Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Mărțișoare și flori din partea copiilor din Făget

Mărțișoare și flori din partea copiilor din Făget

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Banat
Un articol de: Ziarul Lumina - 09 Martie 2018

Beneficiarii Centrului de zi „Patriarh Miron Cristea” Făget împreună cu specialiști care lucrează în cadrul acestuia au desfășurat în această perioadă mai multe activități de creație în proiectul „Bucuria primăverii și importanța mamei transmisă din suflet de copil”.

Activitățile au început spre sfârșitul lunii februarie, când cei mici au confec­ționat mărțișoare, felicitări și flori din zahăr, punându-și în valoare creativitatea și originalitatea. Cea de-a doua activitate desfășurată a avut loc în Duminica a 2-a din Postul Sfintelor Paști, la Biserica Ortodoxă Făget 1. Aici, beneficiarii centrului au susținut după Sfânta Liturghie un concert de pricesne închinat Maicii Domnului, dar și mamelor creștine. La final, copiii au fost felicitați de părintele protopop Bujor Păcurar pentru felul cum s-au pregătit și au susținut programul dedicat mamei, cu ocazia zilei de 8 martie, îndemnându-i, totodată, să acorde o importanță deosebită și învă­țăturii, pentru a obține cât mai multe rezultate bune la școală. În timpul împărțirii sfintei anafore, beneficiarii centrului au dăruit credincioșilor mărțișoare, felicitări și floricele de zahăr, subliniind pe de-o parte rolul și importanța mamei, iar pe de altă parte trezind în sufletul fiecăruia bucuria și speranța aduse de anotimpul primăverii. În semn de prețuire și recunoștință pentru activitățile lor, cei mici au fost răsplătiți cu o agapă creștină.

Cea de-a III-a activitate a fost desfășurată în data de 7 martie, când beneficiarii centrului, împreună cu părintele coordonator al centrului și pedagogii sociali Letiția Botineștean și Viorica Ciusa, au vizitat bolnavi din spitalul orașului Făget. Aici, copiii au fost întâmpinați de doctorul Delia Glava, alături de care au vizitat Secția de pediatrie a spitalului. Copiii au primit o serie de informații esențiale legate de virozele de sezon și despre modalitățile de prevenire și combatere. Au vizitat apoi saloanele cu pacienți, având ocazia de a socializa și cunoaște alți copii de vârstă apropiată aflați în suferință. Conștientizând suferința semenilor internați în spital, copiii au încercat să le readucă bucuria în suflet, prin împărțirea de felicitări, precum și prin transmiterea urărilor de sănătate. Toate aceste evenimente urmăresc formarea unei conduite frumoase, îmbogăţirea dragostei faţă de aproapele aflat în suferinţă, precum şi conştientizarea importanţei cinstirii persoanei care ne-a dăruit viaţă.

Centrul de zi „Patriarh Miron Cristea” din Făget face parte dintr-un program social al Arhiepiscopiei Timişoarei, fiind susţinut de Consiliul local al oraşului Făget. Acesta oferă servicii sociale pentru 25 de copii care provin din familii cu dificultăţi de natură socială şi economică. Beneficiarii centrului se bucură zilnic de o masă caldă, de activităţi educative, religioase, formativ-integrative, recreative şi de socializare, reprezentând pentru ei „o a doua casă”. (Pr. Ionuț Liviu Lacatîș)