Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Măsuri de prevenire a răspândirii gripei aviare

Măsuri de prevenire a răspândirii gripei aviare

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Un articol de: Oana Nistor - 14 Feb 2017

Gripa aviară a fost confirmată în Capitală, astfel că autorităţile au interzis pentru următoarele 30 de zile comerţul cu păsări şi ouă în toate pieţele din sectorul 1. Vestea bună este că în România nu au fost depistate focare de gripă aviară în ferme. Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) face, totuşi, populaţiei o serie de recomandări pentru a limita răspândirea virusului.

Prezenţa virusului gripei aviare de tipul H5N8 a fost confirmată în România în mediul sălbatic şi în gospodării din şase judeţe, cel mai recent focar fiind depistat pe malul lacului Griviţa din Bucureşti, în aval de barajul Străuleşti, unde au fost găsiţi cinci pescăruşi morţi la care a fost confirmată prezenţa virusului. Ca măsură de siguranţă, autorităţile au interzis comerţul cu păsări şi ouă de către producătorii individuali pe o perioadă de 30 de zile în toate pieţele din sectorul 1, precum şi organizarea de târguri şi expoziţii de păsări. „Menţionăm că nu a fost restricţionată comercializarea de produse avicole în supermarketuri şi celelalte magazine autorizate”, a declarat primarul sectorului 1, Dan Tudorache, citat de Agerpres. 

O altă măsură pentru prevenirea răspândirii focarului de boală, dispusă de celula de criză activată la nivelul Primăriei Capitalei, o constituie verificarea de către Poliţia Animalelor a gospodăriilor care deţin păsări, pentru a se asigura că acestea sunt ţinute în spații închise şi nu vin în contact cu păsările sălbatice.

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti (DSVSAB) a stabilit o zonă de monitorizare de 10 kilometri în jurul locurilor unde au fost descoperite cazurile de gripă aviară, zonă ce cuprinde, pe lângă sectoarele 1, 2, 5 şi 6, localităţile Tunari, Otopeni, Corbeanca, Buftea, Mogoşoaia, Chitila, Dragomireşti Vale şi Chiajna din judeţul Ilfov. „Toate cazurile de îmbolnăvire sau de păsări moarte din orice specie, din curtea proprie sau din locuri publice, trebuie să fie anunţate, în regim de urgenţă, la DSVSAB, telefon 021/3480565, 0762.221.­200, 0762.221.234, fax 021/348­2352, e-mailoffice-bucuresti@ansvsa.ro”, informează reprezentanţii in­stituției sani­tar-veterinare.

Preşedintele ANSVSA, Geronimo Răducu Brănescu, a declarat că, spre deosebire de alte ţări, virusul gripei aviare nu a fost înregistrat în exploataţiile profesionale din ţara noastră, iar carnea de păsăre şi ouăle achiziţionate din unităţile autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar sunt sigure pentru consum. Tot­odată, instituția reia apelul către cetăţeni de a respecta o serie de măsuri menite să limiteze răspândirea bolii: păsările din gospodărie să fie ținute în adăposturi, iar rațele și gâștele domestice să fie separate de alte păsări de curte. De asemenea, este interzisă adăparea păsărilor de curte cu apa de suprafață provenită din lacuri, iazuri sau bălți, iar toate cazurile de îmbolnăvire sau păsări moarte din orice specie, sau la mamifere, din curtea proprie, vor fi anunțate, fără întârziere, medicului veterinar.

12 focare de gripă aviară au fost confirmate până în prezent în România, la păsări domestice, în şase judeţe (Tulcea, Prahova, Bacău, Braşov, Mureş, Constanţa), 1.102 păsări din diferite specii fiind moarte din cauza bolii sau ucise, conform procedurilor, a anunţat, luni, ANSVSA. Instituția precizează că proprietarii de păsări afectaţi primesc despăgubiri financiare, în conformitate cu legis­laţia naţională şi europeană în vigoare.