Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Memoria Bisericii în imagini: Părintele Dumitru Iliescu-Palanca mărturisitorul

Memoria Bisericii în imagini: Părintele Dumitru Iliescu-Palanca mărturisitorul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 23 Ianuarie 2010

Provenit dintr-o familie de agricultori din satul Palanca, comuna vâlceană Nemoiu, şi născut în 1903, tânărul Dumitru Iliescu a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Râmnicu Vâlcea, apoi de la Roman. În 1929 a fost numit preot la parohia Olteniţa suburbană, unde a depus eforturi mari pentru refacerea bisericii, una dintre cele mai frumoase din stânga Dunării, întemeierea unui cămin cultural sub patronajul Sf. Nicolae, cu bibliotecă şi sală de festivităţi, şi a organizat şezători şi serbări cultural-artistice pentru aducerea tineretului cât mai aproape de altar. Părintele Dumitru a fost alături de credincioşii săi atunci când s-a implicat pentru introducerea curentului electric în localitate şi amenajarea unui dispensar medical. Între 1932-1936 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Chişinău, susţinându-şi licenţa cu distincţia „Magna cum laude“. În 1938 a fost numit profesor şi director al Seminarului Teologic din Curtea de Argeş, însă pentru puţin timp, deoarece s-a transferat la Seminarul monahal de la Cernica. În 1940 a fost numit la Biserica Stavropoleos, care timp de 40 de ani fusese închisă. Cu multă răbdare şi ajutat de un grup de credincioşi, părintele Dumitru a pornit la restaurarea acestui frumos aşezământ de rugăciune din centrul Capitalei, deschizându-l de praznicul Sf. Nicolae din 1940. După venirea comuniştilor la putere, părintele a fost şicanat permanent, mai ales că nou înfiinţata Uniune a preoţilor democraţi încerca să-şi aşeze sediul la Stavropoleos. În 1948, părintele a fost arestat pentru implicarea în grupul de rezistenţă „Vlad Ţepeş II“ şi deferit justiţiei. La 6 august 1948, părintele a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinii sociale“. A cunoscut universul concentraţionar comunist, fiind mereu condamnat la izolare pentru comportamentul său demn. La 1 martie 1963, suferind de un grav TBC, părintele Dumitru Iliescu-Palanca a trecut la cele veşnice.