Evanghelia zilei
Matei 23, 1-12

Matei 23, 1-12

Pr. Narcis Stupcanu, 01 Septembrie 2018

„În vremea aceea a vorbit Iisus mulțimilor și ucenicilor Săi, zicând: Cărturarii și fariseii au șezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă faceți-le și păziți-le; dar după faptele lor să nu faceți, că ei zic, dar nu fac. Pentru că leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște. Toate faptele lor le fac ca să fie priviți de oameni; că își lățesc filacteriile și își măresc ciucurii de pe poalele hainelor. Și le place să stea în capul mesei la ospețe și pe scaunele cele dintâi în sinagogi, să li se plece lumea în piețe și să fie numiți de oameni: Rabbi. Voi însă să nu vă numiți rabbi, că unul este Învățătorul vostru: Hristos, iar voi toți sunteți frați. Și tată al vostru să nu numiți pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri. Nici povățuitori să nu vă numiți, că unul este Povățuitorul vostru: Hristos. Și care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru, căci cine se va înălța pe sine se va smeri, și cine se va smeri pe sine se va înălța.”

Dorința de a fi cinstit de alții

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Întrebarea 36, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 331

„Întrebarea 36: Dacă trebuie să caute cineva cinste?
Răspuns: Ca să dăm cinste celui cu cinstea (Romani 13, 7) am învățat (de la Apostolul), dar ca să căutăm cinstea am fost opriți, pentru că Domnul a spus: «Cum puteți voi să credeți, când primiți mărire de la alții și mărirea cea de la unicul Dumnezeu nu o căutați?» (Ioan 5, 44). Așa încât a căuta cineva slava din partea oamenilor este dovadă de necre­dință și de înstrăinare de cinstirea lui Dumnezeu, pentru că Apostolul a spus că «dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi robul lui Hristos» (Galateni 1, 10). Deci, dacă cei care iau cinstea pe care o dau oamenii sunt atât de condamnați, apoi cei care caută cinstea care nu li se dă au negrăită osândă.”

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Întrebarea 247, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 422-423

„Iar lauda în Domnul este când cineva nu-și atribuie sieși faptele lui bune, ci Domnului (II Corinteni 10, 17), zicând: «toate le pot cu ajutorul lui Hristos» (Filip. 4, 13); iar (lauda) oprită ar avea un înțeles dublu, sau potrivit cu aceasta: «păcătosul se fălește cu poftele sufletului său» (Psalmi 9, 23), și cu aceasta: «ce se fălește cu răutatea cel puternic»? (Psalmi 51, 1) Sau potrivit cu aceasta: «toate faptele lor le fac, ca să fie văzute de oameni» (Matei 23, 5), dorind să fie lău­dați pentru toate câte le fac, ca și cum să fie lăudați de înseși (lucrurile) cele făcute. Unii ca aceștia ar putea fi și hoți de cele sfinte (ierosili), însușindu-și cele dăruite lui Dumnezeu și răpind pentru ei slava datorată lui Dumnezeu.” 

 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!