacon cu cădelniţa cu jar în mână, cădind şi înmiresmând Biserica lui Hristos, pe când sursele apusene îl prezintă oferind săracilor bogăţiile Bisericii sau întins pe un grătar aşezat pe cărbuni aprinşi.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!