Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Măsuri financiare pentru reducerea abandonului universitar

Măsuri financiare pentru reducerea abandonului universitar

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 27 Iulie 2016

Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) va implementa măsuri financiare active de reducere a abandonului universitar, începând cu anul universitar 2016­2017. Una dintre aceste măsuri este acordarea unor burse egale cu 10%, 20%, respectiv 30% din valoarea taxei pentru studenţii care vor promova anii II, III şi IV, se arată într-un comunicat de presă al Biroului de presă USV, remis Agerpres. Potrivit acestui comunicat, mii de absolvenţi de liceu se orientează, an de an, către programele de studii oferite de USV din dorinţa de a se specializa şi de a obţine o formare de calitate, iar cei mai mulţi candidaţi provin dintr-o regiune a Uniunii Europene dintre cele mai slab dezvoltate, condiţia materială a unora nepermițându-le să își finalizeze studiile. Prin urmare, conducerea USV va propune spre aprobare Senatului Universităţii, pentru studenţii cu taxă, un plan special de burse din veniturile proprii, menţionează sursa citată. Astfel, studenţilor cu taxă, care vor promova în anul II, li se va acorda o bursă egală cu 10% din valoarea taxei, celor care vor promova în anul III li se va acorda o bursă egală cu 20% din valoarea taxei, iar celor care vor promova în anul IV, o bursă în valoare egală cu 30% din taxă. Măsura se va aplica tuturor programelor de studii de licenţă şi masterat, începând cu promoţia 2016-2017. Totodată, USV va continua demersurile pe lângă conducerea MENCS pentru suplimentarea locurilor bugetate la studiile de licenţă şi de masterat sau redistribuirea acestora de la universităţile care nu reuşesc să atragă suficienţi candidaţi pentru locurile bugetate alocate.