Meşteşugurile din Evul Mediu, tot mai interesante în mileniul III

Oana Rusu, 29 Septembrie 2007

Cercetători etnografi de la Bucureşti şi din Moldova au căutat, în această vară, prin satele moldovene, meşteri populari anonimi, care mai practică încă meşteşuguri tradiţionale. Astfel, au fost găsiţi meşteri care împletesc coşuri din nuiele şi papură, ţesătoare care folosesc doar produse naturale sau meşteri care lucrează lemnul. Căutarea de meşteri şi meşteşuguri tradiţionale în satele din Moldova a început în luna iulie şi face parte din cadrul unui proiect mai vast, ce şi-a propus să descopere şi să promoveze meşterii populari anonimi din judeţele Vaslui, Iaşi, Botoşani, Neamţ şi Suceava. Meşterii descoperiţi vor fi ajutaţi să îşi promoveze produsele la târguri organizate de muzeele prestigioase din ţară, vor fi invitaţi în tabere de creaţie şi vor fi făcuţi cunoscuţi peste hotare.

Aşa cum a precizat Florin Filip, coordonatorul ştiinţific al proiectului, „proiectul este implementat în perioda aprilie-octombrie 2007, în Regiunea de Nord-Est a României - judeţele: Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui. Obiectivul proiectului Meşteri Anonimi este acela de a identifica meşteşugari necunoscuţi încă, şi de a-i promova alături de meşteşugarii recunoscuţi, ca factori importanţi ai dezvoltării socio-economice şi ca elemente definitorii ale mărcilor identitare ale comunităţilor, zonelor, regiunii şi al ţării“. Astfel, prin proiectul „Meşteri Anonimi“ se continuă demersul iniţiat în 2005 de către Fundaţia pentru Meşteşuguri, prin proiectul Managementul şi marketingul meşteşugurilor, proiect prin care au fost organizate cursuri, iar un număr de 814 meşteri au primit ghiduri de instruire pentru micile întreprideri meşteşugăreşti.

Cei mai săraci oameni din ţară s-ar putea îmbogăţi din meşteşuguri tradiţionale

Cercetătorii şi-au propus să realizeze o cercetare de teren pentru a forma o bază de date cât mai cuprinzătoare în privinţa meşterilor populari astfel încât să se promoveze moştenirea culturală românească reprezentată de meşteşugurile tradiţionale, marcă identitară naţională în concertul diversităţii culturale europene, după cum a arătat Florin Filip. Astfel, cercetarea vizează meşteşugari, meşteri populari, creatori şi artizani necunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi din Regiunea de Nord-Est, pe care proiectul îi va promova astfel încât aceştia să îşi poată asigura condiţiile de trai prin exercitrea meşteşugului tradiţional. „Ne dorim să descoperim cât mai mulţi meşteri populari, meşteşugari, creatori populari, artizani pe care să îi promovăm. De asemenea, urmărim şi o creştere a interesului faţă de meşteşugurile tradiţionale în comunităţile unde se află meşteşugari, dar şi în celelalte comunităţi din arealul vizat, astfel că alături de cercetarea de teren vom face cercetare şi în arhive şi biblioteci, urmând ca apoi să realizăm o bază de date, site web, CD-uri şi DVD-uri pentru promovare, atât în România, cât şi în străinătate“. După cum a mai arătat Florin Filip, „meşterii populari, creatorii populari, meşteşugarii şi artizanii din Regiunea de Nord-Est a României din judeţele Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Botoşani şi Suceava sunt la prima vedere într-un număr destul de mare şi semnificativ pentru celelalte regiuni ale ţării. În opinia noastră, în România doar la prima vedere numărul meşteşugarilor poate fi considerat mic deoarece, potrivit statisticilor publicate de Institutul Naţional de Statistică, în ansamblul persoanelor ocupate din ţara noastră de cei care practică o meserie ce poate fi asimilată domeniului meşteşugurilor este relativ mic faţă de celelalte ocupaţii. De fapt nu există, în prezent, o statistică edificatoare asupra numărului persoanelor care practică un meşteşug ca ocupaţie“. Florin Filip a mai spus că în general, muzeele naţionale sau judeţene, în speţă secţiile de etnografie ale acestora, muzeele etnografice, centrele judeţene ale creaţiei populare tradiţionale, organizaţii non-guvernamentale interesate de domeniul meşteşugurilor, au efectuat cercetări privind meşterii din acest areal, sprijinind de multe ori participarea acestora la târguri şi expoziţii locale, naţionale şi internaţionale.

O marcă identitară a culturii româneşti

Dacă, „în perioada dinainte de 1989, datorită manifestărilor culturale specifice epocii respective, meşterii din zonă erau promovaţi de către instituţiile culturale şi politico-administrative şi exista un contact periodic între aceştia şi instituţiile participante sau organizatoare ale acestor manifestări, printre care Festivalul «Cântarea României», după anii 1990 instituţiile publice de cultură precum muzeele şi centre de creaţie populară tradiţională au sprijinit doar în funcţie de programele lor anuale meşterii populari, în principal prin invitarea acestora la târguri şi expoziţii“.

Cercetătorul etnograf a mai arătat că „după mijlocul anilor â90 au început să se facă cercetări asupra meşterilor care mai există în regiune de către muzee, centre de creaţie populară şi organizaţii non-guvernamentale apărute de curând, printre care şi organizaţia noastră, Fundaţia pentru Meşteşuguri. Aceste cercetări au continuat cercetările mai vechi făcute de specialişti etnografi binecunoscuţi pentru regiune. Însă, din păcate, cu toate eforturile de cercetare efectuate, în prezent nu dispunem de o imagine clară asupra tuturor meşteşugarilor, meşterilor populari, creatorilor populari sau artizanilor din arealul propus pentru proiect“.

Dacă specialiştii în etnografie încearcă să salveze o parte din tradiţii, ei consideră însă că sprijinul autorităţilor nu este susţinut. „Considerăm că meşteşugurile reprezintă cu succes patrimoniul cultural naţional, constituindu-se astfel într-una dintre mărcile identitare ale culturii naţionale. Din cercetările de teren efectuate de către organizaţia noastră şi de partenerii pe care îi avem pentru acest proiect s-a constatat că în localităţile care se situează departe de căi de comunicaţii moderne - drum asfaltat sau în localităţile ce nu se află pe artere intens circulate, nu se cunoaşte de existenţa unor păstrători ai meşteşugurilor artistice tradiţionale sau a altor meşteşuguri - utilitare, casnice, şi altele“, a arătat Florin Filip.

Specialiştii etnogafi şi-au propus ca prin acest proiect să „sprijine promovarea meşteşugarilor din Regiunea de Nord-Est printr-un efort de cercetare care îşi propune să identifice şi să scoată în evidenţă, pe lângă meşteşugarii cunoscuţi, pe acei meşteşugari care au rămas neştiuţi, care păstrează îndeletenicirile meşteşugăreşti de la părinţi sau de la alţi meşteşugari din comunitate. «Meşteri anonimi» este un proiect care va duce la descoperirea de meşteri şi creatori populari în localităţi izolate sau mai puţin circulate, întregind şi dând o şansă de dezvoltare şi acelor purtători ai tradiţiei meşteşugăreşti care au rămas cunoscuţi doar de comunităţile din care fac parte“, după cum a mai menţionat Florin Filip.

Etnografii, impresionaţi de sărăcia, dar şi de ospitalitatea moldovenilor

Paula Popoiu, directorul Muzeului Satului din Bucureşti consideră că acest partneriat din cadrul proiectului trebuie să ajute „o regiune care trebuie să se înscrie foarte rapid într-un program de dezvoltare. Am rămas foarte impresionaţi de sărăcia care am văzut-o în unele zone ale judeţului Vaslui şi ale judeţului Iaşi. Eu am cercetat foarte mult zona Deltei Dunării şi credeam că o sărăcie mai mare ca acolo nu există, că nu am să mai văd aşa ceva în altă parte, dar iată că nu Delta Dunării este cea mai săracă regiune din ţară“, a spus directoarea Muzeului Satului care a adăugat că este foarte important ca prin planul naţional de dezvoltare rurală să se acorde fonduri pentru infrastructură.

Corina Mihăescu, cercetător la Centrul Naţional al Creaţiei Populare şi colaborator al Muzeului Satului s-a arătat, la rândul ei, impresionată de sărăcia în care trăiesc oamenii din zona pe care a vizitat-o în căutarea meşterilor populari anonimi: „Nu am întâlnit români fericiţi, aşa cum se spunea mai demult. Canicula a scos la iveală tot praful de pe uliţele satelor, precum şi nefericirea oamenilor. Sper ca o parte dintre aceşti oameni pe care i-am văzut să îşi dobândească, cu ajutorul nostru, statutul de meşteri şi nu anonimi. Înainte învăţam la şcoală despre creaţia populară, folclorul care are autori anonimi şi care «circulă din gură în gură». Totuşi, noi dorim să îi găsim pe oamenii care fac această «creaţie anonimă», dorim să îi ajutăm să dobândească un statut, să fie recunoscuţi“. Corina Mihăescu a remarcat faptul că în căutarea meşterilor populari prin satele din judeţul Vaslui şi Iaşi „am găsit lucruri foarte frumoase, unele scoase din lada de zestre, de la naftalină, dar şi lucruri făcute de meşteri, lucruri legate de sensibilitatea umană chiar şi în aceste condiţii de tristeţe. Am rămas impresionaţi de sufletele oamenilor pe care i-am întălnit“.

Echipa de cercetători s-a declarat impresionată de sărăcia zonei şi a oamenilor, dar şi de ospitalitatea cu care au fost primiţi. „E de ajuns să spui Moldova că şi spui oameni primitori. Este deja un pleonasm să spui că moldovenii sunt ospitalieri, am rămas foarte impresionaţi de căldura sufletească cu care am fost primiţi, în ciuda condiţiilor care în care trăiesc aceşti oameni“. Alături de această ospitalitate şi frumuseţe a zonei şi a locuitorilor, aşa cum remarca Paula Popoiu, director la Muzeul Satului, „meşteşugurile se pierd, dar noi am venit de dragul de a-i ajuta pe aceşti oameni. Totuşi, cred că pe aici ar trebui să vină şi alţi tovarăşi de ai noştri care ar trebui să vadă cum trăiesc aceşti oameni. Meşteşugurile ar putea să îi ajute, iar noi am încercat să le explicăm meşterilor să nu folosească alte elemente decât cele locale“.

Arhitectura lutului

Vasile Munteanu, directorul direcţiei de Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Judeţean, etnolog şi fost şef de secţie al Muzeului Etnografic al Moldovei a vorbit despre zona Iepureni - Huşi pe care o cunoaşte bine: „M-am gândit că membrii echipei vor ajunge la Iaşi deprimaţi când am auzit că trec prin această zonă. În această parte, a Huşiului, Muzeul Etnografic al Moldovei a avut mai multe campanii câţiva ani la rând, aici este o zonă a lutului şi a prafului. Mulţi cercetători au mers în zone mai cunoscute, precum Bucovina, Neamţ, Ţara Vrancei, dar mult mai puţini au fost în această zonă defavorizată“. Vasile Munteanu a menţionat că deşi arhitectura lutului este importantă din punct de vedere al cercetării etnografice, inspectoratul privind siguranţa în construcţii „a scos lutul în afara legii“. Totuşi, aşa cum susţine Paula Popoiu, la nivel mondial lutul a fost redescoperit, „tehnica tradiţională pe care o foloseau românii a fost acum redescoperită şi de americani, sunt multe state care doresc să folosească materiale ecologice. Arhitectura lutului nu ar trebui să fie prohibită. În Dobrogea s-a făcut o cercetare foarte serioasă pe această temă de către francezi. Noi mai avem încă în viaţă acest tip de construcţii pe care alţii încearcă să le redescopere“.

Meşterii şi impostorii de la poarta mănăstirilor

Cercetătorii au mai vorbit despre alte lucruri pe care occidentalii încearcă să le reinventeze şi care sunt la mare modă, precum revenirea la produse tradiţionale, ecologice, precum hainele sau textilele din materiale naturale şi vopsite cu culori naturale, exact ceea ce fac ţesătoarele de la Văleni, judeţul Vaslui, sat vizitat în cadrul campaniei de descoperire a meşterilor anonimi.

„Puţine ţări mai au astfel de meşteri, aşa cum mai erau poate acum 100 de ani. Noi facem eforturi să îi facem cunoscuţi, dar din păcate, legislaţia în domeniu este la pământ. Meşterii nu au un statut clar. La Muzeul Satului sunt mai multe târguri la care meşterii vin şi îşi vând o parte din produse, dar mai sunt unii care vin şi stau în faţa muzeului şi spun că sunt meşteri populari, dar vând tot felul de kitch-uri sau cumpără pe nimic de la meşteri produse, pe care apoi le revând. Ei nu sunt meşteri sunt doar nişte comercianţi. Avem nevoie de o lege prin care să îi deosebim pe meşteri de impostori. De multe ori mă uit... Ce-i la poarta mănăstirilor! Ce-i la poarta Branului! Sunt tot felul de oameni care nu ar avea ce să caute acolo“.

Alături de un statut clar, care să reglementeze activitatea meşterilor populari, cercetătorii etnografi cred că un lucru foarte bun ar fi şi educarea copiilor în respectul tradiţiei. Mai mult, elevii ar putea să facă la şcoală, la orele opţionale, lucru manual. „Dacă ar face astfel de cursuri de meşteşuguri, copiii şi-ar putea dezvolta imaginaţia, dar şi îndemânarea“. Paula Popoiu a spus că la Muzeul Satului au loc şi tabere de meşteşuguri, unde copiii vin cu mare interes să înveţe de la meşterii populari consacraţi, iar în ultimul timp, interesul s-a extins şi asupra adulţilor, care vor să înveţe şi solicită să se înscrie la astfel de cursuri.

De asemenea, Corina Mihăescu a arătat că la Sibiu are loc în fiecare an, la Museul „Astra“, olimpiada meşteşugurilor tradiţionale la care concurează elevi ce sunt pregătiţi de meşteri consacraţi. Corina Mihăescu a mai menţionat că un exemplu pozitiv este oferit şi de judeţul Olt, unde meşterii populari susţin cursuri la şcolile populare de artă, aceştia având şi salarii asigurate, asemenea oricăror cadre didactice. „Aceşti meşteri susţin cursuri fie în oraş, fie acasă la ei, unde vin elevii“, a arătat Corina Mihăescu, cercetător la Centrul Naţional al Creaţiei Populare.

Meşteri săraci din satele din Moldova, care ar putea să se îmbogăţească în capitală

Paula Popoiu, director la Muzeul Satului, a venit în zona Moldovei pentru a descoperi meşterii neştiuţi de prin satele uitate de lume: „Am străbătut o parte din satele din Moldova. Printre meşteşugurile pe care le-am redescoperit, prin judeţele Vaslui şi Iaşi, este ţesutul. Sunt foarte multe ţesătoare în zona Vaslui, la Văleni, pentru că, firesc, femeile iarna asta fac. Am observat că unele ţin tradiţia şi mai folosesc încă materialele tradiţionale, materia primă, care este din produse naturale, în timp ce altele folosesc deja materiale sintetice. În mod deosebit, m-a impresionat o bătrână care mi-a spus că «am făcut şi cu materiale din astea sintetice, dar am văzut eu că ies mai frumoase dacă fac cu lână adevărată», deci singură a descoperit acest lucru. Apoi am mai găsit o serie de meşteri care prelucrează lemnul. Într-un sat pe care l-am vizitat am găsit un meşter care face porţi, dar spre surprinderea mea, am văzut că porţile sunt împodobite cu motive maramureşene. L-am întrebat de unde le-a luat şi mi-a răspuns că din cărţi, evident. Mai fac linguri de lemn, linguri foarte frumos împodobite după cum am văzut la unul din meşteri şi, în mod excepţional, ne-a impresionat un meşter care împleteşte, din răchită, nuiele, coşuri. Aceste coşuri, din câte ştiu eu, sunt acum foarte căutate, în Bucureşti, cel puţin, unde orice îmbogăţit îşi pune şi un coş cu flori în grădină şi cred că dacă ar fi mai bine orientat un astfel de meşter ar putea să facă ceva afaceri cu meşteşugul său“.

Paula Popoiu mai crede că, pentru a reuşi să se facă cunoscuţi, „meşterii trebuie să fie ajutaţi, pentru că aceşti oameni trăiesc, până la urmă din aceste meşteşuguri; de exemplu cel care făcea împletituri din asta trăia. Trebuie ajutaţi pentru că prin asta se ridică şi nivelul economic al zonei, şi nu mai arătăm ca în Evul Mediu“.

Viitorul ar putea fi mai fericit

Marcel Lutic, directorul Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova a menţionat că „echipa a fost mai întâi la Văleni, judeţul Vaslui unde sunt mai multe ţesătore, apoi au fost la Huşi, la Duda - Epureni, avem acolo câţiva meşteri în domeniul prelucrării lemnului, apoi au venit spre Iaşi, au trecut pe la Răducăneni, prin preajmă, la Moşna unde iar avem meşteri în domeniul prelucrării lemului, dogărit şi apoi au descoperit un meşter care i-a impresionat foarte mult, Puiu Pavel de la Comarna, care reprezintă domeniul împletiturilor în papură şi nuiele; el chiar este un meşter anonim care urmează să fie mai bine promovat de către noi“.

După zona Iaşi, cercetătorii au urcat spre nordul ţării, unde mai sunt încă meşteriţe active în domeniul ţesutului, dar şi a încondeiatului ouălor. Unul dintre cele mai inedite meşteşuguri devenite de acum tradiţionale este şi cel al confecţionării de mături, cu care se mai ocupă ţărani din Moldova, după cum a menţionat Marcel Lutic. „După ce se va încheia cercetarea, un prim ajutor ar fi ca meşterii să fie invitaţi şi să participe la târguri unde ei pot deveni cunoscuţi şi îşi pot vinde produsele. Apoi, al doilea tip de ajutor ar fi ca ei să înceapă «să prindă peşte» singuri, adică să îşi deschidă ateliere, să şi le doteze şi să îşi vândă aceste produse tradiţionale de acasă sau prin paginile electronice. Poate că pare îndepărtată această perspectivă, dar nu este de ignorat, pentru că deja se practică acest tip de comerţ electronic cu produse tradiţionale. Ne mai gândim la posibilitatea de a combina meşteşugurile cu turismul, posibilitatea de a deschide pensiuni acolo unde sunt ateliere meşteşugăreşti. Ele pot să apară acum drept iluzii, dar ar putea fi puse în practică mai ales în judeţul Suceava sau chiar în Botoşani. Dar pentru a face asta trebuie să ştim măcar abecedarul, care este acum cunoaşterea acestor meşteri, identificarea lor şi înscrierea în baza de date a unei instituţii de specialitate, a muzeelor şi apoi colaborarea între noi şi ei dar şi între ei“, a mai menţionat Marcel Lutic.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!