Mesaj la plecarea din lumea aceasta a marelui artist - Dumitru Fărcaș

10 August 2018

În dimineața zilei de 7 august, când o sărbătorim pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, care a cântat și căutat slava lui Dumnezeu în peșterile din munții Neamțului, s-a mutat în lumea de dincolo de veac voievodul taragotului, Dumitru Fărcaș, cel ce a împodobit cu darurile primite de la Dumnezeu, mai bine de cincizeci de ani, raiul pământului strămo­șesc, sufletul, inima și viețile românilor din țară și de pe toate meridianele globului.

Născut în localitatea Groșii Băii Mari, Maramureș, maestrul Dumitru Fărcaș a interpretat în cântec toate doinele, dorurile și durerea oamenilor acestui ținut binecuvântat de Dumnezeu, pe care le-a cântat cu taragotul și cu glasul într-un mod unic și inconfundabil. Oriunde în țară se auzea muzica lui, acesta vorbea despre Mara­mureș, iar pe toate continentele, despre România.
Și-a iubit mult țara, limba română, cultura creștină și credința străbună, pe care le-a cântat și viersuit cu o însuflețire și simțire greu de egalat.

Ne-am întâlnit de multe ori în Maramureșul atât de drag Domniei Sale, și foarte adesea în satele din Vestul României, în zona Careiului, invitat fiind de către moții din Apuseni, care au venit în această parte de țară după 1920.

De Boboteaza anului 2017, i-am conferit din partea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului cea mai înaltă și prestigioasă distinc­ție „Crucea Voievodală Maramu­reșeană” pentru laici, în semn de înaltă cinstire și recunoștință față de tot ceea ce a făcut pentru ținu­tul natal.

Rugăm pe Hristos Domnul să așeze sufletul său luminos, curat și frumos alături de cele ale străbunilor noștri care sălășluiesc în lumina, pacea și bucuria Preasfintei Treimi.

Transmitem, totodată, condo­leanțe familiei îndurerate și locuitorilor din localitatea Groșii Băii Mari, unde își va dormi somnul de veci marele artist, întru nădejdea învierii și a vieții veșnice.

†PS Iustin,
Episcopul Maramu­reșului și Sătmarului


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!