Lumina literară şi artistică
MEDALION: Radu Cârneci, poetul iubirii

MEDALION: Radu Cârneci, poetul iubirii

Victoria Milescu, 22 Aprilie 2018

Radu Cârneci, care a plecat dintre noi la 8 decembrie 2017, era numit „poetul iubirii", opera sa reverberând iubirea de natură, de familie, de strămoşi, de viaţă în general, pentru că „Iubirea este atot-stăpânitoare", cum spune în Sonetul XCVII. A fost poet, traducător, jurnalist, editor. S-a născut la 14 februarie 1928 în Valea lui Lal, judeţul Buzău de azi. A urmat Liceul „Regele Ferdinand" din Râmnicu Sărat, apoi Facultatea de Silvicultură din Braşov, după absolvirea căreia este repartizat în judeţul Bacău. Ca poet, debutează în 1950, în ziarul sucevean „Zori noi", iar editorial debutează în 1963 cu volumul Noi şi soarele. Au urmat volumele de versuri: Orgă şi iarbă, Iarba verde, Acasă, Umbra femeii, Centaur îndrăgostit, Grădina în formă de vis, Cântând dintr-un arbore, Banchetul, Horă de vulturi, Heraldica iubirii, Nobila stirpe, Psalmii lui Zamolxe, Temerile lui Orfeu, Un spaţiu de dor, Timpul judecător, Sonete, Pasărea de cenuşă, Clipa eternă, Dorador: Jurământul - Dorador etc. Îndrăgostit de sonet şi rondel, a creat o formă nouă în literatura noastră - rondosonetul. A realizat antologii unicat cuprinzând poezii ale autorilor români, dar şi străini: Poezia pădurii, Cinegetica, Antologia sonetului românesc etc. Li se adaugă Mioriţa în şapte limbi, Cântarea cântărilor, o parafrază modernă la celebrul poem biblic. A tradus din: Leopold Sedar Senghor, pe care l-a cunoscut personal, din Strecko Kosovel, Kahlil Gibran, Charles Baudelaire (prima ediţie integrală a Florilor Răului în limba română), Jean Joubert, Jacques Cheessex, Mousse Boulanger.

În Bacău, a condus seria nouă a revistei „Ateneu", în Bucureşti, a fost şeful Secţiei de literatură a revistei „Contemporanul" până în 1990. În acelaşi an, a înfiinţat Editura Orion şi a reînfiinţat „Neamul Românesc", publicaţie a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni. Meritele sale literare au fost recompensate cu Premiul Academiei, cu premii ale Uniunii Scriitorilor etc. Radu Cârneci este un model de responsabilitate a harului primit. Şi-a urmat cu încredere şi hotărâre tăcută destinul scriitoricesc, contrazicând prin hărnicie, disciplină şi erudiţie mitul poetului cu capul în nori, reuşind să aibă o familie frumoasă, o viaţă demnă şi o creaţie solidă, cultivând formele clasice, convins de frumuseţea, armonia şi eternitatea lor.

 

CEAMAIFRUMOASĂ

Ea era Ceamaifrumoasă
eu am fost Celmainebun
şi-astăzi iată cum apun:
suflet sânge spaimă joasă -
ea era Ceamaifrumoasă!

Eu am fost Celmainebun:
în genunchi rugam o piatră
inima-mi murea curată
şi-astăzi iată cum apun
Eu am fost Celmainebun!

Astăzi iată cum apun -
cine-o să mă plângă oare
ochii verzi de cer odoare
peste mine lin răsun' -
astăzi iată cum apun!

Suflet sânge spaimă joasă
m-au purtat prin cer prin iad
şi-acum clipele mă scad:
suflet sânge spaimă joasă -
ea era Ceamaifrumoasă!...

 

SECOL MARE

Secol mare, și trist, şi detunat - umblă în
sângele meu o chemare spre oameni ca
nişte ţipete, ca nişte imnuri. Şi doare şirul
nenăscuţilor sub împuşcături.

Secol mare înflorind dedesubt
rădăcinile tale umblă în mine
şi se zbat printre viermii trupului.
Ah, parcă mă văd răstignit de prieteni parcă
aud cântându-mi-se peste
pleoapele închise, căzând bulgării şi apoi
festinul celor de după mine. Secol mare -
undeva se coace învierea oaselor mele...

 

BISERICA ÎN MUNŢI

Zid al trupului meu străvechi
al duhului meu dintotdeauna
iată-mă aici lângă morminte,
iată ochiul ierbii limpede şi veşnic
în el am să cobor lacom de întrebări
iată sfinţii coborând de pe ziduri
întinerind, bucurându-se de sosirea mea
îmbiindu-mă să intru în veşnicie.
O, pământ! O, vulturi de pământ!
Iată liniştea cuprinzându-mi genunchii şi umerii
iată-mă în taina de clopot!
Amin...

 

CHIP ÎNMIRESMAT

Te voi închipui toată numai din miresme:
ca o grădină clătinată de vânt, clătinată
de lumină vei fi, Dorador! Picuri de gând aromat
se vor prelinge din degetele tale.

Pletele tămâi răspândi-vor: fum dulce
peste chip, peste ochii uimiţi. Umerii
mirt vor purta şi, alunecând, din subsuori
aloe albăstrind spre pântec. Împrejur, iederi.

Coapsele tale comori de nard vor primi
şerpi de ierburi verzi: glesnelor cântece
şi până în zări câmpia faptelor tale dansând...

Din miresme mi te închipui: legănându-te!
După tine păsările îndrăgostite. Fântână eşti
o, deschide-te gurii mele! Şi ochilor, pajişte...

 

VARA, CU MÂNA ÎNTINSĂ

... Şi eu vorbesc de iubire asemeni ierbii, mereu
şi este o taină, de peste tot sosind ca o înserare
şi mă înveşmântă. Preot tânăr cădelniţând peste
tine miresmele, Eu.

(Frunze şi fructe la subţioarele mele şi pe umeri
şerpi de dragoste coborând vinovându-mă de
hărnicia sângelui şi-n umblet un zvâcnet de
pământ încropit)

Hei, umbră, asemenea plopului blond auzi-mă
şi ia din mine duh spre întruparea de taină.
Gândind la tine, în mine se înfiripă îndemnul,
ruşinându-mi spaimele.

Hei, tu! Hei, tu, cea fără de moarte! Şi eu
vorbesc de iubire! Preot tânăr cădelniţând către
tine miresmele - iar vara întârzie cu mâna
întinsă...


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!