Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Memoria Bisericii în imagini: Arhimandritul Iuliu Scriban-teologul luptător

Memoria Bisericii în imagini: Arhimandritul Iuliu Scriban-teologul luptător

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 25 Feb 2010

Cu studii la Seminarul Veniamin din Iaşi, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, la cele de Teologie Catolică şi Protestantă şi de Filosofie din Strasbourg şi Heidelberg, Iuliu Scriban a fost un teolog multilateral, om de înaltă cultură, unul dintre marii predicatori şi misionari ai Bisericii Ortodoxe Române, luptând pentru credinţa ortodoxă prin cuvânt şi scris. Într-o Europă în care ideologiile se confruntau violent, în care Dumnezeu era negat sau subordonat unor idei politice, Iuliu Scriban, alături de alţi teologi, precum Vartolomeu Stănescu şi Visarion Puiu, a fost un important promotor al „creştinismului social“, prin care Biserica înţelegea să coexiste cu democraţia, dar în duhul creştin şi în tradiţia Răsăritului. El a înţeles necesara deschidere a Ortodoxiei româneşti către mişcarea ecumenică care se profila tot mai mult şi îşi făcea loc în rândul confesiunilor creştine, în virtutea promovării unei păci şi a înfrăţirii popoarelor. A fost unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi români din secolul al XX-lea, care trebuie să fie cunoscut şi ale cărui lucrări teologice să fie folosite, acestea fiind mai actuale ca oricând.