Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Memorialul Ipoteşti a marcat 121 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu

Memorialul Ipoteşti a marcat 121 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Constantin Ciofu - 16 Iunie 2010

În Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din incinta Memorialului Ipoteşti din localitatea Ipoteşti, judeţul Botoşani, a avut loc ieri o slujbă de pomenire pentru poetul român Mihai Eminescu. Parastasul a fost urmat de o serie de manifestări dedicate împlinirii a 121 de ani de la moartea marelui poet.

Zilele Eminescu ipoteştene au debutat pe 13 iunie în Amfiteatrul "Laurenţiu Ulici" din cadrul Bibliotecii Naţionale de Poezie "Mihai Eminescu" din Botoşani prin decernarea premiilor "Porni Luceafărul", ediţia a XXIX-a - Fundaţia Culturală "Hyperion". În aceeaşi zi, de la ora 18:00, au început Serile melancolice eminesciene la Ipoteşti şi a avut loc Festivalul Naţional de Muzică Folk pentru Copii şi Tineret, ediţia I - Concurs - secţiunea individual. La slujba de pomenire, care a avut loc ieri în Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din incinta Memorialului Ipoteşti, au participat, pe lângă credincioşii din parohia Ipoteşti, autorităţi locale şi judeţene, conducerea Memorialului Ipoteşti, personalităţi deosebite ale culturii româneşti, printre care şi acad. Eugen Simion. În biserica familiei Eminescu a urmat o prezentare de veşminte preoţeşti vechi, carte religioasă veche şi obiecte. După cum ne-a precizat pr. Valentin Tincu, parohul de la Ipoteşti, Protopopiatul Botoşani, în continuare a avut loc deschiderea oficială a manifestărilor, în Amfiteatrul Memorialului Ipoteşti, unde au luat cuvântul mai multe personalităţi.

Târg de meşteşuguri tradiţionale

Personalităţile prezente la slujba de parastas au depus jerbe de flori la mormintele familiei şi o coroană la bustul poetului din curtea Memorialului Ipoteşti. De la ora 10:30, la Biblioteca Naţională de Poezie a avut loc deschiderea oficială a celei de-a XLIV-a ediţii a Zilelor Eminescu. În program a mai fost inclusă proiecţia filmului "Manuscrisele Eminescu - Academia Română", dar şi lansarea albumului "Ipoteşti - memoria unei case" şi a volumului "Eminescu - realitate şi sublimare poetică", ambele semnate de cercetătorul Valentin Coşereanu. "Pe tot parcursul zilei de ieri în incinta Memorialului Ipoteşti s-a desfăşurat şi un târg de meşteşuguri tradiţionale, respectiv olărit, împletituri, ouă încondeiate. Alte activităţi dedicate marelui poet Mihai Eminescu au avut loc şi în Botoşani. Publicul s-a împărţit pentru a cuprinde cât mai mult din această zi în care am omagiat 121 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Toate zilele sunt ale lui Mihai Eminescu, pentru că datorită lui vorbim limba română", a declarat muzeograful Ana Florescu de la Memorialul Ipoteşti.