Documentar
Matei, mintea iudaică pusă în slujba lui Mesia

Matei, mintea iudaică pusă în slujba lui Mesia

Marius Nedelcu, 16 Noiembrie 2016

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, sărbătorit astăzi de Biserica Ortodoxă Română, reprezintă, în rândul Evangheliştilor canonici, mintea cea mai iudaică. El face trecerea de la Vechiul Testament spre Noul Testament. La el domină imaginea lui Mesia Cel mult aşteptat, descendentul regal al lui David, de aceea Evanghelia sa a fost aşezată prima şi cel mai aproape de Vechiul Testament. Personalitate complexă, Matei impresionează şi astăzi prin stilul său clar, prin mesajul elaborat, potrivit unui scop precis, prin bogăţia referinţelor biblice.

Probabil cea mai răsfoită şi citită Evanghelie din Sfânta Scriptură este cea redactată de Matei. Şi asta nu numai fiindcă este prima şi are cele mai multe capitole, ci pentru claritatea mesajului său, şi mai ales pentru că ea se adresează în egală măsură iudeilor şi păgânilor, fapt ce o face să fie mai mult o Evanghelie misionară, de convertire a popoarelor la credinţă, decât o expunere teologică profundă. Este o Evanghelie a începutului, de aceea ea impresionează de la primele capitole cu prezentarea neamului omenesc al lui Iisus Hristos, a naşterii Sale în Betleemul Iudeii, a închinării magilor şi apoi, a fugii în Egipt. Această Evanghelie a copilăriei lui Iisus s-a întipărit atât de adânc în mintea popoarelor creştine, încât s-au născut peste tot naraţiuni şi cântece care vestesc naşterea Domnului după modelul biblic, iar la noi, multe colinde îşi regăsesc sursa de inspiraţie în Evanghelia după Matei.

Cele mai vechi manuscrise ale Evangheliei după Matei nu conțin numele autorului canonic. Acest lucru nu este surprinzător, pentru că Evanghelia nu este un produs individual al unui autor, ci colectiv, al întregii Biserici. Sfântul Matei şi-a adunat materialul pentru Evanghelia sa din multe surse, prin viu grai sau cercetând scrieri mai vechi, colecţii de cuvinte dintre ale Mântuitorului care circulau în Biserică. Tradiţia veche a Bisericii a păstrat acest adevăr, că Matei este autorul primei Evanghelii din canonul scripturistic. Aceste mărturii vin din secolul al 2-lea, din scrierile lui Papias, Episcop de Hierapolis, din Asia Mică (135), şi de la Sfântul Irineu, Episcopul Lyonului, din Galia (175).

Marcu a fost sursă de inspiraţie pentru Matei

Este îndătinată ideea că Matei s-a folosit foarte mult de Evanghelia lui Marcu. Acest lucru nu impietează cu nimic munca lui Matei sau scrierea sa, ci din contră, îi oferă o autoritate şi mai mare, de vreme ce Marcu însuşi, în redactarea Evangheliei lui, s-a folosit extensiv de mărturiile Apostolului Petru. De aceea unii spun că prin Matei şi Marcu ne vorbeşte însuşi marele Apostol Petru.

Când Iisus Hristos l-a chemat la apostolat, Matei era la vamă (Matei 9, 9), luând taxe pentru regele Irod Antipa. Nu este clar pentru ce lua vamă Matei. Unii zic că pentru o rută comercială care era la 6,4 kilometri de Capernaum. Totuşi, pentru că evenimentul chemării sale este plasat în Capernaum (9, 1; 7, 10; cf. 4, 13), vama ar fi putut fi aşezată la Marea Galileii, în Capernaum, pentru că Irod taxa şi pescarii care ieşeau pe mare pentru a pescui. În Evanghelia sa, Apostolul se numeşte Matei (9, 9), în timp ce Marcu şi Luca îl numesc: „Levi al lui Alfeu” (Marcu 2, 14), sau simplu „Levi” (Luca 5, 27). Ocupaţia sa ca vameş sau colector de taxe arată că el era instruit, ştia să citească, să scrie şi cel mai probabil să calculeze. Faptul că vameşii erau bănuiţi că luau taxe mai mari pentru a opri din bani arată că ei stăpâneau un sistem de calcul care nu era la îndemâna omului de rând. Matei era un iudeu galileean care cunoştea foarte bine şi legea iudaică, şi scrierile vechi-testamentare. El era familiarizat şi cunoştea pe de rost pasaje din scrierile sacre şi a putut interpreta evenimentele legate de Iisus Hristos în lumina profeţiilor Vechiului Testament.

Irineu de Lyon spune că Evanghelia după Matei a fost scrisă în timp ce Petru şi Pavel trăiau, şi aceste lucru o plasează spre sfârşitul anilor 50 şi începutul anilor 60 ai primului secol creştin.

Împlinirea profeţiilor Vechiului Testament în Iisus Hristos

Matei şi-a construit Evanghelia pentru a demonstra identitatea mesianică a lui Iisus, dreptul Său de a moşteni tronul regal al lui David, precum şi împlinirea profeţiilor făcute către părinţii poporului evreu, începând cu Patriarhul Avraam (Matei 1, 1). El arată că Hristos este binecuvântarea aşteptată de toate neamurile. Evanghelia lui Matei este un instrument misionar către poporul iudeu, convingându-i pe contemporani şi conaţionali să Îl recunoască pe Iisus ca fiind Mesia. În acelaşi timp, el arată că mântuirea prin Iisus Hristos este şi pentru păgâni sau neamuri. Pentru creştinii dintre evrei, Evanghelia lui Matei oferă argumente să stea împotriva acuzelor venite din partea conaţionalilor care L-au respins pe Iisus, iar păgânilor le arată că și ei sunt fii ai Împărăţiei lui Dumnezeu.

Mulţi cercetători spun că Biserica din Atiohia Siriei, ai cărei membri proveneau dintre iudei şi păgâni (cf. Fapte 11, 19-26; 13, 1-3), a fost destinatara principală a Evangheliei lui Matei. Gândirea lui Matei l-a influenţat şi pe Sfântul Ignatie, unul dintre primii episcopi ai Antiohiei. În acelaşi timp, ea a fost trimisă din Antiohia către toate Bisericile creştine, care au păstrat-o şi răspândit-o în întreaga lume creştină.

În cadrul narativ al Evangheliei sale, Matei acordă o mare importanţă şi un spaţiu întins discursurilor Mântuitorului Iisus Hristos. El foloseşte şi o paletă bogată de stiluri narative: evanghelia naşterii; consemnări ale chemărilor sau mesaje vocaţionale; miracole; parabole; predici, poveşti de întâlnire, nararea Patimilor Domnului, vestirea Învierii lui Iisus Hristos din morţi. Evanghelia lui Matei are un ritm narativ aparte, cu un model ce se repetă în cadrul ei de multe ori. Se succed materiale narative şi blocuri compacte de discursuri sau predici ale Mântuitorului Iisus Hristos, aspect care oferă o anumită dinamică. Se regăsesc cinci mari discursuri ale Mântuitorului Iisus Hristos, şi ele corespund unei intrigi sau întrebări la care Învățătorul a răspuns, dar care nu este evidentă în text, ci poate fi dedusă: (1) cum trebuie să fie faptele evlaviei şi dreptăţii fiilor Împărăţiei cerurilor (cap. 5-7); (2) cum trebuie să se desfăşoare misiunea evanghelizatoare a apostolilor (cap. 10); (3) ce parabole a spus Iisus (cap. 13); (4) cine poate intra în Împărăţia cerurilor şi cum să iertăm pe aproapele (cap. 18-20); (5) cum se va sfârşi lumea (cap. 24-25). Matei marchează finalul acestor dis­cursuri prin cuvintele: „Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea” (7, 28; 11, 1; 13, 53; 19, 1; 26, 1). Matei foloseşte foarte des citate din Vechiul Testament şi subliniază demnitatea împărătească a lui Iisus Hristos, pe care Îl prezintă ca fiind rege sau împărat (din genealogie, dreptul Iosif este plasat în linia descendenţilor davidici), iar Matei statorniceşte numele de „Fiul lui David” ca titlu mesianic pentru Hristos.

Alături de ceilalţi evanghelişti, Matei este cinstit de Biserică şi pomenit până la sfârşitul veacurilor de fiecare dată când se citeşte Evanghelia sa. Astăzi, şi noi rostim: „Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de păcate sufletelor noastre!”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!