Patristica
Meditații despre smerenie

Meditații despre smerenie

Pr. Narcis Stupcanu, 02 Martie 2018

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia III, V, în Părinți și Scriitori Bise­ricești, vol. 23, pp. 44-45

„Să ne ferim deci să vorbim de noi înșine. Aceasta atrage și ura oamenilor, și disprețul lui Dumnezeu. De aceea cu cât facem fapte bune mai mari, cu atât vorbim mai puțin de noi. Că așa vom dobândi cea mai mare slavă și de la oameni, și de la Dumnezeu; dar, mai bine spus, de la Dumnezeu nu dobândim numai slavă, ci și mare plată și mare răsplată. Nu cere deci plată ca să iei plată! Mărturisește că te mântuiești prin harul lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să-ți mărturisească că ți-i datornic nu numai pentru faptele tale bune, ci și pentru smerenia ta cea mare. Când facem fapte bune, Îl avem pe Dumnezeu datornic numai pentru aceste fapte bune; dar când nici nu socotim că am făcut vreo faptă bună, atunci Dumnezeu ne este mai dator pentru starea noastră sufletească decât pentru faptele noastre bune. Deci starea sufletească cântărește mai mult ca faptele bune. Dacă nu avem o astfel de stare sufletească, atunci nici faptele bune nu sunt mari îna­intea lui Dumnezeu. Avem și noi slugi; și atunci mai cu seamă le lăudăm când vedem că ne slujesc cu dragoste, fără să se gândească că au făcut cine știe ce mare lucru. (...)
Nimic nu este atât de plăcut lui Dumnezeu cât a te număra printre cei din urmă. Acesta este începutul întregii filozofii. Omul smerit și cu inima zdrobită nu umblă după slava deșartă, nu se mânie, nu invidiază pe aproapele, nu are nici o altă patimă. Nu putem să ridicăm mâna împotriva cuiva, oricât ne-am strădui, dacă mâna ni-i zdrobită; tot așa, dacă ni-i sufletul zdrobit, nu putem să ne îngâmfăm, chiar dacă nenumărate patimi ne-ar porni spre mândrie. Când jelim o pagubă materială, alungăm din suflet toate celelalte patimi sufletești; ei bine, cu mult mai mult ne vom bucura de această filozofie dacă ne jelim păcatele.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, p. 175

„…pentru că mândria este unul din cele mai mari păcate, rădăcină și izvor al oricărui păcat, Domnul a dat acestei boli medicamentul cel potrivit: smerenia; a pus în primul loc această lege viețuirii creștine, ca o temelie puternică și de nezdruncinat. Odată pusă această temelie, poți clădi pe ea totul; dar fără ea, de-ai atinge cerurile cu viețuirea ta, totul se dărâmă ușor și o sfârșești amarnic. Și postul și rugăciunea și milostenia și castitatea, într-un cuvânt orice faptă bună fără smerenie dispare și piere. Așa s-a întâmplat și cu fariseul. Ajunsese până la culmile virtuții; dar când s-a pogorât de la templu își pierduse toate faptele lui bune, pentru că nu avusese smerenia, mama faptelor bune (Luca 18, 10-14). Că după cum mândria este izvorul oricărui păcat, tot așa smerenia este începutul oricărei filozofii. De aceea și Hristos cu ea își începe predica, smulgând din rădăcini mândria din sufletul ascultătorilor .”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXXV, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 22, pp. 26-27

„Să punem, ca temelie faptelor noastre bune, smerenia, ca să zidim cu trăinicie virtutea. Atunci e adevărată virtute, când virtutea e unită cu smerenia. Omul, care pune virtuții această temelie, poate înălța clădirea virtuții la orice înălțime vrea. Smerenia dă cea mai mare tărie; este zidul cel nedorit, este turnul cel nebiruit. Smerenia ține întreaga clădire a virtuții și n-o lasă să cadă nici de lovitura ploilor, nici de furia vânturilor (Matei, 7, 25). Smerenia ridică virtutea mai presus de orice lovitură; ajunge ca diamantul; atât o face de puternică. În sfârșit, smerenia atrage asupra noastră marile răsplătiri ale iubitorului de oameni Dumnezeu.”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!