Repere şi idei
Masa de Paști și semnificațiile ei spirituale

Masa de Paști și semnificațiile ei spirituale

Ciprian Voicilă, 12 Aprilie 2018

Pentru strămoșii noștri, actul de a mânca era sacru. Nu te așezai oricum la masă: înainte de a gusta din bucate, gândul omului se îndrepta spre ceruri, purtând cu el rugăciunea de mulțumire pentru acest dar, dar și pentru negrăita lui Dumnezeu purtare de grijă. Pâinea însăși - în viziunea românului - era sfântă. Grâul din care era făcută, potrivit legendelor noastre, poartă chipul Domnului. Masa Sfintelor Paști păstrează semnificații creștine, amplificându‑le. Bucatele ce aveau să fie consumate de‑a lungul celor trei zile erau pregătite cu multă atenție, gospodinele îngrijindu‑se nu doar de curăția lor exterioară, ci și de cea lăuntrică.

Deși timpul nostru social ne determină, pe majoritatea dintre noi, să apelăm în această perioadă la serviciile alimentare fast‑food, să cumpărăm cozonacul și pasca de la magazinul din colțul străzii, trebuie să recunoaștem că în anumite zone etnografice - mai cu seamă din Bucovina, Moldova, Ardeal - s‑a păstrat această grijă pentru pregătirea bucatelor de Paști, masa păstrând o bună parte din înțelesurile sacre de odinioară.

Oul pascal - simbolul jertfei Domnului

Cel mai răspândit aliment pascal este oul (vopsit sau încondeiat). În plan simbolic, oul semnifică viața. În spiritualitatea noastră tradițională, el este asociat cu jertfa mântuitoare a Domnului și cu preacuratul Său sânge.

În vechime, străbunii noștri credeau că ouăle fierte și încondeiate în Joia Mare nu se strică tot anul. Ouăle erau vopsite în roșu, galben, albastru, verde sau negru. Negrul simboliza patimile, durerea îndurată de Domnul nostru Iisus Hristos pentru izbăvirea noastră. Ouăle încondeiate erau denumite diferit, în funcție de zona etnografică: „muncite”, „chinuite”, „scrise”, „împistrite”, „picate”. Țăranul de altădată credea că e păcat să le dai de pomană. De aceea, de obicei erau trimise rudelor și vecinilor ca dar.

Creativitatea luxuriantă a geniului țărănesc și‑a dat măsura inclusiv în simbolistica ouălor încondeiate. Pe ele întâlnim diverse simboluri, mai mult sau mai puțin îndepărtate de lumea empirică a vieții satului, unele extrăgând esența văzutelor, celelalte pătrunzând intuitiv tainele cerești, nevăzute: Furca de tors, Grebla, Hârlețul, Cercelul Doamnei, Fluierul ciobanului, Grâul câmpului, Frunza stejarului, Albina, Peștele, Crucea Pascilor, Crucea românească. Încondeierea sau scrisul ouălor se plătea: meșterul primea o claie, adică treizeci de ouă.

Ouăle vopsite uniform, în diferite culori, erau numite „merișoare”, iar străbunii noștri credeau că dacă le dai de pomană pentru cei adormiți, pe lumea cealaltă ele se prefac în mere. Despre ouăle roșii se credea că amintesc muncile pe care le‑a îndurat Domnul. De aceea, în multe case, țăranii le păstrau tot anul, socotind că ele au puterea să țină la distanță de gospodărie și de membrii familiei duhurile necurate, bolile, relele de tot felul.

În Joia Mare se dau de pomană colaci, ouă roșii, oale noi cu apă tămâiată şi o lumânare. Prin unele locuri, în prima zi de Paști, se împart la cimitir ouă, peste mormânt, pentru cei adormiți. Tot acum se împart vecinilor și cunoscuților colaci, ouă, carne de miel şi o ulcică cu apă.

Atât de puternică era asocierea dintre sărbătoarea Învierii Domnului și obiceiul autohton al vopsitului și încondeiatului ouălor, încât într‑o legendă se spune că diavolul e frământat de două lucruri: dacă românii mai „scriu” ouă de Paști și dacă mai străbat satele cu colindul. Străbunii noștri credeau că el va stăpâni pământul doar când românii se vor abate cu totul de la legea strămoșească. Într‑o altă variantă a legendei, se spune că diavolul va scăpa de pe scaunul pe care Dumnezeu l‑a țintuit și va cotropi pământul, când româncele nu vor mai face pască și ouă roșii.

Se poate spune că oul deține și astăzi întâietatea între alimentele pascale. După revenirea acasă de la slujba Învierii, țăranii luau Paști, spunând: „Pe sănătate că am ajuns”, apoi se așezau la masă împreună cu întreaga familie pentru a se bucura de bucatele pregătite cu multă grijă de gospodine. Și din acest amănunt putem înțelege că Sărbătoarea Învierii Domnului, pentru țăranul român, era un timp festiv care aduna în jurul mesei pe toți membrii familiei. Timpul sacru era un timp al comuniunii dintre oameni. Familia reproducea, și o face și acum, la scară mică, relațiile de comuniune dintre creștinii care formează Trupul Domnului nostru Iisus Hristos – Biserica. Primul aliment consumat era oul. Ciocneau mai întâi soțul cu soția, apoi părinții cu copiii. Prin unele locuri, tatăl le împărțea celorlalți membri ai familiei fărâme dintr‑un ou slujit la biserică, având convingerea că, în acest fel, vor rămâne nedespărțiți pentru totdeauna. Erau consumate, mai întâi, bucatele care fuseseră sfințite la biserică. Pe masă, pe lângă ouă mai aveau slănină, carne de miel, de vițel, de porc sau de găină, hrean, usturoi. Cei care postiseră mai sever se fereau să se înfrupte până la sațietate. Preferau o supă ușoară.

Sentimentul comuniunii se extindea la acei membri ai neamului care pășiseră pragul Bisericii biruitoare: cei de aici ciocneau ouă în numele celor de dincolo – de obicei ouăle vopsite în negru – având încredințarea că aceștia vor afla în acest fel că pe pământ a sosit, din nou, Paștele și se vor bucura împreună cu ei, cu bucurie de negrăit. Prin unele locuri, în prima zi de Paști se împart la cimitir ouă, peste mormânt, pentru cei adormiți. Tot acum se împart vecinilor și cunoscuților colaci, ouă, carne de miel şi de o ulcică cu apă.

Nu sunt uitate nici rudele mai înaintate în vârstă, părinții, frații, nașii: în prima sau a doua zi de Paști prin multe locuri s‑a păstrat obiceiul ca creștinii să le treacă pragul casei, ducându‑le în dar pască și ouă.

Din pasca aruncată peste lume au răsărit toate grânele și florile

Pe lângă oul pascal, cel mai prestigios aliment este pasca. Se face rotundă fiindcă țăranul român credea că scutecele în care a fost înfășat Pruncul dumnezeiesc au avut formă rotundă. În unele locuri se fac în patru colțuri, în acest caz amintind de mormântul Domnului. Găoacele ouălor folosite pentru pască nu se aruncă oriunde, nu se ard, ci sunt date pe o apă curgătoare. Pasca pe care țăranii, în vechime, o numeau „anafură” - ea fiind dusă în ziua de Paști la biserică pentru a fi sfințită de către preot - se face după o rețetă specială, respectând un adevărat ritual. Gospodinele care o prepară se îngrijesc atât de curăția exterioară (își piaptănă părul, îmbracă o cămașă nouă), cât și de cea exterioară (rostesc rugăciuni, fac metanii). Înainte de a fi introdusă în cuptor, pascăi i se face în mijloc o cruce din aluat. Înainte de a fi pusă la cuptor, femeile fac cruce cu lopata de lemn pe cei patru pereți ai cuptorului și la gura lui, zicând: „Cruce‑n casă/, Cruce‑n piatră/, Cruce în tus‑patru/ Cornuri de casă,/ Dumnezeu cu noi la masă/ Maica Precistă la fereastră”. Cozonacii vor fi frământați din același aluat.

O legendă românească ne spune că în sâmbăta de dinaintea Sfintelor Paști, Dumnezeu a plămădit din crucea pascăi, chiar la vremea în care se coace ea, multitudinea florilor, a grânelor și a semințelor de tot felul. Fiind sfărâmată și mărunțită, a fost aruncată în cele patru părți ale lumii, ea răsărind peste întreg pământul. De aceea, prin unele locuri s‑a păstrat din vechime obiceiul ca în sâmbăta Paștilor românii să semene flori, având convingerea că în acest fel ele vor fi mai frumoase.

Mielul este un alt aliment pascal important. Simbolistica sa trimite chiar la persoana Fiului lui Dumnezeu - Sfântul Ioan Botezătorul se referă la Domnul nostru Iisus Hristos ca fiind „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Cei care au posibilitatea pot consuma la masa Sfintelor Paști și carne de vițel. Ne amintim aici de fragmentul din Cuvântul de învățătură în sfânta și luminata zi a slăvitei și mântuitoarei Învieri a lui Hristos, în care Sfântul Ioan Gură de Aur ne cheamă: „(...) Cei ce ați postit și cei ce n‑ați postit veseliți‑vă astăzi. Masa este plină, ospătați‑vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței: împărtășiți‑vă din bogăția bunătății.”

Un obicei străvechi la români este să ții masa întinsă în cele trei zile ale Paștelui și să îi poftești pe toți cei care îți trec pragul casei să se înfrupte din ele. Este o altă formă de a împărtăși cu semenul nostru bucuria tainică a Învierii Domnului, care, prin jertfa Sa, ne‑a dăruit viață veșnică.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!