Religie şi ştiinţă
Materia lumii create şi Învierea lui Hristos

Materia lumii create şi Învierea lui Hristos

La întrebarea privind suportul ultim al lucrurilor, fizica afirmă că întreg edificiul materiei este alcătuit din componente tot mai mici, însă nicăieri nu găsim ceva de felul substanţei cu care ne­-am obişnuit, care să poată fi atins. Ceea ce noi percepem a fi substanţă consistentă şi impenetrabilă are, la nivel cuantic, caracteristicile unui câmp, tot aşa cum şi câmpurile, pe care noi le percepem ca fiind penetrabile şi lipsite de consistenţă, au o structură corpusculară. Materia este aşadar, pentru fizicieni, o ţesătură de energii, având o structură stranie, duală, şi undă, şi corpuscul, care scapă determinărilor ultime.

Din perspectivă ortodoxă, dezvăluirile pe care fizica le face cu privire la materie, ce alcătuieşte lucrurile lumii create şi trupul omului, nu rămân fără relevanţă spirituală. Pentru că, în ultimă instanţă, atenţia cu privire la materia lumii create şi deschiderea ei către spirit vine din aceea că şi materia, şi lumea întreagă sunt opera lui Dumnezeu şi spaţiul în care El însuşi lucrează.

Vidul energetic din lucruri şi energia din vid

Dacă, printr­-un exerciţiu de imaginaţie, mărim tot mai mult moleculele ce alcătuiesc o piatră, descoperim că ele sunt formate din atomi. Numai că atomii nu se ating reciproc, nu stau lipiţi unii de alţii, aşa cum ne apare o grămadă de granule de nisip. Ei sunt suspendaţi într­-o reţea de legături de natură cuantică. Pe lângă atomi, reţeaua de molecule ce alcătuieşte structura unui solid conţine şi foarte multe spaţii goale; nu există ceva "material" care să unească aceşti atomi, aşa cum ne sugerează simţurile. Astăzi ştim prea bine că pe măsură ce dimensiunile "fragmentelor" de materie scad, apare tot mai evident faptul că particulele ce intră în alcătuirea nucleului nu se mai comportă ca şi cum ar fi simple granule, ci şi ca unde. În cadrul acestei rubrici am mai scris despre dovezile pe care fizica le aduce în sprijinul ideii că ţesătura energetică ce alcătuieşte materia se vede şi într­-un alt fel, chiar în spaţiul vid. Dacă dintr-­o incintă scoatem orice formă de materie sau radiaţie, teoria spune că înăuntru mai rămâne totuşi ceva, şi anume fluctuaţiile de energie. Potrivit Principiului de incertitudine formulat de Heisenberg, restrângerea intervalului de timp în care se face o anumită observaţie are drept consecinţe cunoaşterea tot mai puţin precisă a energiei unui sistem cuantic (1). De aici s­-ar putea deduce că energia stării fundamentale nu este niciodată zero. Spaţiul gol, starea fundamentală ar trebui să fie înţelese ca fiind zone "umplute" cu fluctuaţii energetice. Fluctuaţiile acestea sunt reprezentate astăzi în forma unor perechi particulă ­antiparticulă, care apar şi dispar ca excitaţii ale câmpurilor (2). Ele arată că vidul însuşi trebuie înţeles ca fiind plin de energie - energia de vacuum sau energia stării fundamentale.

Fizica leagă taina materiei, începutul universului şi viitorul lui de vidul cuantic

Într-un mod semnificativ pentru teologie, de vidul cuantic se leagă şi câteva dintre cele mai dificile probleme ale cosmologiei actuale. Faptul că vidul este umplut cu energie, deţinând în mod potenţial particulele ce intră în alcătuirea materiei, înlesneşte acceptarea ideei că vidul ar putea fi "depozitul" din care au apărut toate cele existente în Univers (3). "Vidul, scria în urmă cu câţiva ani un fizician, este originea a tot, galaxii, stele, copaci, flori, (...) încât ideea de naştereex nihilo, din neant, care până mai ieri aparţinea religiei, pare să fi găsit astăzi un suport ştiinţific în cosmologie" (4). Pe de altă parte, vidul cuantic este prezent şi în lumea constituenţilor materiei. Aşa cum s-a mai spus, atomii ce intră în alcătuirea obiectelor lumii sensibile, dar şi nucleonii ce formează nucleele lor sunt mai mult vid decât substanţă. Mai mult decât atât, din perspectiva fizicii recente, se poate aprecia că, în ultimă instanţă, toate cele patru interacţiuni fundamentale care alcătuiesc întreaga lume fizică pot fi caracterizate prin mai multe tipuri de vid (5)! În baza acestor rezultate, există aşadar considerente pentru a pune în legătură diversele forme de vid şi constituţia lumii fizice. Un alt aspect este cel privind legătura dintre vidul cuantic şi unele ipoteze îndrăzneţe vehiculate în cosmologie. Aşa cum am menţionat cu prilejul altor articole, tranziţia de la vidul fals la vidul real ar putea fi cea care a declanşat secvenţainflaţiei(perioada de expansiune accelerată care se presupune că a existat foarte aproape de momentul apariţiei universului), iar fluctuaţiile vidului cuantic ar putea fi cauza neuniformităţilor ce se dovedesc esenţiale în formarea galaxiilor. În fine, şi expansiunea accelerată a universului (sugerată de parametrii supernovelor din clasa I), recent vehiculată în cosmologie, ar putea fi alimentată tot deenergia de vid, care la scara întregului Univers ar putea acţiona repulsiv. Toate acestea sugerează că vidul cuantic s-ar putea dovedi esenţial în cele mai importante etape din istoria Universului. Prezent, potrivit unor consideraţii ştiinţifice, la Big Bang, constitutiv deopotrivă energiei şi particulelor, legat de interacţiunile fundamentale şi determinant pentru viitorul Universului prin accelerarea expansiunii, vidul, în diversele lui forme, pare a fi ascuns în cele mai importante evenimente ale lumii în care trăim. De aceea, am subliniat atunci că aceasta l-a determinat pe un autor de popularizare a ştiinţei să afirme că vidul ar putea deţine "secretul existenţei noastre" (6).

Vid cuantic, creaţie ex-nihilo şi vedere ca prin oglindă, în ghicitură

Din perspectivă teologică, existenţa acestei ţesături de vid, pe care se sprijină lucrurile lumii sensibile, viaţa biologică, întreg Universul şi spaţiul gol însuşi, deschide mult ştiinţa către reflecţia filosofică şi teologică. Chestiunea este remarcată chiar de unii oameni de ştiinţă: "Cosmologia modernă a modificat profund ideile noastre cu privire la natura timpului şi spaţiului, la originea materiei, la dezvoltarea vieţii şi a conştiinţei, la ordine şi dezordine, la cauzalitate şi determinism. Ea abordează subiecte care au fost vreme îndelungată proprietatea exclusivă a religiei şi aruncă asupra lor o lumină nouă. Atacând zidul care înconjoară realitatea fizică cu ciocanele legilor fizicii şi ale matematicii, cosmologii şi astronomii s­au regăsit faţă în faţă cu teologii" (7). Am spus cu alt prilej că aceste aspecte pot fi semnificative şi în câmpul teologiei, tocmai pentru că în patristica răsăriteană ideea centrală a cosmologiei, ce priveşte întreaga lume creată, este aceea a creaţieiex nihilo, prin Cuvântul lui Dumnezeu. Desigur, această apropiere trebuie abordată atent. În legătură cu aceasta însă, s-au făcut de fiecare dată şi amendamentele necesare. S-a mai spus aici: nu înseamnă că nimicul la care se referă teologia creştină în cazul creaţieiex-nihiloeste vidul cuantic generator de energie. Însă faptul că fizica arată vidul cuantic ca fiind generator de perechi particulă-antiparticulă poate fi, din perspectivă teologică, o breşă prin care putem privi "în oglindă, ca în ghicitură" chipul sensibil al adevărului de credinţă mai profund, că lumea a fost creatăex-nihilo.

Nimicul metafizic, vidul cuantic şi zeroul din matematică

Totuşi, prin toate aceste rezultate, ştiinţa recentă se alătură cumva teologiei creştine, aflată într-o veche dispută cu metafizica antică, în legătură cu ideea parmenideană potrivit căreianimic nu poate fi creat din nimic. Desigur, chiar dacă rezultatele recente ale ştiinţei au permis această schimbare radicală de optică, sunt multe nuanţe care trebuie luate în calcul. Concepte precum "nimicul", "vidul cuantic" sau "zeroul" din matematică, provin din domenii distincte, au istorii şi accepţiuni diferite, încât ele nu sunt pur şi simplu echivalente. În acelaşi timp însă, nu poate fi trecută cu vederea o anumită "înrudire" a lor, şi faptul că ea este insuficient sondată metafizic. Cum am văzut deja mai sus, unii oameni de ştiinţă au găsit motive să trateze aceste subiecte împreună. Merită, de asemenea, remarcat şi faptul că, doar în urmă cu mai puţin de un secol, Martin Heidegger afirma în prelegerea "Ce este metafizica?" susţinută în 1928 la Freiburg, că "ştiinţa nu vrea să ştie nimic în legătură cu Nimicul" (8). Este adevărat, Heidegger nu făcea referire la vidul fizic, însă preocupările ştiinţei pentru vid şi rezultate de felul celor privitoare la fluctuaţiile energetice ale vidului cuantic nu aveau amploarea celor de astăzi. Este semnificativ, de asemenea, faptul că reflecţia filosofică a înregistrat o schimbare în privinţa aserţiunii metafizicii antice. Heidegger considera, în aceeaşi prelegere, căex nihilo nihil fit(din nimic nu se poate naşte nimic) este o propoziţie ambiguă. El observa atunci că "metafizica antică concepe nimicul în sensul de nonfiinţare, deci de materia care nu şi-a primit forma, de materie, care nu îşi poate da sie însăşi forma pentru a deveni o fiinţare dotată cu formă şi pentru a oferi astfel un aspect" (9). Însă, Heidegger subliniază că acest înţeles al "nimicului" s-a schimbat, între timp, în mod semnificativ. De la un concept opus fiinţării propriu-zise, unul care înfăţişează negarea ei, "nimicul" se arată ca un concept prin care se trezeşte, cu adevărat, interogarea metafizică propriu-zisă. "Nimicul încetează să mai fie contra-termenul nedeterminat al fiinţării şi se dezvăluie ca aparţinând fiinţei fiinţări" (10). Chiar dacă aici nu putem lega afirmaţiile lui Heidegger, de vidul fizic, deschiderea recentă a ştiinţei spre tema vidului, pus în legătură cu materia, energia, spaţiul şi câteva momente importante din istoria Universului, rămâne semnificativă. Pe de altă parte, în ceea ce spune Heidegger, se întrevede cumva şi o deschidere spre teologia creştină, operată în filosofie mai devreme decât cea produsă în câmpul ştiinţelor fundamentale.

Materia lumii create şi Trupul lui Hristos Înviat. Trecerea de la nefiinţă la fiinţă şi la transfigurarea şi înveşnicirea materiei

Din perspectivă teologică, toate acestea sunt relevante, pentru mai multe aspecte. Sf. Grigore Palama, plecând de la textul dinFacereaîn care Dumnezeu a spus "Să fie lumină!", consideră că toate cele create erau conţinute virtual în lumina de la începutul Creaţiei. Părintele Stăniloae observă că, în acest fel, Sf. Grigore Palama pare a sugera că în lumina sau energia aceea îşi avea subzistenţa sau originea toată lumea creată (11). S­-ar putea spune deci că, în teologie, întemeierea tuturor celor materiale, ca şi a celor spirituale din Creaţie, stă în energii. Cu alte cuvinte, alese de data aceasta din câmpul ştiinţelor, s-ar putea spune că între materia lumii şi lumina de la începutul Creaţiei este o strânsă legătură: materia este împlinirea poruncii lui Dumnezeu "Să fie lumină!" (12). Pe de o parte, chestiunea este semnificativă, tocmai pentru că în fizică este cunoscut faptul că masa de repaus a fotonului (particula luminii) este zero. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pune aceasta în legătură cu începutul lumii create: "Faptul că masa luminii în repaus este zero, iar în mişcare nu mai rămâne zero, ci devine ceva sensibil şi sesizabil, arată că lumina creată este simbolul originar al trecerii lumii create de la nefiinţă la fiinţă" (13). Pe de altă parte, faptul că lumea întreagă este creată din lumină şi că materia are aceste proprietăţi nebănuite la nivelul experienţei directe poate anticipa ideea că materia va primi, în Împărăţia lui Dumnezeu, însuşiri noi, spiritualizate. "În fond, scrie părintele Stăniloae, însăşi materia lucrurilor şi trupurilor în forma lor actuală e lumină. Lumina lor materială va fi penetrată şi copleşită atunci şla învierea de obşteţ de lumina imaterială, necreată" (14). Din perspectivă ortodoxă, dezvăluirile pe care fizica le face cu privire la materie, ce alcătuieşte lucrurile lumii create şi trupul omului, nu rămân fără relevanţă spirituală. Pentru că, în ultimă instanţă, atenţia cu privire la materia lumii create şi deschiderea ei către spirit vine din aceea că şi materia, şi lumea întreagă este opera lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, prin unirea firii omeneşti cu firea dumnezeiască în Hristos, şi materia lumii create cuprinsă în trupul Lui omenesc este unită cu dumnezeirea Lui. Încât, prin moartea şi Învierea Lui, materia Trupului Său este deplin transfigurată, îndumnezeită, înveşnicită. În acest fel, se deschide orizontul larg al înţelegerii şi deopotrivă al tainei transfigurării trupurilor noastre şi al materiei lumii create, ce se va petrece în Împărăţia lui Dumnezeu. "Creştinismul crede (...) într-o veşnicie a materiei, a unei materii nestingherit transfigurate de puterea şi bogăţia infinită a vieţii spirituale şi de energiile divine. Creştinismul admite un fel de materialism mistic, cunoaşte o sfântă materie. Căci Sfânt este trupul Domnului prin a cărui primire se sfinţesc şi trupurile noastre" (15).

Note:1. Roger Penrose, The Road of Reality. A Complete Guide to the Laws of the Universe, Vintage Books, 2004, p. 524. Cu cât intervalul de timp la care se restrânge observaţia este mai mic, cu atât energia în acel punct din spaţiu are fluctuaţii mai mari. Prin urmare, unui moment precis de timp îi vor corespunde valori ale energiei practic infinite. Produsul acestor două valori, ce reprezintă intervalul de timp şi variaţia energiei, trebuie să fie mereu mai mare decât Constanta lui Planck. Faptul că niciuna nu poate fi zero înseamnă că sunt excluse valorile precise.

2. Emil Vinţeler, Dicţionar de fizică teoretică, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999, p. 248.

3. Alan Guth, Was a cosmic inflation The Big Bang of the Big Bang?, în rev. "The Beamline" 27, 14 (1997).

4. Trinh Xuam Thuan, Melodia Secretă. Şi omul a creat Universul, Editura XXI: Eonul Dogmatic, Bucureşti, p. 154.

5. John D. Barrow, Mic tratat despre nimic, Editura Tehnică, Bucureşti, 2006, p. 280.

6. Charles Seife, Zero. Biografia unei idei periculoase, Editura Humanitas, 2007, p. 233.

7. Trinh Xuan Thuan, op. cit., p. 297.

8. "Ce este metafizica?", § 106 în Martin Heidegger, Repere pe drumul gândirii, Traducere şi note introductive de Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu, Editura Politică, Bucureşti, 1998, p. 34

9. Ibidem, § 119, apud op. cit., p. 48.

10. Ibidem, § 120.

11. Ibidem, p. 431, notă.

12. Alexei Nesteruk, Universul comuniunii, p. 82-83. Desigur, însă, aici nu este vorba de energiile create, ci de energiile divine necreate ale Creatorului, care ţin lumea.

13. Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale ortodoxiei, Editura Trinitas, Iaşi, 2007, p. 19.

14. Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997, p. 261.

15. Ibidem, p. 278.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!