Theologica
Mărturisitorul lui Hristos, Cuviosul Maxim

Mărturisitorul lui Hristos, Cuviosul Maxim

În calendarul Bisericii Ortodoxe astăzi este cinstit Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, a cărui mutare a moaştelor la Constantinopol o sărbătorim. A trăit între anii 580 şi 662 şi este unul dintre cei mai mari teologi ai istoriei creştine, cu o operă de o profunzime dogmatică excepţio­nală. Caracterizând ansamblul operei Sfântului Maxim, părintele Dumitru Stăniloae spunea: „Scri­sul lui este o sinteză grandioasă şi personală a marilor curente filoso­fice ale Antichităţii şi a principalelor idei patristice”.

Dezvoltările teologice ale Sfân­tului Maxim referitoare la cele două naturi ale lui Hristos şi singurul Său ipostas, la relaţiile din­tre natură şi ipostas, la noţiunea de „ipostas compus”, la cele două voinţe ale lui Hristos, dar şi la na­tura voinţei şi legătura sa cu liberul arbitru, precum şi cele re­feritoare la natura libertăţii, la cele două energii ale lui Hristos, dar şi la noţiunea de energie în ge­neral, sunt şi astăzi esenţiale pentru a înţelege în profunzime hristologia şi antropologia orto­doxă.

Sfântul Maxim rămâne încă şi azi un maestru de nedepăşit şi doar urmându-i şcoala putem cu adevărat înţelege, atât cât este accesibil raţiunii umane, alcătuirea Cuvântului întrupat. Printre Sfinţii Părinţi, el este cel care oferă asupra acestui subiect expunerile cele mai precise, cele mai riguroase şi cele mai profunde. În afara aprofundării şi a precizării excepţionale pe care Sfântul Maxim le aduce acestor noţiuni de natură, persoană, voinţă şi libertate, el aduce şi lămuriri referitoare la câteva subiecte la care omul contemporan, pus în faţa provocărilor gândirii moderne raţionale şi secularizate, resimte o nevoie legitimă de explicaţie.

Sfântul Maxim ne aduce aminte că timpul vieţii şi pornirea legată de energia întregii lui fiinţe îi sunt date omului pentru ca el să umple intervalul ce-l separă de Dumnezeu la începutul existenţei sale, şi nu pentru alt­ceva. De aceea, fiecare gând, fiecare faptă a vieţii omului trebuie să contribuie la apropierea persoanei de Dumnezeu, altminteri, omul nu-şi îndeplineşte misiunea lui ontologică. Şi, în acest scop, fiecare minut şi fiecare secundă a vieţii sunt importante, până la ultimele pe care ni le dă Dumnezeu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!